Raportul MAE rus despre glorificarea nazismului și Moldova – clișeele sovietice reciclate

La 29 august 2025, Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a dat publicității raportul intitulat  „Cu privire la situația glorificării nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță conexă” («О ситуации с героизацией нацизма, распространении неонацизма и других видов практики, которые способствуют эскалации современных форм расизма, расовой дискриминации, ксенофобии и связанной с ними нетерпимости»), document ce are pretenția de a fi  o analiză internațională asupra „neonazismului” și a „rusofobiei” contemporane.

În secțiunea consacrată Republicii Moldova, raportul reproduce aproape integral arsenalul retoric și istoriografic al perioadei sovietice, substituind analiza istorică riguroasă cu o serie de clișee ideologice și istoriografice.

Documentul nu se bazează pe cercetare academică sau pe surse instituționale internaționale, ci pe o rețea de site-uri și publicații sancționate în Uniunea Europeană pentru propagandă: RIA Novosti, Izvestia, Komsomolskaia Pravda, Tsargrad, NewsFront, EADaily, RuBaltic. Această dependență de surse partizane compromite valoarea științifică a raportului și îl situează în zona instrumentelor de propagandă diplomatică.

În continuare enumerăm 4 clișee propagandistice reproduse în Raportul M AE-ului rusesc:

1.  Antisovietismul = fascism. Orice critică a ocupației sovietice este echivalată cu „apologia nazismului”, iar Rusia este prezentată ca eliberatoare eternă. Represiunile, deportările, Foametea din anii-1946-1947, colectivizarea forțată a agriculturii sunt subiecte inexistente pentru Rusia și MAE-ul rusesc; 

2. Sacralizarea simbolurilor sovietice (panglica Sf. Gheorghe, Z/V). Raportul prezintă Interzicerea panglicii Sf. Gheorghe și a simbolurilor Z/V   drept „luptă împotriva memoriei”. În fapt, Comisia de la Veneția a evaluat că interdicția publică a simbolurilor de agresiune militară (inclusiv Z/V) este legitimă atunci când urmărește protejarea ordinii democratice și respingerea propagandei de război. Îngrijirea monumentelor ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă din Basarabia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ridicarea de monumente întru cinstirea memoriei lor sunt calificate de raportul amintit drept acțiuni de  „glorificare a criminalilor de război”. MID-ul rusesc este deranjat și de restaurarea cimitirelor militare românești. Se știe însă că inițiativele memoriale nu echivalează cu „reabilitarea fascismului”; ele se subsumează standardelor internaționale privind protejarea mormintelor de război, indiferent de tabără. Raportul, însă, selectează episoade controversate pentru a generaliza o teză despre „antifascism vs. fascism”, într-un cadru maniheist;

3.  Desovietizarea confundată intenționat cu „românizarea”. Documentul califică măsuri de desovietizare (schimbări de toponimie, politici curriculare, reechilibrarea memoriei publice) drept „românizare” și „distrugere a identității moldovenești” — inclusiv prin trecerea „limbii moldovenești” la denumirea oficială „limba română” și predarea „Istoriei românilor”. Sunt invocate afirmații selective și surse partizane, pentru a susține o „agendă de anexare culturală”. Etichetarea acestor procese drept „românizare” nu este una analitică, ci ideologică, moștenită din canonul Rusiei sovietice care artificial separa „poporul moldovenesc” de cel „românesc” pentru a justifica ocuparea Basarabiei la 1940 și politica sa de „devide et impera”  față de români.

În acest context raportul prezintă manualele școlare drept instrumente de „reabilitare” a regimului antonescian. Textul MAE rus susține că noul manual de Istorie (clasa a XII-a)  „justifică alianța României cu Germania nazistă” și numește Armata Roșie „ocupanți” — capete de acuzare formulate cu un pronunțat efect de lupă. În realitate, la Chișinău a existat dezbatere publică și critici punctuale (inclusiv din partea Comunității Evreiești din Moldova) privind manualul de istorie amintit, însă procesul a rămas în logica revizuirilor curriculare și a consultărilor instituționale, nu a „glorificării nazismului”.

