Aderarea Moldovei la UE – separat sau ”la pachet” cu Ucraina?

Context geopolitic

După invazia Rusiei în Ucraina din 2022, Uniunea Europeană a reacționat oferind atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova, perspectiva integrării europene într-un ritm accelerat. Ambele țări au depus cereri de aderare în primăvara anului 2022, obținând statutul de candidate în iunie 2022. Comisia Europeană a recomandat oficial deschiderea negocierilor de aderare în noiembrie 2023, iar liderii europeni au aprobat „decizia istorică” de a începe aceste negocieri la summitul Consiliului European din 14–15 decembrie 2023. Aceștia au subliniat că extinderea UE către Est este o „investiție geostrategică și geopolitică”, având în vedere situația de securitate regională [1].

Pe 25 iunie 2024, la Bruxelles, au avut loc primele conferințe interguvernamentale de aderare atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina, marcând deschiderea oficială a negocierilor de aderare.  Atât președinta Maia Sandu, cât și președintele Volodimir Zelenski au salutat acest pas și au reafirmat angajamentul țărilor lor față de reformele necesare integrării europene. Spre exemplu, Maia Sandu a declarat că „aderarea este un proces bazat pe merite”, subliniind că nu există nicio regulă care să impună ca două țări să avanseze în același ritm. Totuși, ea a recunoscut că în prezent parcursul Moldovei este afectat indirect de un blocaj politic legat de Ucraina – o referire la opoziția manifestată de Ungaria față de avansarea negocierilor cu Ucraina [2].

În acest interval, au avut loc numeroase vizite oficiale și declarații de susținere. De exemplu, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a vizitat Chișinăul (în toamna 2024) și a subliniat că „viitorul R. Moldova se află în UE”, promițând că parcursul european al Chișinăului „nu poate fi și nu va fi ostatic al acțiunilor Rusiei”  . La primul summit UE-Moldova din iulie 2025, Maia Sandu a reafirmat că aderarea la UE „nu este un vis irealizabil”, ci un obiectiv concret pe care moldovenii îl construiesc zilnic. De cealaltă parte, liderii ucraineni – în frunte cu Volodimir Zelenski – au cerut constant ca negocierile de aderare să avanseze rapid, considerând integrarea europeană drept o garanție a păcii și reconstrucției post-conflict.

Un context important este și atitudinea Ungariei, care în 2024–2025 a preluat o poziție distinctă. Premierul Viktor Orbán, adesea numit „principalul aliat al lui Putin în interiorul UE”,  a indicat deschis că va folosi fiecare ocazie pentru a întârzia apropierea Ucrainei de UE – afirmând în decembrie 2023 că are „75 de ocazii” de a bloca progresul Ucrainei, referindu-se la numărul capitolelor ce urmează a fi deschise/închise în negocieri [3].

Ungaria a invocat pretexte precum protejarea drepturilor minorității maghiare din Ucraina și riscurile de securitate, mergând până la organizarea unui sondaj consultativ intern în care 95% dintre participanți au respins aderarea Ucrainei [4]. În consecință, deși toate celelalte state membre ar agrea deschiderea primului cluster de capitole de negociere cu Ucraina și Moldova, Budapesta blochează unanimitatea necesară în cazul Ucrainei – fapt ce întârzie implicit și startul efectiv al negocierilor tehnice pentru Chișinău    Acest context tensionat a alimentat discuții la Bruxelles despre o posibilă „decuplare” a candidaturilor: tratarea separată a Moldovei și Ucrainei în procesul de aderare.

Avantajele și dezavantajele aderării „la pachet”  vs. separat – perspective diferite

Analizăm în continuare implicațiile aderării simultane a Moldovei și Ucrainei („la pachet”) comparativ cu un parcurs separat, din perspectiva principalilor actori: Republica Moldova, Ucraina, Rusia și Uniunea Europeană (incluzând vocea unor state-cheie precum Germania, Polonia și Ungaria).

Perspectiva Republicii Moldova

Avantaje ale aderării „la pachet” cu Ucraina: Pentru Chișinău, sincronizarea parcursului european cu Ucraina are o puternică semnificație de solidaritate regională. Liderii moldoveni evidențiază adesea recunoștința față de sacrificiile Ucrainei în războiul cu Rusia – „Ucraina este scutul care ne ferește de mai bine de trei ani de urgia agresorului”, a declarat în timpul primei vizite la Chișinău a Ministrului de externe român Oana Țoiu [5].  Aderarea împreună ar simboliza unitatea celor două țări care „au pornit împreună pe drumul spre UE și vor să ajungă împreună la destinație”, consolidând stabilitatea și prosperitatea întregii regiuni. De asemenea, politic vorbind, Moldova a evitat să pară că își lasă vecinul în urmă; oficial, Chișinăul declară că dorește integrarea „împreună cu Ucraina” , ceea ce menține relații excelente cu Kievul. În plus, a merge la pachet cu o țară de talia Ucrainei poate menține subiectul extinderii est-europene sus pe agenda UE – Moldova beneficiind de greutatea geopolitică a Ucrainei în discuțiile de la Bruxelles.

