Criza de lideri

Criza de lideri la nivel global este cunoscută prea bine. Pe toate planurile: de la politică la economie și de la religie la cultură. Aceasta este fața concretă a postmodernității: după decenii în care orice era solid, validat și inspirat a fost ștampilat drept expirat, dacă nu direct drept extremism, sexism, anti-nu-mai-știu-ce/cine, am ajuns la scandență. Simetric, tot ceea ce se prezenta social, uman, chiar umanist, popular s-a fâsâit în fața probei medicinei legale. Din Gaza până în Ucraina, ca să nu mai amintesc de alte decoruri ale inumanității. 

Pe acest fundal, marcat între timp de o împărțire a puterii și, simbolic, a taberelor pretins ideologice între escroci: unii pretinzând că sunt de stânga, iar alții de dreapta, lumea intră rapid, de la o săptămâna la alta, sub controlul inteligenței artificiale și a derivatelor ei practice. Se rescriu cataloage de meserii, de competențe și de șanse de a mai aduce prin munca ta onestă o pâine acasă. Suntem în perioada incunabulului, adică în aceea care, cum ne spune însuși termenul, incunabulum, moare ceva în vreme ce altceva se naște, mijește. Cu bucuriile și cu spaimele de rigoare.

Dacă în materie de manuscrise și tipărituri, avem pe ce mai pune mâna, cerceta, studia, în noua eră de la orizontul proxim nu mai poți pune mâna pe nimic. Banii sunt digitali, criptomonedele luând locul plasamentelor valorice, iar aiureala, propaganda virtuală ia locul cunoașterii. Suntem din ce în ce mai diafani, mai cvasi-angelici, prezențe neconcretizate, dar totuși existente, respirânde. Precum în pandemie, când societăți întregi au continuat să trăiască, dar fără să își arate chipul. Transferat în pixeli, umanul sublimat iconic ajunge hologramă, promisiune și recviem în același timp, strigăt de ajutor și farsă. 

Fără să intru în detalii, cred de aceea că a fi lider de acum înainte, în orice domeniu, va fi o chestiune de întrupare, de pastă groasă, de tușă puternică, de saturație. Liderii de mâine nu se vor mai putea ascunde în spatele antetelor, instituțiilor, ci își vor merita locul și rolul în măsura în care vor fi vii, tangibili. Ca Sfintele Moaște. Se anunță, cum văd eu, vremuri ale concretului care, pentru a fi gestionat, nu va avea nevoie de dictatori sau falși Mesia, că oricum tehnica le va fi superioară, ci de păstori, de persoane care ar putea deveni personalități. De la caligrafi la ortografi, societatea de azi-mâine va căuta pe cei care se învecinează nemijlocit cu idealul ei de viață pre-istoric, pe cei care nu vor fi furați de val, pe val ridicându-se. 

Doxa!