Școală cine poate

Și uite cum am început o zi așa frumoasa ca cea de 8 septembrie cu un gust amar. De ce? Pentru că ipocrizia iar este la cotele cele mai bune. PSD, partidul care se bate cu pumnul în piept că e din popor și pentru popor, a reușit din nou să ne arate cât de rupt de popor e de fapt.

Ca să ne înțelegem: oamenii ăștia predică de ani de zile că educația de stat e pentru toți, că trebuie investiții, că profesorii merită mai mult și că școala românească e fundamentul țării. Numai că, atunci când vine vorba de copiii lor, brusc, tot fundamentul ăsta crapă. Unde îi duc? La privat. La grădinițe și școli cu taxe cât salariul unui profesor pe un an. La licee unde pauza nu se face în curtea de beton cu bănci ruginite, ci prin săli luminoase, cu laptopuri, table smart și excursii în străinătate.

Așa că în prima zi de grevă, ziua când sute de mii de copii și părinți au simțit direct dezastrul din educația de stat, ei nu au simțit nimic. De ce să simtă? Copiii lor nu erau acolo. Erau de mână, duși frumos la școala privată, în cartierele bune, cu tricourile uniformă care inscripționau logo-urile locului de unde își vor primi lumina.  

Și, ca să fie tabloul complet, nu uităm că PNL ocupă din 2019 încoace Ministerul Educației. Exact guvernarea celui care a inventat "Romania Educată". Atât de educată încât azi dezbatem teorii cu cipuri în vaccin și aproape că ne-am trezit cu Călin Georgescu președinte. Asta da performanță.

Dar povestea de azi e despre PSD. Despre oamenii care se autoproclamă apărătorii poporului, dar nu se ating de școlile unde învață copiii poporului. Acolo merg doar la poze și la campanie. În rest, viața bună se face la privat.

Știm că PSD preferă luxul, nu e o noutate. Dar poate ar trebui să înțeleagă că forma supremă de lux în educație nu este ca toți bogații să își ducă copiii la școli private, ci ca și bogații să își dorească să îi ducă la școala de stat. Acolo e adevăratul test. Dar pentru asta trebuie muncă, nu sloganuri. Trebuie să dai mai mult din PIB pe educație. Hai să dăm 5%! Pentru copiii noștri și pentru viitorul lor.

Și atunci când mai vedem că olimpicii la robotică sau matematică aduc aurul în țară, să nu mai aflăm pe aeroport că vin de la licee private, ci din Vaslui, ori dintr-un județ care azi abia trece de 40% la bacalaureat. Pentru asta însă, trebuie să muți banii în școli. Să ridici clădiri noi, să pui profesorii acolo unde le este locul, la același nivel de cinste cu medicii, și să investești în pregătirea lor.

Iar copiilor să le spui că e în regulă să devină orice vor atâta timp cât au baza bună și sunt fericiți, și că un tablou pictat și expus are aceeași valoare pentru țară ca munca unui medic care vindecă oamenii, pentru că un pictor și un chirurg, deși lucrează cu unelte diferite, pensula și bisturiul, servesc aceeași misiune: aceea de a reda viața.

Și poate într-o zi, când și bogatul va fi mândru să își ducă copilul la școala de stat, vom putea spune că România a înțeles că educația nu e un privilegiu, ci fundamentul unei națiuni. Până atunci însă, trăim într-o țară unde unii își duc copiii de mână la școli private, iar alții își duc speranțele în ghiozdane vechi, la școli de stat cu pereții scorojiți.

Și atunci când un copil din Vaslui va căștiga aurul la matematică și altul dintr-un sat mic va expune un tablou într-o galerie internațională, vom ști că am investit bine. Că România a ales să-și hrănească viitorul, nu să-l amăgească cu slogane.  

Iar pentru cei care vor să înțeleagă mai mult, urmăriți până la final: 

Lucia-Maria Udrescu este economist, contabil & auditor financiar, doctor în contabilitate. Cetățean care nu stă deoparte.