Omul Unirii

Ion Ungureanu ar fi împlinit astăzi 90 de ani. El întruchipează destinul românesc al Basarabiei şi credinţa ei nestrămutată în dreptatea lui Dumnezeu.

El vine de departe, de foarte departe, de la izvoarele fără de moarte ale unui neam care îşi duce crucea de secole şi merge fără odihnă spre Ziua unităţii şi reîntregirii sale. Cu tălpile goale, ca sfinţii şi apostolii de la începuturi, Ion Ungureanu a ales să meargă pe drumul interzis şi să spună adevărul despre fiinţa noastră. Era drumul sfinţit cu sângele buneilor şi părinţilor, drumul pe care merseseră martirii şi luptătorii pentru cauza dreaptă, pentru reîntoarcerea Basarabiei Acasă, la sânul întregului popor român.

Făuritor de conştiinţe, de cultură şi istorie naţională, Ion Ungureanu şi-a făcut loc în sufletele mulţimilor deşteptate de vocea sa venită din ceruri şi de îndrăzneala sa rară de a spune lucrurilor pe nume, în faţa unor conduceri servile, mincinoase şi laşe, pentru care trădarea de neam şi de Ţară era o normă şi o garanţie de a rămâne la treuca puterii, slujindu-şi în genunchi stăpânii de la Kremlin.

Avea oroare de intelectualii oportunişti şi de demnitarii laşi, rupţi de societate şi de viaţa cetăţii, de destinul nedrept al Basarabiei înstrăinate. Nu o singură dată le amintea de datoria lor faţă de popor şi îi îndemna să coboare din turnul de fildeş şi să intre în bătălie, să participe la deşteptarea fraţilor îndoctrinaţi.

Viaţa lui exemplară, de luptător convins pentru idealul naţional şi de misionar al adevărului nepermis într-o provincie imperială sovietică, reprezintă o cutremurătoare lecţie de jertfire de sine şi de dăruire totală, pentru libertatea unui popor umilit şi nedreptăţit la el acasă.

Avea un simţ înnăscut al istoriei, al adevărului şi dreptăţii. Încă până a ajunge la arhivele încuiate şi la documentele secretizate, el intuia că basarabenilor le-a fost furată Ţara, limba şi originea, iar în loc, li s-a băgat cu forţa un buletin de identitate fals, o limbă străină şi o patrie vitregă, surogat. Nu pot să spun cu precizie cât au durat în tinerețe căutările lui Ion Ungureanu, dar când l-am cunoscut prin 1987, am înțeles că dânsul nu s-a chinuit ani în șir să descopere că moldovenii sovietici sunt români, că ei vorbesc limba română, iar Țara lor adevărată este România. Ceea ce am observat, încă de la primele discuții, când trecea pe la „Literatura și Arta” și ne transforma ziua în sărbătoare, apoi și în confruntările din Primul Parlament, e că în lipsă de documente istorice, el, adeseori, gândea cu inima. În polemicile aprinse, când cățeii imperiului lătrau și împroșcau venin, când aduceau „argumente” că „eliberatorii ne-au făcut oameni”, Ion Ungureanu se oprea pentru o clipă, îşi asculta inima, apoi tuna şi făcea praf din lichelele de serviciu, din papagalii regimului specializaţi în spălarea creierilor, în mancurtizarea moldovenilor şi în defăimarea României.

Era un orator de temut, tăia în carne vie, iar lacheii din toate regimurile, indiferent ce titlu sau post deţineau, aveau o spaimă patologică la vederea uriaşului, a cărui armă nu era pumnul, ci vocea, gândul, adevărul şi iubirea de Ţară. Nu întâmplător, chiar şi după moarte, mancurţii dodoniști de la preşedinţie, în ura lor patologică, s-au temut să-i dea Cezarului ce e al Cezarului şi să decreteze oficial ziua de adio, ca zi de doliu naţional. Dar, ori cu decretul lor, ori fără, respectul şi dragostea oamenilor de bună credinţă şi a poporului faţă de strălucitul lui fiu a fost, este şi va fi una imensă, curată şi nemărginită.

Spuneam că Ion Ungureanu vine de departe, de foarte departe, de la izvoarele fără de moarte ale neamului românesc. El avea conștiința deplină că merge, pas cu pas, pe drumul înălțat din sacrificii și iubire de moșie de înaintașii-titani, că la răscrucile în ceață sau la oboseală cumplită, se poate întări și sprijini pe Eminescu sau Hașdeu, pe Iorga sau Eliade, pe Pelivan sau Stere, pe Mateevici sau Vieru. Prin amploarea faptelor sale de reîntoarcere acasă a simbolurilor arhetipale și a demnității naționale, el prelungea acest drum al nemuririi și veșniciei românești prin Basarabia sa natală.

Prezența sa curajoasă și neîntreruptă în spațiul public, cuvântările sale scânteietoare și mobilizatoare, atitudinea sa fermă și principială în apărarea identității românești și a drepturilor legitime ale băștinașilor, zbuciumul său impresionant pentru reîntregirea națiunii române, reprezintă file de mare demnitate pentru un popor, care a spart zidurile închisorii imperiale și a înălțat pe ruine Tricolorul unității noastre seculare.

Ion Ungureanu nu ne-a părăsit. Negrăbit de timp, el va trece pe rând în cărţi şi manuale, în denumiri de străzi şi licee, în muzee şi monumente. Lada de zestre pe care ne-a lăsat-o moştenire cuprinde reîntoarcerea statuii-simbol al lui Ştefan cel Mare la locul iniţial, filme şi spectacole de excepţie, mărturii şi cărţi despre reînvierea Basarabiei, aducerea Lupoaicei, simbolul romanităţii, la Chişinău, zeci de cuvântări sclipitoare de la diferite tribune şi sute de emisiuni radiofonice şi televizate, Declaraţiile de Suveranitate şi Independenţă rostite în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău etc.

Ştiu că cel mai strălucit tribun al Basarabiei postbelice avea păstrată lângă inimă Declaraţia de Unire, pe care dorea s-o rostească în faţa unui popor reîntregit. El, Omul Unirii, ne-a lăsat-o ca testament -- Să înfăptuim Idealul Basarabiei românești, să luptăm pentru reîntoarcerea Acasă, să trăim liber şi demn într-o Ţară unită.