Chiar nu vă este rușine?

În ultimul an am fost denunțat, anchetat și urmărit de autoritățile vigilente ale statului pentru o opinie istorico-juridică legată de Mircea Vulcănescu, opinie care se aplică și în cazul Radu Gyr.

Mircea Vulcănescu pe care unii îl consideră criminal de război și alții martir, patriot și filosof creștin. Radu Gyr, pe care unii îl consideră criminal de război și alții martir și poet al închisorilor.

Nu toți cei condamnați drept criminali de război chiar au fost criminali de război.

Și nici nu au fost condamnați toți cei care au fost criminalii de război pe bună dreptate.

Cunoscând foarte mulți foști deținuți politici, am redactat prima analiză a Legii 217/2015 (așa-numita „Lege antilegionară”). Pe care unii au găsit de cuviință să o plagieze. Bătrânii foști deținuți se temeau că ar putea fi persecutați politic din nou și că ar trebui să își dea foc singuri la cărți ca să evite anchetele penale. N-a fost să fie. I-am liniștit pe toți.

Pe vremea respectivă niște personaje pe alocuri tragi-comice se perindau la Rareș Bogdan, în studioul Realității, unde întrețineau audiența pe subiect. „Va trebui să ardem cărțile cu Petre Țuțea?” Dezbaterea se purta undeva între isterie anti și isterie pro, pe argumente emoționale, vag istorice și niciodată juridice. Importantă nu era lămurirea subiectului, ci perpetuarea incertitudinii și a isteriei. De aceea, mi s-a și refuzat în repetate rânduri prezența în platou. Lămuririle și discursurile echilibrate, bazate pe argumente, nu aduc audiență.

De atunci, m-am preocupat de subiect în mod aprofundat și am colaborat în mai multe spețe cu avocați, istorici, foști deținuți politici și moștenitorii lor etc.

Comuniștii i-au transformat pe mulți anticomuniști în legionari, doar ca să-i poată condamna, deși unii nu numai că nu fuseseră legionari, ba chiar o parte au avut poziții împotriva lor. Unii au devenit legionari în închisoare. Alții au fost legionari, dar au îmbrățișat alte poziții după anchete și detenție, inclusiv poziții comuniste. Alții au intrat legionari în închisoare și au murit legionari. Ce înseamnă, de fapt, un legionar? Cum probezi „legionaritatea” unui defunct? 

Justiția represivă a anilor '40-'50 este un domeniu complex care nu se rezolvă cu informații de pe Wikipedia. Apartenența la o instituție publică sau la o organizație în epoca aceea NU înseamnă crimă. 

Nu am să ofer detalii în momentul de față care pot afecta proceduri judiciare în curs sau dosare la care lucrez. 

Sunt instituții ale statului care și-au depășit cu mult prerogativele și care par că promovează mai degrabă vendete personale, revanșism istoric și agende ideologice. 

Dar eu am să mă refer la altceva:

Nu la oamenii simpli, ci la „formatorii de opinie” și la „liderii” civici și politici care se dau de ceasul morții că ei îi apără pe „sfinții închisorilor”, pe „martirii neamului”, pe foștii deținuți politici etc., dar de fapt sunt într-o goană sinistră după like-uri în care nu înțeleg că apărarea oricărui om, mai cu seamă dacă este defunct, dacă chiar vrei să o faci, atunci e pe argumente, luând în calcul și acțiunile lui mai puțin fericite, și nu pe emoție. Și în niciun caz pe isterie. 

Acum, mai toți s-au spălat rapid pe mâini cam la modul: „poezia cu pricina nu e de Gyr (și chiar nu e! - n.m.), deci nu este este o poezie care evocă tot ceea ce susține cealaltă tabără.”

Mno, și dacă era, ce făceați? Simplul fapt că a fost condamnat de comuniști este IRELEVANT din punct de vedere juridic. Nu îl absolvă de nimic și nu rezolvă nicidecum cazul.

Căci tot ei se întreabă: Chiar nu poate nimeni să explice de ce și cum au fost condamnați oamenii aceștia? Nu poate nimeni să facă niște studii și niște biografii serioase? Nu poate nimeni să distingă albul de negru și să arate și nuanțele de gri?

Ba da, și unii mă cunosc de 10-15 ani sau mai mult, dar ei au misiunea lor: să bocească, să alăture persoane defuncte unor proiecte politice curente fără niciun rost decât cel de a compromite dezbaterea, de a bloca subiectul doar în termeni cu iz religios. 

Acum eu întreb:Unde au fost aceștia când eu eram târât la Poliție pentru că dețin reviste și cărți vechi?

Unde au fost când abia mi se născuse al doilea copil și se cerea ca locuința mea să fie percheziționată de mascați și să-mi fie confiscată biblioteca? 

Unde au fost când am fost acuzat că vreau să atac sinagogi, să profanez morminte și să organizez progromuri? Sau că vreau să incendiez homosexuali?

Unde au fost când indivizii aceștia instigau public la acte de violență împotriva mea și cereau să fiu arestat și reținut de autorități?

Unde au fost când foștii deținuți politici au fost târâți în mocirlă de niște ipochimeni siniștri?

Unde au fost când v-am zis că se vând documente și manuscrise cu apărări ale celor condamnați în anii comunismului care ar fi mai mult decât utile unei cercetări judicioase a vieții lor?

Unde au fost când au încercat să mă asocieze cu „tentativa de lovitură de stat”?

Unde au fost când m-am trezit terfelit în ultimul hal și cu multe uși închise?

Unde?!

Ah, vă zic eu: fix în momentele alea mă atacau că aș fi „creație a Securității”, „malnutrit excentric” etc. Unul m-a sunat în privat să-și ceară scuze, dar public nu a zis nimic. Atât!

Cine nu îi lasă „să mărturisească”?

Pe unii dintre ei de ce nu îi ia în primire Alexandru Florian de la Institutul „Elie Wiesel”? Pentru că fix ei întrețin „focul” aparent de nestins. Pentru că, într-un fel, sunt utili cauzei. Florian ar muri de foame fără „extremiștii de serviciu” care fac un mare deserviciu istoriei noastre și celor care vor să o trateze în mod serios și responsabil.

În primăvară, tot ei mi-au pus în vedere să NU mă duc în Parlament la dezbaterea Legii Vexler, că se pricep mai bine cei de acolo, care au votat-o, care au urlat la ea și cei care din lipsă de opțiuni s-au abținut.

Tot ei. Hai că îi știți pe toți „patrioții” de carton... 

Chiar nu le este rușine?