Ortodoxia românească e parte fundamentală a civilizației și culturii conturate în jurul vechiului Constantinopol

În timpuri în care vedem pretențiile absurde ale "lumii ruse" de a reprezenta o himeră caraghios numită "a treia Romă" și de a răstălmăci religiozitatea, Biserica Ortodoxă Română rămâne un model de echilibru și de înțelegere a sensului învățăturii lui Hristos, o moștenire a liniei apostolice și o expresie asumată a conștiinței creștine clădite la cele 7 Sinoade Ecumenice. 

Poate că marele avantaj al Ortodoxiei Române este însăși această capacitate de a da naștere unei simbioze între specificul spiritului românesc, între exprimarea credinței în Dumnezeu așa cum au păstrat-o românii din moși-strămoși și răspunderea majoră de a fi o continuare fericită a civilizației romano-bizantine de la tragica prăbușire a Constantinopolului la 1453 și până în zilele noastre. Poate de aceea Biserica Ortodoxă Română are o datorie majoră în a reprezenta un reper civilizațional fundamental pentru lumea creștină care, astăzi, este prinsă între provocări dintre cele mai diverse, de la secularism neomarxist la filetism rusesc și de la șocurile dintre culturile lumii până la provocările etice, existențiale și filosofice ale unei postmodernități alerte și în permanentă goană după schimbare. 

Catedrala Națională este dezideratul unei Națiuni Române care, în două milenii de creștinism, a înțeles foarte bine ceea ce înseamnă păstrarea credinței în Dumnezeu în timpuri dintre cele mai vitrege. Mă bucur că Părintele Patriarh Daniel a înțeles sensul istoriei și al faptului că România are un cuvânt demn de spus în lumea creștină!