Fondatorul monstruozității politice cunoscute drept USL și președinte interimar în timpul loviturii de stat din 2012, Crin Antonescu, a reprodus, duminică noapte, cuvânt cu cuvânt, discursul auristo-suveranist despre puterea „bolojenist-nicușoristă”, la Realitatea Plus unde a fost invitat să se exprime de fosta consilieră a liderilor PSD, unii dintre ei condamnați la închisoare pentru fapte de corupție, Anca Alexandrescu.
Politețea exagerată față de reprezentanta unei entități media ce produce dezinformări pe bandă rulantă, consensul total cu moderatoarea-trompetă și invitații acesteia, alți propagandiști minori, au fost efectiv vomitive, greu de suportat, chiar dacă au fost realizate de un fost politician irelevant și expirat (care a ales să scoată, la un moment dat, steagul NATO de la Cotroceni – iar gestul acesta, chiar dacă produs acum 14 ani, este deosebit de relevant pentru ce și pe cine reprezintă, de fapt, Crin Antonescu). Toată prestația lui de la Realitatea ca și mesajele publice de după instalarea lui Nicușor Dan la Cotroceni și a lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria arată, în clar, că Antonescu este creația aceluiași sistem care l-a produs și pe Călin Georgescu.
„Sărut mâinile, bună seara. Mulțumesc pentru invitație. Precizez că răspund cu plăcere acestei invitații tocmai pentru că asta îi scoate pe unii din minți. Tocmai pentru că acești unii încearcă - după ce vedem că se întâmplă la vârful statului - să ne țină și pumnul în gură: nu ai ce vorbi la Realitatea că acolo nu-i frumos, acolo-s extremiști, nu ai de ce să-l critici pe Bolojan că asta înseamnă că ești Georgescu, nu ai de ce spui ceva despre halul de prestație, de caricatura de la Cotroceni...caricatura de activitate prezidențială, de prestație, în sensul acesta, pentru că ești un putinist sau nu ești european.Nu ascund că fără nici un alt fel de interes îmi face plăcere. Din acest motiv, înainte de toate, vorbesc cu dumneavoastră în această seară”, și-a început Crin Antonescu discursul bălos la Realitatea Plus, televiziune deținută de fostul infractor Maricel Păcuraru, condamnat și cercetat în dosare grele de corupție, iertat apoi de justiția Liei Savonea.
Realitatea Plus la care s-a exprimat Crin Antonescu are datorii uriașe la bugetul de stat, peste 40 de milioane de euro, după estimări din primăvara lui 2025, posibil mult mai mari între timp. Televiziunea este patronată de Maricel Păcuraru, care s-a asociat, în ultimii ani, în afaceri cu monstruosul Gabriel Oprea, individ bine conectat cu serviciile și cu rezerviștii din armată și instituțiile de forță, mulți dintre ei beneficiari ai pensiilor speciale.
O serie de întâlniri din 2023, surprinse și comentate de publicația Captura, relevă limpede viermuiala sinistră din spatele postului Realitatea și felul în care această rețea este conectată cu formațiunea lui George Simion. Detalii AICI
În decursul anilor, presa a arătat că și Crin Antonescu are o apropiere specială cu diverși membri ai așa-numitului „grup de la Monaco” (și „de la Dubai”, mai nou), un soi de club exclusivist format din oameni de afaceri îmbogățiți din infracțiuni niciodată pedepsite de lege, politicieni și foști ofițeri ai Securității. PODUL a scris AICI
Important de subliniat e și faptul că principalul susținător al candidaturii lui Crin Antonescu la președinție a fost nimeni altul decât controversatul Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, liderul facțiunii anti-Bolojan din PNL, tabăra ultra-USL-istă, cea mai apropiată ca gândire infracțională de PSD.
Mesajul exprimat de Crin Antonescu la Realitatea este mesajul lui Hubert Thuma și al structurilor politico-infracționale-securiste care au creat USL și varianta de avarie Călin Georgescu. Interesant e că familia Antonescu a cumpărat un apartament de lux (în 2009) despre care s-a spus că a fost achitat, parțial, de firma Romprest, controlată în prezent de același Păcuraru.