Eticheta de românizare este, de fapt, moștenirea directă a vocabularului sovietic. În URSS, orice apropiere de România era stigmatizată drept „românizare” și „pericol fascist”. Astăzi, Moscova reia aceeași schemă: desovietizarea și asumarea identității românești sunt prezentate ca o amenințare existențială. Așa cum „fascismul” era în epoca sovietică cel mai grav stigmat posibil, acum rolul de etichetă negativă supremă este preluat de termenul „românizare”. Logica e identică: demonizarea adversarului și legitimarea dominației rusești.”

4.  Poporul vs. Elitele. Raportul prezintă președintele Maia Sandu și Conducerea Moldovei care promovează integrarea europeană a Moldovei drept o elită politică ruptă de interesele poporului „iubitor de Rusia”. Pentru a-și susține teza alcătuitorii raportului apelează  la  diverse „sondaje” și „dovezi”  culese dintr-o rețea de outlet-uri pro-Kremlin — RIA, Izvestia, KP, RuBaltic, Sputnik — pe care UE le-a vizat în 2024 în pachetul împotriva propagandei de război.. În această logică Raportul MID-ului rusesc folosește o terminologie demonizantă la adresa autorităților de la Chișinău: „regimul M. Sandu”, „ regimul antinațional”, „neonazist”. Raportulpractică o delegitimare terminologică sistematică: evită denumirile instituționale („Președinția RM”, „Guvernul RM”, „Parlamentul RM”), folosind consecvent „regimul de la Chișinău” sau „regimul M. Sandu”, asociat cu „antenațional”, „neonazist”, „antirus”. Iată un exemplu explicit:  „Режим М. Санду… копирует действия неонацистского режима в Киеве…”, text însoțit de acuzații privind „anularea istoriei” și „distrugerea identității naționale” prin „românizare”.  Acest lexic demonizant reia o practică mai veche a diplomației și mass-mediei rus. Într-un articol publicat doi ani în urmă intitulat „Mihail Saakașvili – victima lui Putin și a forțelor pro-ruse din Georgia. Învățăminte pentru R.Moldova” (Podul.ro, 27 iulie), arătam că imediat ce Saakașvili a preluat puterea în Georgia, Rusia a declanșat o campanie de discreditare a președintelui georgian. „În aproape sută la sută din articolele din Rusia despre Georgia, Saakașvili era prezentat în culori sumbre. Acestea erau preluate pentru a fi propagate de presa din Georgia și chiar de o parte din presa din Occident. Totul se făcea pentru a-l prezenta pe Saakașvili drept un agent al SUA departe de interesele Georgiei și, pe lângă toate, instabil psihic. Astăzi, de o asemenea atenție și tratament „privilegiat” se bucură Maia Sandu. Vedeți, de exemplu, discursurile lui M. Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE al Rusiei, care rostogolește pe o parte și pe alta teza că Maia Sandu și PAS nu reprezintă poporul Republicii Moldova, ci al României sau al SUA, iar bietul „popor moldovenesc” este „iubitor” de Rusia și de tiranul de la Kremlin”.

 Raportul MID-ului rusesc continuă în cheia remarcată de subsemnatul în 2003, iar implicația politologică a raportului e previzibilă: terminologia funcționează ca pregătire retorică pentru măsuri coercitive (propagandă, presiune economică, operațiuni informaționale), nu ca limbaj diplomatic neutru.

Dimensiunea religioasă: Mitropolia subordonată Moscovei

Pe lângă clișeele propagandistice enumerate mai sus, Moscova acordă o atenție deosebită dimensiunii religioase din viața sdocial-politică a Moldovei.  Raportul insistă că autoritățile de la Chișinău „persecutează” Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (Moscova), acuzând statul că ar stimula „scenariul ucrainean” de „lichidare” a bisericii. Ţintește și Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română), calificând-o drept instrument al „românizării”.

