Eficacitatea Organizației Națiunilor Unite depinde în întregime de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, care nu vor fi niciodată de acord cu o reformă substanțială, consideră fostul șef al Secretariatului Consiliului de Securitate al ONU, Oleksandr Matsuka.
"ONU rămâne una din cele mai universale structuri din lume, deoarece reunește toate țările și se ocupă de toate - de la mediu și drepturile omului până la pace și securitate", a spus Matsuka într-un interviu acordat recent pentru Ukrinform.
În același timp, Matsuka a remarcat că ONU și-a demonstrat incapacitatea de a acționa imediat după crearea sa, nereușind să prevină războaiele din Orientul Mijlociu, conflictul indo-pakistanez și războiul din Coreea.
Matsuka a subliniat că problema este înrădăcinată în însăși Carta ONU, respectiv în faptul că cinci state victorioase în Al Doilea Război Mondial - Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Sovietică, China și Franța - "s-au declarat membri permanenți ai Consiliului de Securitate".
Potrivit fostului oficial al ONU, Consiliul de Securitate "nu a fost niciodată capabil să adopte rezoluții referitoare la conflictele care implică membri permanenți", inclusiv în ceea ce privește agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Matsuka a catalogat perioada dintre căderea Zidului Berlinului și începutul anilor 2000 drept "epoca de aur" a ONU, atunci când "toate țările erau dispuse să găsească soluții la probleme importante".
"Dar totul a început să se schimbe odată cu ascensiunea lui Putin la putere în Rusia", a spus Matsuka, amintind că ultima dată când Consiliul de Securitate a adoptat o rezoluție pentru a pune capăt unui conflict a fost în 2011, când s-a stabilit o zonă de interdicție aeriană deasupra Libiei.
"Poziția Moscovei distruge și subminează însuși sistemul ONU stabilit în urmă cu 80 de ani", a atras atenția fostul oficial.
Matsuka a menționat că "Organizația Națiunilor Unite reprezintă ceea ce își doresc cele cinci țări" și, dacă nu ajung la un acord, "totul rămâne la fel'.
Totodată, Matsuka a scos în evidență birocrația excesivă din cadrul Secretariatului ONU și existența unor structuri învechite, cum ar fi misiunea de menținere a păcii din Kosovo și Comitetul pentru exercitarea drepturilor inalienabile ale poporului palestinian, care "nu fac nimic", dar nu pot fi închise din cauza pozițiilor anumitor state.
"Reforma Consiliului de Securitate nu va avea loc niciodată. Cele cinci țări nu vor renunța niciodată la puterea lor de veto", a concluzionat Matsuka.
Nu în cele din urmă, Matsuka a precizat că, în viziunea sa, "mai întâi trebuie creată o nouă organizație înainte de a încerca să o desființăm pe cea veche", deoarece în prezent nu există nicio altă formă de cooperare globală.