11 septembrie 2001

Există în istorie momente de cotitură care schimbă totul și răstoarnă ordinea firească a lucrurilor aruncând lumea în haos și teroare. Una dintre aceste zile nefaste ale umanității a fost 11 septembrie 2001, sfârșitul "sfârșitului istoriei" de care s-a înșelat Fukuyama și actul brutal care a pus capăt acelui deceniu al optimismului anilor '90 și al aparenței consensului global. Lumea anilor dintre 1989-1991-2000-2001, departe de a fi fost una perfectă ori ideală, rămâne o etapă a istoriei în care cultura, politica întemeiată pe principii, dialogul, valorile civilizației clasice și, mai ales, speranța unui viitor al umanității care să înlăture rănile suferințelor trecutului au reprezentat elemente palpabile ale vieții omenirii.

Pe 11 septembrie 2001, într-o după-amiază caldă în care mă întorsesem de la fotbal, am deschis televizorul și am privit șocat cum, în timp ce primul turn fumega tare, cel de-al doilea avion izbea frontal al doilea turn. Chiar în acea clipă, dincolo de orice scenariu apocaliptic, am realizat că gata, lumea nu va mai fi niciodată la fel! Din păcate, am avut dreptate, fereastra de speranță a cumpenei dintre milenii tocmai fusese închisă definitiv.

Atentatul terorist islamist de la 11 septembrie 2001 a adus moarte, teroare, frică, întuneric și prăbușirea unei lumi care, în mod evident se anunța a fi una mai bine așezată pe valori ale binelui. De atunci, umanitatea a cunoscut războaie pe care nimeni nu le mai credea posibile la sfârșitul secolului XX, a cunoscut, din păcate, revenirea la elemente de comportament internațional care păreau a fi de mult timp apuse. Umanitatea nu a mai fost animată de speranță și de visuri, ci mai degrabă de ură și dorință de răzbunare, terorismul motivat de ideologia jihadistă ori de alte ideologii totalitariste a devenit o realitate cotidiană, frica și tensiunea publică au luat locul entuziasmului de până la anul 2001; nu toate dintr-o clipă ori din același moment, însă acestea au devenit ingredientele noii realități a începutului de secol XXI. Idealismul anilor '90 a pierit lent dar sigur iar lumea, la ani după momentul de cotitură al atacului terorist împotriva Statelor Unite ale Americii, a înlocuit idealismul cu un nou tip de Realpolitik, mult mai tehnologizat și lipsit chiar și de cutumele specifice lumii premoderne care îl mai putea modera parțial.

Sunt zile ale istoriei în care omul nu poate decât să rămână martor al cutremurelor și tragediilor, iar aici îmi amintesc și astăzi chipul înmărmurit al președintelui american, George W. Bush, aflat într-o vizită la grădiniță, unde primea veștile teribile venite de la New York și Washington. În fața terorismului criminal, de un irațional de-a dreptul demoniac, omenirea nu poate decât să fie unită și solidară, la fel precum este firesc să se întâmple în fața oricăror crime împotriva umanității.

Astăzi, la fel precum atunci, lumea este lovită de atentate și crime motivate ideologic, politic ori social, lucru absolut strigător la Cer și intolerabil; nimeni nu poate fi ucis pentru ceea ce crede și pentru ceea ce gândește, libertatea conștiinței este fundamentală, la fel precum fundamental este ca umanitatea să înțeleagă că soluția este dialogul iar sub nicio formă violența politico-ideologică ori atentatele cu caracter simbolic, pur și simplu acestea înseamnă o compromitere iremediabilă a condiției umane!

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți cei care au căzut victimele odioaselor atacuri teroriste orchestrate de al Qaeda, la 11 septembrie 2001, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii!

Terorismul este antiuman și odios!