Ce a mai delirat Crin Antonescu la Realitatea
„Nu voi răspunde niciunuia dintre zecile de întreținuti ai propagandei băsiste pe vremuri, astăzi nicușoristo-bolojeniste și așa mai departe. Eu nu am niciun fel de plăcere din astfel de polemici. Nu vreau să discut mai mult despre această dragoste pătimașă, oarbă, a domnului Popescu pentru domnul Bolojan (referire la Cristian Tudor Popescu a criticat virulent într-o postare atitudinea lui Antonescu din prezent, reamintindu-i că Bolojan a renunțat să mai candideze la președinție pentru a-l susține pe el, n.red.).
E dreptul domniei sale, e problema domniei sale. Eu am încercat să dau un răspuns mai degrabă sau să precizez foarte puțin câteva lucruri, pentru că, de exemplu, eu îi acord această circumstanță atenuantă domnului Popescu, care continuă să creeze în legenda „Bolojan, om de onoare, Bolojan, om de cuvânt"...
Eu nu voi vorbi niciodată public despre ce a făcut, cum am și spus, ce a făcut sau nu a făcut domnul Bolojan în campania electorală în care pretinde că m-a susținut, din cauză că nu pe susținerea domniei sale m-am bazat și nu pe susținerea altora în această campanie...(....)
Domnul Popescu poate să-l iubească pe domnul Bolojan înainte, oricine poate să-l iubească, să-l susțină. Singurul lucru pe care îl pretind eu în continuare și singurul meu interes este ca în țara asta a noastră să se mai poată vorbi și cineva care nu crede că domnul Bolojan este vreun erou salvator al acestei națiuni sau nu crede, așa cum nu cred eu, că are anvergura necesară postului de prim-ministru sau nu crede că face o politică potrivită, care să merite titlul de reformă măcar.
Reforma înseamnă schimbări fundamentale în mecanisme, în instituții, în modul de funcționare, într-o structură politică, într-o guvernare, într-o societate. Or, domnul Bolojan nu vorbește decât despre niște măsuri de natură fiscală, niște măsuri destinate să reducă deficitul bugetar. Asta nu e reformă. Chiar dacă acest lucru s-ar face cu succes, asta nu înseamnă reformă.
Cu alte cuvinte, ca să luăm un exemplu cunoscut, dacă dai afară patru, cinci doamne funcționare sau funcționari de la Senat, nu înseamnă că ai reformat instituția Senatului, nu înseamnă că ai introdus niște proceduri, niște mecanisme...dacă reduci cheltuielile statului, depinde cum le reduci. (...) În momentul în care, fără discernământ, deși ți se atrage atenția și i s-a atras atenția de foarte aproape, adică de oameni care sunt în echipa domniei sale, că nu are niciun rost să le iei din amărâții ăia de bani sau de concediu fără plată, bolnavilor de cancer sau bolnavilor de alte boli foarte grave. Sau veteranilor de război sau foștilor deținuți politici care mai sunt de îi numeri pe degetele de la mâini.
Asta nu e reformă. Asta este îngustime de orizont, pentru că nu rezolvi deficitul. Banii sunt prea puțini și este o crasă lipsă de umanitate. Ori politica, în opinia mea - și aici ajungem la anvergură, mai ales într-o poziție maximă, cum e cea de prim-ministru - nu înseamnă doar socoteală pe o hârtie, nu înseamnă doar contabilitate, nicidecum, doar contabilitate. Înseamnă și o capacitate, dacă nu de a fi empatic, de a înțelege nevoia oamenilor.
Dacă la asta mai adaugi faptul că e un prim ministru care pur și simplu nu ne-a spus și nu și-a asumat nimic din politica externă a României, pe care o face conform Constituției și Guvernul. Că e un om care a vorbit ultimul despre acordul Mercosur, de exemplu, despre faptul că România a semnat acordul Mercosur. Nu discut dacă e bine sau rău. Este un acord care vizează prin excelență, care anajează politici guvernamentale. Am aflat de la domnul Nicușor Dan că, în ciuda caracteristicii sale de a fi foarte-foarte lent și de a se gândi cu lunile și cu anii, acum a semnat foarte repede.