Dezavantaje nedecuplării de Ucraina: Principalul risc este ca Republica Moldova să devină victima colaterală a obstacolelor care vizează de fapt Ucraina. Situația actuală ilustrează perfect acest pericol: deși Chișinăul a îndeplinit toate condițiile tehnice pentru deschiderea primului cluster de negocieri, procesul stagnează din cauza vetoului politic al Ungariei față de Ucraina [6]. Cu alte cuvinte, progresul Moldovei este „tras înapoi” de probleme ce țin de Ucraina. O aderare la pachet înseamnă că cel mai lent sau problematic candidat dictează ritmul – iar războiul din Ucraina și disputele acesteia cu un stat membru pot amâna ani de zile atingerea obiectivului european al Moldovei.

Chișinăul nu se confruntă cu opoziție din partea altor capitale UE, însă dacă rămâne cuplat de Kiev, va sta la mila evoluțiilor geopolitice imprevizibile: durata războiului, reconstrucția Ucrainei, eventuale schimbări politice la Kiev sau în statele membre. Mai mult, istoria oferă un precedent concludent: la începutul anilor ‘90, în cadrul discuțiilor rezoluției ONU cu privire la retragerea trupelor ruse din Țările Baltice, Moldova a fost lăsată pe dinafară, Occidentul temându-se că includerea Moldovei în „pachetul”  baltic,  va duce la eșecul adoptării rezoluției ONU privind retragerea trupelor ruse. Abordarea a fost corectă în ce privește Țările Baltice care , în urma adoptării rezoluției ONU, s-au debarasat de trupele ruse.  Nu însă și Moldova, care rămâne cu 11% din teritoriu ocupat de Rusia.  Exemplul demonstrează nu doar validitatea calculelor geopolitice, dar îndeamnă liderii de la Chișinău să fie precauți în legarea destinului țării lor de al Ucrainei,  pentru a evita repetarea scenariului în care interesele moldovenești rămân pe plan secund. Nu în ultimul rând, populația pro-europeană din Moldova așteaptă beneficii concrete cât mai rapid – o amânare nejustificată a integrării (din cauze exterioare țării) ar putea alimenta frustrări și propaganda opoziției pro-ruse, care deja clamează că „aderarea la UE nu se va produce niciodată” și că Moldova ar trebui mai bine să se orienteze spre Rusia.

Avantaje ale unui parcurs separat (accelerat) al Moldovei: Detașarea de ritmul Ucrainei ar permite Republicii Moldova să culeagă roadele propriilor reforme fără întârzieri artificiale. Fiind un stat mai mic, fără conflict militar pe teritoriul său (exceptând problema înghețată a Transnistriei) și cu un consens politic pro-european ferm, Moldova se poate mișca mai repede prin capitolele negocierilor. Oficialii europeni au început să recunoască această realitate: comisarul pentru extindere, Marta Kos, a numit Moldova „elevul model” al grupului de candidați și a sugerat că țara ar putea adera până în 2029 dacă menține ritmul reformelor [7].  Un parcurs separat ar elimina riscul ca veto-ul unui stat membru (precum Ungaria) să blocheze ceea ce alți 26 de membri consideră un proces meritat – Kos explicând că „niciun stat membru nu se opune deschiderii [negocierilor] cu Moldova”, opoziția vizând doar Ucraina. Astfel, decuplarea ar permite deblocarea imediată a negocierilor tehnice cu Chișinăul, permițând deschiderea capitolelor de acquis și acces mai rapid la fonduri de pre-aderare și programe europene. Pentru guvernarea pro-europeană de la Chișinău, un asemenea progres ar constitui și un atu intern important: ar transmite alegătorilor un mesaj de ireversibilitate a integrării și ar contracara narativele rusești ce susțin că “UE nu ne vrea”. Nu întâmplător, s-a discutat chiar ca UE să acorde un impuls Moldovei înaintea alegerilor din toamna 2025, deschizând oficial primul cluster de capitole – ceea ce ar fi un „semnal puternic” pentru electoratul pro-UE din Moldova [8].