Într-un articol recent intitulat „Mitropolia Moldovei – instrument al expansionismului  rusesc și al războiului hibrid dus de Moscova în Republica Moldova” arătam că Republica Moldova se confruntă nu doar cu provocări politice și economice pe drumul său european, ci și cu un asalt spiritual și informațional orchestrat de la Kremlin; că unul dintre vectorii centrali ai acestei influențe este Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (cunoscută și ca Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei). Sub conducerea Mitropolitului Vladimir, această structură ecleziastică acționează ca braț lung al Moscovei, promovând agenda neo-imperială a refacerii „lumii ruse” în spațiul dintre Prut și Nistru (vezi: Reunirea.com; Podul.ro., 20 august 2025). 

În 2024–2025, în societate au existat discuții publice despre statutul și finanțarea Mitropoliei subordonate Moscovei, precum și despre trecerile de parohii către Mitropolia Basarabiei; Guvernul a făcut apeluri publice către cler „să spună adevărul” despre războiul Rusiei în Ucraina, într-o retorică de responsabilitate civică, nu de suprimare a cultului. În același timp, presa internațională a documentat accentele de campanie anti-UE provenind din zona clerului pro-Moscova, în contextul referendumului pentru integrarea europeană (2024). Totodată, reprezentanți ai puterii au distanțat pozițiile oficiale de propuneri radicale individuale privind „interzicerea” Mitropoliei , subliniind cadrul libertății religioase.

În raportul MID, însă, Moscova e deranjată de poziția autorităților moldovenești față de Mitropolia lui Vladimir,  iar acest deranj provine din limitarea spațiului de influență al Patriarhiei Ruse în RM și migrarea unor parohii spre Mitropolia Basarabiei. Aceste fenomene  raportul MID-lui rusesc le expune propagandistic drept „persecuție religioasă”.

Prin raport, Moscova încearcă să internaționalizeze tema religioasă, prezentând-o ca o problemă de drepturi ale omului. În realitate, discuțiile din Republica Moldova despre Mitropolia subordonată Moscovei sunt parte a dezbaterii interne despre libertatea religioasă, transparența finanțării și responsabilitatea civică a clerului. Kremlinul transformă această dezbatere legitimă într-un „caz” de persecuție religioasă pentru a-și proteja instrumentul de influență – Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. În acest fel, Moscova încearcă să acrediteze ideea că apărarea spațiului democratic și european al Moldovei ar fi, de fapt, o încălcare a libertății religioase.

În concluzi,  capitolul despre RM din raportul MAE rus nu îndeplinește standarde minimale de analiză istorică sau diplomatică. Este un artefact propagandistic ce urmărește reiterarea unor teze sovietice cu privire la identitatea etnică a românilor din Basarabia și limba vorbită de ei, delegitimarea alegerii strategice (integrarea europeană) a RM, demonizarea liderilor politici de la Chișinău, obstrucționarea desovietizării societății moldovenești și confecționarea unei dihotomii false între „popor” și „elite”.

Baza probatorie e precară: documentul se sprijină masiv pe platforme de propagandă (RIA/Izvestia/KP, Tsargrad, NewsFront, RuBaltic, EADaily), nu pe literatură academică ori surse instituționale. Terminologia raportului nu este neutră, ci se înscrie într-un tipar recurent al diplomației ruse. În anii premergători războiului ruso-georgian (2008), președintele Mihail Saakașvili a fost descris în mod similar drept „dictator”, „aventurier” și „agent al Occidentului”. Ulterior, în perioada 2014–2022, aceeași schemă a fost aplicată președinților ucraineni Viktor Iușcenko, Petro Poroșenko și, în final, lui Volodimir Zelenski.

Prin urmare, raportul din 2025 nu este doar o „analiză” despre Moldova, ci un semnal politic: Moscova pregătește terenul pentru noi atacuri hibride împotriva Chișinăului. Când propaganda repetă obsesiv clișeele despre „românizare”, „neonazism” și „regim antinațional”, ea nu face doar retorică, ci testează justificările pentru viitoare presiuni diplomatice, economice și informaționale. Republica Moldova a mai văzut acest scenariu aplicat la Tbilisi și Kiev. Lecția este clară: atunci când Rusia scoate din sertar clișeele sovietice, următorul pas nu este dialogul, ci confruntarea.