Profesorul Gabriel Șerban explică de ce prezența lui Nicușor Dan la Washington reprezintă un demers vital pentru securitatea României. „Să stai la masă când se desenează noi arhitecturi de pace, oricât de controversate ar fi, este o obligație”/ „Președintele a înțeles că un parteneriat strategic nu se întreține cu delegații de rang secund, ci cu asumare directă”

Profesorul Gabriel Șerban, antropolog politic, comentează într-o postare generoasă pe pagina sa de Facebook unde și de ce greșesc mai mulți analiști politici români și critici literari (da, au fost îndemnați de presă să exprimă un punct de vedere) atunci când critică decizia lui Nicușor Dan de a merge personal în Statele Unite la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, organism înființat de SUA și prezidat de Donald Trump.

În condițiile în care criticii la care face referire au opinat, în linii mari, că deplasarea lui Nicușor Dan în SUA ar fi un demers inutil, contrar liniei europene, Gabriel Șerban consideră că prestația președintelui român a fost onorabilă, sobră și pragmatică, subliniind că, prin prezența la Washington, la cel mai înalt nivel, România „își securizează garantul principal de securitate (SUA) într-un moment în care UE încă își caută busola militară”. 

„România nu „simulează” participarea, ci își ocupă locul pentru a se asigura că, în cazul unui acord de pace, interesele noastre (și ale vecinilor noștri) nu sunt tranzacționate „la pachet” peste capul nostru”, mai spune profesorul Șerban. 

„Când ești președintele unei țări cu război la frontieră, „tăcerea” nu este aur, ci sinucidere politică. 

Logica de „capul plecat sabia nu-l taie” este exact ceea ce ne-a ținut la periferia deciziilor importante timp de 30 de ani”, arată, de asemenea, specialistul în antropologie politică.

Redăm mai jos integral comentariul prof. Gabriel Șerban

Persoanele la care face referire profesorul Gabriel Șerban în textul său sunt:

Alina Mungiu Pippidi, politolog

Cristian Pîrvulescu, politolog, decan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA

Cristian Preda, profesor de știința politice Universitatea București, Facultatea de Științe Politice, fost europarlamentar

Radu Vancu, scriitor și traducător, unul dintre cei mai vizibili și mai activi membri ai mișcării Vă Vedem din Sibiu

Costi Rogozanu, critic literar, stânga radicală. Cel mai probabil prof. Șerban face referire la comentariile delor cinci care au fost solicitate și publicate de Hotnews. AICI

Gabriel Șerban:

„Am urmărit cu atenție discursul președintelui Nicușor Dan și, dincolo de zgomotul de fond, am găsit o prestație onorabilă, sobră și, mai ales, pragmatică. 

A mulțumit lui Trump pentru leadership și pentru planul de pace „cuprinzător și stabil” în Gaza.

A subliniat că „toată lumea își dorește pace, stabilitate și prosperitate în Gaza”.

A prezentat ce poate oferi concret România (pe lângă relațiile bune atât cu Israelul, cât și cu palestinienii):

Ajutor umanitar și creșterea zborurilor pentru evacuarea copiilor și familiilor vulnerabile.

Sprijin pentru refacerea serviciilor de urgență.

Programe educaționale pentru tinerii palestinieni (deja derulate).

Contribuții la reconstrucția instituțiilor.

Încheiere: „Așadar, puteți conta pe noi.”

Este fascinant să vezi cum unii dintre analiștii de colț — marginali, de altfel, atât pe plan extern, cât și intern — cu o operă care de decenii abia dacă trece granița de la Nădlac și care s-au mufat la banul public sau au orbitat în jurul diverselor cancelarii europene, preferând diplomația de cafenea celei de stat, sar acum la gâtul unei decizii care pune, în sfârșit, interesul strategic deasupra politețurilor de fațadă.

Doamna Pippidi se teme de inutilitate, uitând că în diplomația de vârf, absența este singura care garantează irelevanța. 

Dacă Italia și alte puteri europene sunt acolo ca observatori, România nu face „oportunism”, ci management de risc. 