Dezavantaje/risc ale decuplării pentru Moldova: În mod paradoxal, principalul dezavantaj al avansării separate ține de relația cu Ucraina. Dacă UE ar decide brusc să favorizeze Moldova, există riscul irtitării Kievului și al apariției unei percepții de competitivitate nedorită între cele două țări. Un diplomat ucrainean avertiza recent că a lăsa Ucraina în urmă ar transmite „un semnal greșit pentru ucraineni”, mai ales în plin război, când perspectiva aderării UE este crucială pentru moralul țării. Chișinăul trebuie deci să gestioneze cu grijă comunicarea, pentru a nu deteriora solidaritatea cu vecinul său. Până acum, liderii moldoveni au fost diplomați: Maia Sandu a subliniat că întârzierea Ucrainei este „o problemă politică ce trebuie rezolvată la nivelul UE”, evitând să critice direct Kievul și exprimându-și speranța într-o soluție de compromis. În plus, un avans unilateral foarte rapid al Moldovei ar putea alimenta așteptări nerealiste în rândul populației – de exemplu, aderarea efectivă în 2-3 ani – care apoi, dacă nu sunt împlinite, ar putea crea dezamăgire. Nu în ultimul rând, rămâne provocarea Transnistriei: UE ar putea cere Chișinăului clarificarea statutului acestei regiuni separatiste înainte de aderare. Unii analiști sugerează că o aderare simultană cu Ucraina ar putea oferi un cadru regional mai favorabil rezolvării acestor conflicte înghețate (de ex., printr-un pachet mai larg de securitate Estică). Separat, Moldova ar trebui să abordeze această problemă pe cont propriu înainte de intrare, eventual cu riscul amânării capitolului de politică externă și securitate până la soluționare.

Perspectiva Ucrainei

Avantaje pentru Ucraina ale aderării la pachet cu Moldova: Din punctul de vedere al Kievului, menținerea tandemului cu Republica Moldova asigură că nu va rămâne izolată pe traseul european. Faptul că ambele țări au primit concomitent statutul de candidate în 2022 a creat așteptarea unui parcurs comun, oferind Ucrainei confortul că nu va fi uitată sau lăsată în urmă. Solidaritatea reciprocă întărește poziția Ucrainei: având și alte state ex-sovietice alături în drumul spre UE, cauza aderării Ucrainei capătă mai multă greutate morală. De altfel, președintele Zelenski și diplomații săi au subliniat constant că Ucraina și Moldova „au pornit împreună spre UE și vor să ajungă împreună”, invocând meritul ambelor pentru reforme și sacrificii. În contextul războiului, Kievul consideră absolut vitală menținerea unei perspective clare de aderare – este un factor de motivare internă și de descurajare a agresorului rus. Dacă UE ar fi tentată să lase Ucraina în stand-by, dar ar avansa cu Moldova, ucrainenii s-ar putea simți trădați. Așadar, insistența asupra abordării la pachet este pentru Ucraina o plasă de siguranță politică: garantează că UE va continua să „țină deschisă ușa” și pentru Kiev, oricât de dificil ar fi contextul. În plus, existența unei coaliții de susținători (țări ca Polonia, România, statele baltice) care sprijină puternic ambele candidaturi, asigură că Ucraina, mergând alături de Moldova, beneficiază de acest lobby regional pro-extindere.

Dezavantaje pentru Ucraina ale legării de Moldova: Pe de altă parte, Ucraina este conștientă că Republica Moldova – un stat mic, fără conflict militar activ – ar putea îndeplini criteriile de aderare mai repede. Dacă Chișinăul ar fi pregătit să adere, iar Kievul nu, rămânerea într-un pachet comun ar însemna raterea unei oportunități pentru poporul Moldovei. Ucraina și-a asumat un efort uriaș de reforme chiar în timp de război, dar reconstrucția și alinirea la acquis vor dura inevitabil mai mult pentru o țară de ~40 milioane locuitori, cu teritorii devastate și economie afectată. Există riscul ca unele state membre vest-europene să devină reticente în a aduce Ucraina în UE înainte de încheierea războiului sau măcar înghețarea conflictului – din motive de securitate și de cost (integrarea unei țări aflate în război ar fi fără precedent). Viktor Orbán a vocalizat aceste temeri, avertizând că „a admite o țară aflată în război” ar însemna „un act de autodistrugere” pentru UE, deoarece ar „târî [Uniunea] în război cu Rusia” [9].

 Dacă o astfel de opinie ar câștiga teren și la alții, Ucraina riscă să devină elementul problematic al tandemului, ținut pe termen nedeterminat în anticamera UE. Din această perspectivă, un parcurs individual ar putea, paradoxal, să fie benefic pe termen lung: ar permite Moldovei să adere mai devreme și apoi să susțină din interior candidatura Ucrainei (similar modului în care țările baltice sau Polonia pledează azi pentru Kiev). Însă politic vorbind, la Kiev această opțiune este dificil de acceptat – populația ucraineană (în proporție covârșitoare pro-UE) ar putea percepe-o ca pe o pierdere a „cursei” integrării. A lăsa Moldova să devină membră înaintea Ucrainei ar alimenta narativul opoziției interne sau al propagandei ruse că „Ucraina nu va fi niciodată dorită în Europa”. Nu în ultimul rând, Ucraina ar pierde valoarea de exemplu: până acum, faptul că o țară aflată în război a obținut statut de candidat și a demarat reforme a fost privit ca un model de determinare. Dacă tot acel avânt se lovește de un veto indefinit, în timp ce altcineva trece linia înainte, efectul psihologic poate fi descurajant.