Și aflat de la oamenii afectați sau care consideră să vor fi afectați de acordul Mercosur, despre acest acord și într-un târziu am aflat și de la domnul Bolojan. Nicio dezbatere publică, nicio comunicare publică! Asta de ce?
Pentru că domnul Bolojan consideră că aceste lucruri nu intră în atribuțiile domniei sale, că de asta se ocupă alții, probabil de mai sus, pe o ierarhie nevăzută și domnia sa se ocupă doar cu tăierile, ceea ce poate să fie treaba grea, complicată și foarte bună maxim a unui contabil, maxim a unui administrator.
Ori un prim-ministru nu e nici contabil și nicidecum doar un administrator. Asta în câteva cuvinte, ca să nu lungesc. Și am spus aceste lucruri pentru că sunt lucruri absolut știute, absolut văzute.
Că Partidul Național Liberal este, ca să spun așa, captiv în această propagandă simplistă și agresivă: cine zice ceva împotriva măsurilor lui Bolojan este fie putinist, fie extremist, fie dușman al Europei!
E problema partidului...eu nu mai sunt membru, nu voi mai fi membru al PNL.
Cred că PNL s-a transformat într-o anexă a USR, într-o anexă destul de jalnică. Asta pentru că liderul său, într-adevăr în poziție de prim-ministru, este în același timp, după părerea mea, și liderul USR-ului ca expresie a progresismului, soroșismului sau cum vreți să-i mai spuneți în România.
Asta este drama Partidului Național Liberal, dar și drama României, care n-are în acest moment o expresie conformă cu ceea ce s-a votat. Adică această putere Nicușor-Bolojan, această putere useristo-soroșistă, nu știu cum s-o mai calific, în România nu beneficiază și nu a beneficiat în mod real de mai mult de 30% din voturi.
Dar, profitând de acest clivaj extrem de dureros, pe care nu doar că n-au încercat câștigătorii alegerilor și Nicușor Dan, în primul rând, să-l repare, să-l panseze, să-l rezolve, ci dimpotrivă, l-au accentuat...pentru că ei exclud jumătate de țară, aia rea, aia extremistă, aia cu Georgescu, aia cu Simion, aia cu Realitatea o exclud din această discuție și se pretind majoritari în cealaltă jumătate.
Dar probabil că nu mai mult de 30% din electoratul României susține ceea ce astăzi conducerea așa-zisa a României face. Și asta este un lucru cu adevărat dramatic, mai dramatic decât soarta Partidului Național Liberal sau eventual a PSD-ului. ” Video mai jos!
Important de reamintit și faptul că Crin Antonescu, și soția sa, Adina Vălean (europarlamentar la acel moment), au cumpărat în 2009 o locuință de 205 mp cu cinci camere, la prețul de 248.000 de euro, într-o zonă selectă din Capitală (malul lacului Herăstrău), într-o clădre construită de familia lui Virgil Măgureanu, primul director al SRI. În aceeași perioadă, un apartament identic din bloc s-a vândut cu 400.000 de euro. Alina Petre, fostă noră a lui Virgil Măgureanu, a sesizat DNA, susținând că firma Romprest a achitat o parte din preţul apartamentului cumpărat de Antonescu.
Conform denunțului depus de Alina Petre şi Florin Ghiulbenghian, fost angajat al lui Virgil Măgureanu la firmele sale de consultanță, apartamentul i-a fost vândut lui Antonescu sub prețul real, jumătate din preț fiind achitat de compania Romprest, care îi avea acționari la acel moment pe Florian Walter și Dragoș Dobrescu. Crin Antonescu a negat.
În prezent, o parte importantă din Romprest este contolată de familia fostului pușcăriaș Maricel Păcuraru (cel care deține și postul falit Realitatea Plus). Despre încrengăturile afacerii (mafiei) Romprest – cu care fostul primar de la Sectorul 1 Clotilde Armand a purtat o luptă crâncenă ce a costat-o în final mandatul de la Sectorul 1.
De asemenea, PODUL a criticat susținerea publică manifestată de CTP pentru Crin Antonescu: Nicio surpriză. Cristian Tudor Popescu anunță că a rămas același gazetar fesenist din anii 1990: „votează cu tovarășii”