AUR nu-i partid, ci blestem (scurtă încadrare de antropologie socială)

Ticăloșia lui nu stă în minciuna brută, ci în amestecul de puțin adevăr cu enorm de multă ură, resentiment, fals și manipulare. Exact aici se vede filiația: reflexe securistice vechi, puse la lucru cu vocabular nou, plus ecouri recognoscibile din propaganda rusă actuală. Până și atunci când România, ca stat aliat, aprobă sprijin logistic defensiv pentru SUA, aliat strategic, AUR nu judecă, ci intoxică: alimentează delirul, frica, speculează suspiciunea și travestește sabotajul în patriotism. Statul aprobă, dar AUR denunță. Instituțiile decid, dar AUR otrăvește.

Electoratul obosit este materia primă a acestei operațiuni. Nu doar cel precar, ci și cel educat, dar exasperat, umilit, sufocat de o realitate devenită pentru mulți irespirabilă. Când viața apasă fără ieșire, omul nu mai caută competență, ci izbăvire; nu mai cere construcție, ci pedepsire; nu mai ascultă argumente, ci se agață de cel care îi confirmă furia. Așa ajunge să refuze rațiunea și să-l gireze pe oricare îi promite revanșa. Pe această oboseală morală crește, respectiv se menține AUR: nu ca soluție, din ce în ce mai evident, ci doar ca simptom agravat al unei societăți epuizate.

Blestemul începe acolo unde însă ticăloșia politică deturnează și mesajul religios. Când Dumnezeu este convocat electoral, când neamul este tămâiat propagandistic, când Evanghelia este răsucită până ajunge anexă a resentimentului, nu mai avem doar impostură, ci profanare. Iar în plan strategic, orbirea devine mortală: cum ar arăta lumea dacă o mare putere exportatoare de petrol și energie ar deveni și putere nucleară? Știm deja: Rusia. Am aflat deja cum arată o lume șantajată la scară planetară, în care barilul și bomba lucrează împreună, iar frica devine cea mai profitabilă resursă. Să minimalizezi asta în numele unui suveranism de paradă nu este patriotism, ci complicitate morală cu dezastrul.

Doxa!