 Public, autoritățile ucrainene nu critică în mod direct ideea avansării separate a Moldovei, însă fac apel la unitate și la recunoașterea meritelor Ucrainei. Diplomația de la Kiev a avertizat liderii UE să nu trimită semnale ambigue: la finalul verii 2025, în contextul zvonurilor despre decuplare, un reprezentant ucrainean sublinia că „trebuie menținută cât mai puternică perspectiva aderării UE” pentru Ucraina. Totodată, Kievul mizează pe compensarea oricăror decalaje: dacă, de exemplu, Chișinăul primește deschiderea primului cluster înainte, atunci Ucrainei ar trebui să i se ofere alte dovezi de progres – acces extins la programe UE (precum Horizon Europe sau Erasmus+)  și sprijin financiar consistent pentru reconstrucție[9]. Scopul este ca populația ucraineană să simtă că nu este lăsată în urmă și că ușa Europei rămâne deschisă. În concluzie, idealul Kievului este aderarea împreună cu Moldova, însă realismul situației (războiul și veto-ul ungar) ar putea forța acceptarea tacită a unui decalaj, atâta timp cât suportul politic și material al UE pentru Ucraina nu slăbește.

Perspectiva Rusiei

Din perspectiva Kremlinului, extinderea UE către Ucraina și Moldova este privită în mod inerent ostil. Atât Moscova, cât și sateliții săi propagandistici, portretizează apropierea acestor foste republici sovietice de Uniunea Europeană ca pe o pierdere a influenței ruse și ca pe un pas preliminar către aderarea lor eventuală la NATO. Propaganda rusă nu face mari distincții între UE și Alianța Nord-Atlantică – în viziunea sa, ambele reprezintă „Occidentul colectiv” care amenință securitatea Rusiei. Un exemplu elocvent: purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, afirma în iulie 2025 că „Occidentul pregătește pentru Republica Moldova rolul unei a doua Ucraine”. Prin aceasta, sugera că țara este împinsă de Vest spre un conflict cu Moscova, exact cum pretind ei că s-a întâmplat cu Ucraina. Zaharova a acuzat explicit că Occidentul ar urmări „transformarea Moldovei într-o bază militară NATO” și „desființarea neutralității țării” [10]  – declarații menite să sperie opinia publică moldoveană și să submineze încrederea în parcursul european. Similar, Serviciul de Informații Externe al Rusiei a emis comunicări alarmiste despre presupuse planuri NATO de a atrage Moldova într-un conflict armat, iar Kremlinul a avertizat Chișinăul „să se abțină de la pași imprudenți” spre integrarea occidentală [11]. Altfel spus, Rusia încearcă prin toate mijloacele – de la retorică oficială la finanțarea forțelor politice pro-ruse locale – să saboteze aspirațiile europene ale ambelor țări.

În acest context, aderarea „la pachet” sau separat a Ucrainei și Moldovei capătă nuanțe tactice pentru Moscova:

Dacă cele două țări rămân legate la pachet, Rusia poate spera să le încetinească pe amândouă simultan. Atâta timp cât Ucraina este blocată (de război sau de veto-uri în UE), și Moldova rămâne în anticameră, oferind timp prețios Moscovei să-și recapete influența. Kremlinul exploatează veto-ul Ungariei ca pe un instrument convenabil: Viktor Orbán, văzut drept „principalul aliat al lui Putin în UE”, „politizează procesul de aderare al Ucrainei” blocându-l fără motive tehnice reale . Efectul este exact cel dorit de Rusia – Chișinăul devine victima colaterală a filo-putinismului lui Orbán și procesul european își pierde din credibilitate. În plus, menținând Moldova pe loc, Moscova speră într-o schimbare de regim la Chișinău: alegerile parlamentare din 28 septembrie sunt ținta principală a războiului hibrid dus de Rusia, care încearcă să aducă la putere forțe eurosceptice ce ar îngheța integrarea. Practic, legarea destinului Moldovei de cel al Ucrainei oferă Rusiei dublă șansă de obstrucție.

