Poetul și omul politic Ion Hadârcă face parte din personalitățile emblematice ale Basarabiei românești.
Solidar cu prietenii și frații săi de credință românească de la Uniunea Scriitorilor și săptămânalul „Literatura și Arta”, Ion Hadârcă a ales, într-un moment de mare responsabilitate istorică, să urce pe baricade, să trezească poporul din „somnul cel de moarte”, să-l aducă în inima Chișinăului pentru a-i spune adevărurile ascunse de cerberii kremlinezi și să lupte împreună pentru ieșirea din imperiul răului și reîntoarcerea Acasă, trecând cu dor pe „Podul de flori”.
Contribuția lui Ion Hadârcă la apariția și fortificarea Mișcării de Renaștere Românească și Eliberare Națională este una substanțială, indiferent de interpretările „experților” inter-frontiști, a trepădușilor grafomani sau a epigonilor de la curtea „șor-vor-dodonistă”.
Prezența lui Ion Hadârcă în fruntea Primului Parlament ca prim-vice-președinte, alături de ilustrul istoric, profesor și președinte Alexandru Moșanu, reprezenta în anii de agonie a imperiului, dovada cea mai convingătoare că legislativul nostru avea o orientare clară spre Țara-Mamă – România.
Deși URSS s-a prăbușit în decembrie 1991, Moscova își continuă războiul perfid, viclean și murdar împotriva Basarabiei românești și a tuturor luptătorilor pentru Reîntregirea Țării. Nimeni dintre fruntașii Mișcării de Renaștere Românească și Eliberare Națională nu a scăpat de calomnii inventate, falsuri oribile și linșaj public. Cruțare nu există, indiferent dacă luptătorul e în viață sau nu.
Mancurții, oportuniștii, profitorii și mercenarii difuzează non-stop tone de minciuni peste oamenii, care poartă cu ei conștiința românească și Idealul Unirii.
Epavele din breaslă, alături de containerele de deșeuri cu papion la gât, s-au băgat în compunerile și exercițiile poetice din adolescența și tinerețea lui Ion Hadârcă, să-i găsească iubirile platonice pentru imperiul defunct. Ce căutați, râsurilor? Biografia adevărată a publicistului, poetului și omului politic Ion Hadârcă e în văzul tuturor încă din anii, când voi informați KGB-ul, cine și ce cărți românești citește sau are în biblioteca personală.
Știu prea bine că sunteți plătiți să ștergeți memoria timpurilor de glorie, când moldovenii au avut înțelepciunea și voința să se unească, să spargă zidurile închisorii rusești și să se pornească spre Țara-Mamă. Vă chinuiți de peste 35 de ani să acoperiți cu uitare poporul deșteptat și fruntașii Mișcării de Renaștere Românească și Eliberare Națională. Duhul libertății și Idealul Reîntregirii reînviate atunci nu au dispărut pentru totdeauna ci, inevitabil, vor renaște pe pământul nedreptățit al Basarabiei românești. Cuvintele de recunoștință nu vor întârzia să răsară în dreptul numelor românilor, care s-au luat de piept cu imperiul răului, aducând încrederea, speranța și Idealul Unirii la Est de sârma ghimpată de pe Prut. Iar Ion Hadârcă face parte din personalitățile emblematice ale Basarabiei românești, din fruntașii Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională din ultimele două decenii ale secolului XX.
La mulți ani și multe bucurii în România reîntregită, dragă Maestre Ion Hadârcă!