Dacă UE va decupla Moldova de Ucraina și  o va  admite  mai repede în interior, Rusia va  suferi o pierdere geopolitică certă. Kremlinul s-ar trezi cu frontiera UE la Nistru, Transnistria izolată, și cu o Ucraină pro-occidentală la fel de hotărâtă, chiar dacă încă în afara Uniunii. Moscova se teme că exemplul unei Moldove mici care aderă cu succes la UE va spori și mai mult determinarea Ucrainei și va întări argumentul pro-european în regiune. Din acest motiv, dacă Bruxelles-ul va începe efectiv negocierile cu Chișinăul separat, ne putem aștepta la o intensificare a presiunilor rusești: de la retorica apocaliptică (cum e cea cu Moldova „a doua Ucraină”), la acțiuni concrete de destabilizare internă (proteste orchestrate, dezinformare, șantaj energetic). Rusia va încerca să demonstreze că apropierea de UE „provoacă” Kremlinul și aduce necazuri – sperând astfel să slăbească consensul pro-european din Moldova. Să nu uităm că, în 1992, Rusia a intervenit militar în Transnistria exact pentru a ține Moldova în sfera sa; iar în 2014, anexarea Crimeei și conflictul din Donbas au fost reacții la orientarea Ucrainei spre UE. Așadar, un parcurs accelerat al Moldovei ar putea fi întâmpinat de Moscova cu ostilitate sporită, deși o agresiune directă e puțin probabilă cât timp există prezență militară occidentală în regiune și atenția internațională e ridicată.

În concluzie, din perspectiva Moscovei  nu există “avantaje” reale în aderarea celor două țări la UE – decât poate acela că menținându-le împreună și blocând Ucraina, Rusia reușește temporar să țină Moldova pe loc. Obiectivul strategic al Kremlinului este să împiedice extinderea UE/NATO în fostul spațiu sovietic. Orice breșă – fie că aderă ambele sau doar una – reprezintă un eșec pentru această doctrină neo-imperială. Tocmai de aceea, retorica rusă va continua să fie agresivă, încercând să semene neîncredere: de exemplu, insinuând că Occidentul ar abandona Ucraina și ar prefera Moldova, sau invers, că UE nu îi va primi nici pe unii, nici pe alții. Divizarea și descurajarea sunt armele predilecte ale războiului informațional rusesc.

Perspectiva Uniunii Europene (Germania, Polonia, Ungaria și alții)

Abordarea generală a UE și dilema extinderii: Uniunea Europeană s-a angajat retoric, mai mult ca oricând după 2022, să își deschidă porțile pentru Ucraina și Moldova. Șeful Consiliului European, Charles Michel, a propus chiar un orizont ambițios – 2030 – până la care atât UE, cât și candidații trebuie să fie gata pentru o nouă extindere. Există așadar voință politică la nivel înalt de a integra aceste țări, văzute ca parte a familiei europene. Totuși, UE funcționează prin consensul a 27 de state, fiecare cu interese și temeri diferite, ceea ce explică prudența și ezitările privind modul de a proceda.

Până recent, strategia implicită la Bruxelles a fost tratarea la pachet a Ucrainei și Moldovei, pentru a nu crea impresia de favorizare sau abandon. Acordarea concomitentă a statutului de candidat în 2022 și deschiderea simultană a negocierilor în 2023/2024 reflectă această abordare sincronizată. 

Multe țări membre – în special din Vest – au văzut următoareale avantaje ale menținerii tandemului: a) Se asigură astfel o coerență geografică: UE ar incorpora, într-o eventuală viitoare extindere, întreg flancul estic până la Marea Neagră, nu doar insule democratice izolate; b) S-ainvocat meritocrația extinderii: atâta timp cât ambele țări îndeplinesc criteriile de etapă, de ce nu ar avansa împreună? Danemarca, care a deținut președinția Consiliului UE în prima jumătate a lui 2025, declara prin ministrul afacerilor europene că „lucrează la deschiderea primului capitol de negocieri cu Ucraina și Republica Moldova împreună, ca cea mai bună soluție”, exprimându-și neîncrederea în scenariul decuplării. [12].  Ideea era că împreună suntem mai puternici – atât ca mesaj către Rusia (unitatea Europei cu partenerii estici), cât și intern, pentru legitimitatea procesului. În plus, extinderea simultană ar permite UE să negocieze o eventuală reformă internă (bugetară, instituțională) într-un singur pachet înainte de primirea noilor membri, în loc de etape separate.

Cu toate acestea, realitatea a forțat UE să-și reevalueze abordarea. Blocajul Ungariei față de Ucraina a creat o situație fără precedent: un singur stat membru oprește un proces agreat de toți ceilalți. Comisia Europeană a ripostat ferm la afirmațiile lui Orbán, subliniind că „nu există motive obiective” pentru a împiedica avansarea Ucrainei și că blocarea unui candidat care și-a îndeplinit criteriile subminează credibilitatea întregii extinderi. În culise, iritarea față de Budapesta a crescut, iar unele capitale au început să ia în calcul soluții de ocolire. Una dintre ele este decuplarea temporară: adică să se meargă mai departe cu Moldova, care are unanimitate, în timp ce se exercită presiuni asupra Ungariei în paralel pentru a debloca Ucraina.

Germania și Franța, ca motori tradiționali ai UE, au abordări echilibrate. Berlinul sprijină clar perspectiva europeană a ambelor țări (a se vedea vizita din 27 august curent a Cancelarului Friedrich Merz și a președinților Emmanuel Macron și Donald Tusk la Chișinău), însă insistă pe necesitatea reformelor temeinice și a pregătirii interne a UE. Germania a semnalat că extinderea va trebui însoțită de ajustări ale sistemului decizional (trecerea la vot majoritar în unele chestiuni, adaptarea bugetului comun etc.), ceea ce implică timp. Astfel, germanii ar prefera probabil să nu se fixeze încă o dată certă, ci să se mențină principiul „mai întâi criteriile, apoi calendarul”. În acest sens, nu s-au opus sincronizării Kiev-Chișinău, atâta vreme cât niciunul nu e pregătit încă integral. Totuși, dacă Moldova devine aptă înainte, e de așteptat ca Germania să nu blocheze decuplarea – mai ales că ar fi greu să explice public de ce un candidat care a făcut totul ar fi ținut pe loc din motive geopolitice.  

Polonia și statele baltice sunt printre cei mai puternici avocați ai extinderii rapide către Est. Varșovia consideră integrarea Ucrainei drept obiectiv strategic major – Polonia fiind garantul și avocatul principal al Kievului în UE. În mod implicit, polonezii sprijină și aderarea Moldovei (în frunte cu Donald Tusk). Ei văd în ancorarea întregii regiuni la UE un scut împotriva neo-imperialismului rus. Pentru Polonia, avantajul abordării „la pachet”  e că menține Ucraina în prim-plan (prioritatea nr.1), iar un dezavantaj al decuplării ar fi posibila frustrare a Kievului – lucru pe care polonezii vor să îl evite.

Ungaria reprezintă cazul atipic, fiind singurul stat membru care vocal se opune aderării Ucrainei în viitorul previzibil.

Din perspectiva Budapestei, abordarea „la pachet” a Ucrainei și Moldovei nu are dezavantaje. Chiar din contra, Orbán dorește menținerea pachetului tocmai pentru a putea bloca extinderea prin veto-ul său. Dacă Moldova ar fi separată, posibilitatea de șantaj a Ungariei s-ar diminua: Budapesta ar pierde o pârghie  importantă de a negocia concesii (legate de relația bilaterală cu Ucraina sau de fonduri UE) în schimbul ridicării opoziției. Mai mult, Orbán ar rămâne izolat ca opozant al extinderii, riscând deteriorarea relațiilor cu restul UE dacă continuă să se opună fără a mai avea „acoperirea” că oricum blochează întreg pachetul. Pe de altă parte, Ungaria nu are nimic împotriva aderării Moldovei în sine (nu există dispute notabile cu Chișinăul). De altfel, oficial Budapesta afirmă că sprijină extinderea UE în Balcani și Moldova, dar nu și Ucraina în condițiile actuale[13] .

Prin urmare, avantajul decuplării din perspectiva UE ar fi izolarea problemei – s-ar putea continua procesul normal cu Moldova, punând totodată o presiune concentrată pe Ungaria în privința Ucrainei (inclusiv prin discuții directe Ungaria-Ucraina facilitate de Comisie). Desigur, există și riscul ca Orbán, simțindu-se încolțit, să recurgă la și mai mult obstrucționism în alte dosare UE ca represalii.

În interiorul instituțiilor UE, se acordă o atenție sporită menținerii echilibrului politic. Un potențial dezavantaj al decuplării este precedentul pe care îl creează: ar fi pentru prima dată când UE își rupe propriul pachet decis anterior din considerente politice. Unii diplomați se tem că asta ar putea fi interpretat negativ de alți candidați (ex: țările din Balcanii de Vest ar putea invoca același tratament preferențial). Totuși, merită amintit că decuplări au mai avut loc: în 2022, UE a separat Albania de Macedonia de Nord, avansând cu Tirana când Skopje era blocată bilateral de Bulgaria [14]. Acest precedent oferă temei juridic și politic pentru a face la fel cu Moldova/Ucraina, argumentându-se că nu penalizezi o țară pentru problemele alteia.

În plus, UE caută modalități să îndulcească pilula pentru Ucraina dacă decuplarea devine inevitabilă. Pe lângă accesul sporit la programe europene, s-a discutat despre integrarea treptată a Ucrainei în Piața Unică înainte de aderare (funcționari ai Comisiei propun o ofertă a celor „patru libertăți” – circulația liberă de bunuri, servicii, capital și persoane – ca țară asociată, până la momentul intrării ca membru ) [15]. Astfel de pași ar atenua dezavantajele pachetului pentru Kiev, oferindu-i beneficii tangibile chiar dacă formal rămâne candidat mai mult timp.

În concluzie, din perspectiva UE, avantajul menținerii pachetului rezidă în principal în considerente politice de unitate și simbolistică – ar demonstra că Europa, în ansamblu, își ține promisiunile față de ambele țări și nu lasă pe nimeni în urmă. Dezavantajul major este însă că, în contextul actual, „dacă le ținem strict legate, nu putem avansa cu niciuna”, după cum remarca un diplomat european [16]. Iar stagnarea ambilor candidați ar submina chiar credibilitatea politicii de extindere, riscând să dezamăgească societățile din Ucraina și Moldova și să ofere muniție propagandei ruse. Pe de altă parte, avantajul decuplării ar fi că UE își respectă principiul condiționalității și meritocrației: recompensează pe cel ce poate fi pregătit mai repede (Moldova) și nu permite veto-ului unilateral să deraieze întreg procesul. S-ar transmite totodată un mesaj clar că Rusia nu poate ține ostatic viitorul european al națiunilor est-europene. Provocarea pentru UE va fi să gestioneze consecințele politice ale unei asemenea decizii – în special față de Ucraina – și să mențină un dublu angajament: accelerarea integrării Moldovei și sprijin neabătut pentru Ucraina până când și aceasta va fi pregătită să se alăture familiei europene.

Moldova riscă să piardă trenul spre UE dacă rămâne „la pachet” cu Ucraina

După elucidarea contextului geopolitic și  a perspectivelor de mai sus, vom sublinia în continuare argumentele  noastre în favoarea unui parcurs separat al Moldovei. 

Pornind de la cele analizate mai sus, se conturează tot mai clar o concluzie pragmatică: Republica Moldova ar avea de câștigat insistând pe un parcurs de aderare distinct față de Ucraina, fără a rupe însă solidaritatea cu vecinul său.

Argumentele-cheie care susțin această poziție sunt următoarele:

Evitarea blocajelor geopolitice externe: Moldova nu trebuie să devină victima colaterală a vetourilor sau neînțelegerilor care privesc de fapt Ucraina. În prezent, singurul impediment real în calea negocierilor moldovenești este opoziția politică a Ungariei față de Kiev. Decuplându-și traseul, Chișinăul își ia destinul în propriile mâini și se ferește de a mai fi „ținut în șah” de veto-ul Budapestei. Cu alte cuvinte, se elimină riscul ca Moscova, prin interpuși precum Viktor Orbán, să influențeze negativ viitorul european al Moldovei. Această strategie este pe deplin în spiritul mesajului transmis de Ursula von der Leyen la Chișinău: „Viitorul european al R. Moldova nu poate fi și nu va fi ostatic al acțiunilor Rusiei”,  deci nici al aliatului său, Ungaria. Practic, un parcurs separat ferește Moldova de blocaje ce nu au legătură cu performanța sa, permițând ca evaluarea să se facă strict pe criterii proprii de merit.

Un parcurs separat, ar  priva nu doar Budapesta de dreptul de veto asupra Moldovei, dar ar elimina și un potențial viitor efect de contagiune: dacă, ipotetic, alt stat UE ar fi ezitant față de Ucraina (din motive de costuri, mărime, migrație etc.), nu va putea transfera aceste rezerve asupra candidaturii moldovenești. Moldova ar fi judecată pe propriile merite, ceea ce atât Chișinăul, cât și susținătorii extinderii (România, țările baltice etc.) își doresc insistent.

Războiul din Ucraina proiectează un viitor incert: Aderarea unei țări aflate în plin război cu Rusia este un scenariu extrem de complicat, asupra căruia mulți lideri occidentali au rezerve (chiar dacă le exprimă diplomatic). Acest război – a cărui durată nu o poate nimeni anticipa – creează pentru Ucraina un orizont de aderare incert, posibil îndepărtat. Or, pentru Moldova, care nu este implicată militar și care, sperăm că după alegerile din 28 septembrie își va asigura stabilitatea internă, ar fi nefavorabil să aștepte la infinit terminarea conflictului ruso-ucrainean. Mai mult, Orbán a speculat direct contextul războiului pentru a justifica opoziția, afirmând că integrarea Ucrainei acum ar însemna „a fi târâți în război” și punând la îndoială chiar „viabilitatea granițelor și statalității Ucrainei” în vreme de război. Deși aceste declarații sunt criticate ca fiind propagandistice, ele arată un fapt: unii actori din UE nu vor accepta aderarea Ucrainei cât timp conflictul activ cu Rusia continua. Astfel, a lega Moldova strict de un asemenea criteriu (pacea în Ucraina) înseamnă a-i putea amâna aderarea pe termen nedefinit. Prin urmare, este în interesul vital al Chișinăului să scape de această condiționalitate implicită. Moldova și-a demonstrat deja solidaritatea cu Ucraina prin sprijin umanitar și politic, dar destinul său și  integrarea sa în UE nu trebuie să devină ostaticul războiului altora. Un parcurs separat ar transmite că Moldova este judecată după faptele sale, nu după situația geopolitică din regiune.

Urmând o strategie separată, Moldova și-ar afirma autonomia decizională și demnitatea națională. Fiind un stat mic, elitele politice din Moldova au adesea impresia că soarta țării lor este rezolvată peste capul lor. Insistând pe dreptul la un parcurs individual, Chișinăul ar arăta că nu mai acceptă să fie monedă de schimb sau să stea pe tușă când alții negociază viitorul ei. Ar fi o dovadă că Moldova vrea să ajungă în UE în propriul ei nume, nu ca apendice al altei candidaturi (Ucraina).

Parcursul separat oferă șanse mai mari de succes și o integrare treptată: Urmând o strategie separată, Moldova ar putea atinge mai devreme statutul de membru, beneficiind de o integrare mai lină. Țara deja se conectează strâns cu UE – a fost sincronizată rețeaua electrică cu cea europeană, comerțul e orientat majoritar spre piața UE, regimul fără vize funcționează din 2014. Cu fiecare pas înainte (deschiderea clusterelor de negocieri, aderarea la programe europene), moldovenii vor simți concret avantajele integrării, întărind astfel consensul pro-european intern. Dacă ar aștepta blocată încă ani de zile, elanul integraționist riscă să se erodeze. Or, aderând mai repede, chiar înaintea Ucrainei, Moldova ar deveni un exemplu care să contrazică propaganda potrivit căreia “UE nu se mai extinde”. Ar demonstra că, indiferent de mărime sau trecut, o țară care îndeplinește criteriile poate adera relativ rapid. Acest succes ar pune presiune pozitivă și pe Ucraina să accelereze reformele după război, știind că drumul e realmente fezabil. În plus, odată membră, Moldova ar putea acționa ca avocat al Ucrainei din interiorul UE, similar modului în care țările estice au pledat pentru Balcani sau Parteneriatul Estic. Asta ar crește șansele Ucrainei de a se alătura UE la rândul ei când va fi pregătită, deci, pe termen lung, parcursul separat al Moldovei poate servi chiar scopului final al integrării ambelor națiuni.

În lumina acestor argumente, opțiunea unui parcurs distinct al Republicii Moldova către Uniunea Europeană apare ca fiind rațională, prudentă și în interesul direct al cetățenilor săi. Bineînțeles, această decuplare tehnică nu trebuie să însemne ruperea solidarității politice cu Ucraina. Moldova poate continua să susțină ferm aspirațiile europene ale Kievului, însă își revendică dreptul de a nu fi ținută pe loc. În fond, obiectivul comun – o Europă lărgită care să includă ambele țări – ar putea fi atins mai sigur dacă fiecare își urmează traiectoria optimă, decât dacă ambele ar sta pe linie moartă așteptându-se una pe alta. În definitiv, destinația finală este aceeași pentru ambele țări: integrarea deplină în familia europeană, ca națiuni libere, prospere și ferite de amenințarea revizionismului estic. Decuplarea parcursurilor nu este un semn de dezbinare, ci o strategie de a ajunge mai eficient la acel țel comun – strategie care, astăzi, se conturează tot mai clar ca fiind în avantajul Republicii Moldova și al proiectului european în ansamblu.

[1] Calea europeană, 30 aprilie 2025

[2] Adevărul.ro, 15 august 2025).

[3] Europa Liberă Moldova, 7 iunie 2024

[4] Contributors.ro, 10 iulie 2025.

[5] Adevărul.ro, 22 iulie 2025.

[6] Adevărul.ro, 15 august 2025.

[7] Caleaeuropeana.ro, 30 aprilie 2025

[8] Politico.eu,  August 15, 2025.

[9]. Contributors.ro, 10 iulie 2025.

[9]. Politico, August 15, 2025.

[10]. TASS, 17 iulie 2025.

[11] Ziarul de gardă, 14 iulie 2025.

[12]. Contributors.ro, 10 iulie 2025.

[13]. Politico.eu, 15 august 2025

[14] Europa Liberă Moldova, 29 aprilie 2025.

[15] Egmont Policy Brief 382,  July 2025.

[16] Politico.eu, 15 august 2025..