Să stai la masă când se desenează noi arhitecturi de pace (oricât de controversate ar fi) nu este un lux, ci o obligație pentru o țară aflată în prima linie a flancului estic. (Alina Mungiu a scris și un editorial pe tema asta pe care îl puteți citi aici)

Domnul Pîrvulescu sugerează că prezența la nivel de președinte e „prea mult”. 

În realitate, într-o relație cu o administrație Trump — care funcționează aproape exclusiv pe bază de ierarhie și loialitate personală — a trimite un subsecretar de stat ar fi fost un gest de ostilitate mascată. 

Nicușor Dan a înțeles că un parteneriat strategic nu se întreține cu delegații de rang secund, ci cu asumare directă.

Critica domnului Preda ignoră o realitate dureroasă: Europa însăși este divizată și debusolată în fața noii administrații SUA. 

A vorbi despre „Bonn” (oraș care nu mai este capitala Germaniei de 35 de ani, o scăpare interesantă pentru un analist) ca despre un far al unității este o nostalgie. 

România nu se „desolidarizează”, ci își securizează garantul principal de securitate (SUA) într-un moment în care UE încă își caută busola militară.

Când ești președintele unei țări cu război la frontieră, „tăcerea” nu este aur, ci sinucidere politică. 

Logica de „capul plecat sabia nu-l taie” este exact ceea ce ne-a ținut la periferia deciziilor importante timp de 30 de ani.

Nicușor Dan a ales să vorbească, asumându-și rolul de actor, nu de spectator pasiv.

Deși domnul Vancu identifică corect dilema între UE și SUA, concluzia despre „simulacru” este pur estetică, nu politică. 

În geopolitică, chiar și un simulacru produce efecte reale dacă la masa lui stă președintele celei mai mari puteri mondiale. 

România nu „simulează” participarea, ci își ocupă locul pentru a se asigura că, în cazul unui acord de pace, interesele noastre (și ale vecinilor noștri) nu sunt tranzacționate „la pachet” peste capul nostru.

Problema fundamentală în analiza domnului Vancu este confuzia dintre estetică și stat. 

Domnul Vancu este, fără îndoială, un specialist atunci când vine vorba de analiza operelor lui Mircea Cărtărescu sau de interpretarea metaforelor în cenacluri literare.

Când activitatea ta principală se rezumă la predarea unei discipline care pare mai degrabă un exercițiu de admirație reciprocă și la colectat autografe prin librăriile Humanitas, este greu să înțelegi mecanismul brut al puterii.

Este ușor să dai verdicte de la catedră despre cum ar trebui să se comporte un șef de stat, când singura ta responsabilitate este ordinea cronologică a edițiilor princeps. 

Diplomația nu este o lansare de carte unde, dacă nu-ți place autorul, poți să nu te duci.

Există o aroganță specifică celor care cred că, dacă au citit — conform bibliotecii proprii — rafturi întregi de cărți, dar nu au ieșit niciodată oficial până la Berlin, pot înțelege instinctiv jocurile de culise de la Washington sau Bruxelles 

Din păcate pentru domnul Vancu, politica externă nu se face cu autografe pe coperta a patra, ci cu prezență fizică acolo unde se împarte influența.

Costi Rogozanu, un alt „expert” în tăceri strategice, dar care el însuși nu ratează nicio ocazie să se facă auzit pe orice temă, de la critică literară la lupta de clasă, de obicei de pe poziții de o stângă teoretică foarte confortabilă iese la o tribuna care il depaseste evident.

Rogozanu pare să confunde funcția prezidențială cu un exercițiu de asceză; în realitate, datoria președintelui este să comunice și să negocieze, nu să practice „tăcerea filozofică” în timp ce vecinii noștri își asigură sprijinul militar.

Este absolut savuros cum domnul Rogozanu, un om care trăiește din a emite opinii non-stop în spațiul public, îi recomandă unui șef de stat să tacă.

Când ești plătit (adesea din fonduri care gravitează tot în jurul banului public sau al diverselor platforme media) să vorbești despre orice, e culmea cinismului să ceri „muțenie” liderului ales al țării exact când acesta face un gest de curaj diplomatic.

Rogozanu preferă probabil un președinte-bibelou, care să nu deranjeze liniștea ideologică a stângii de cafenea, dar realitatea geopolitică nu se gestionează cu pauze vocale.

Este de-a dreptul fascinant cum domnul Costi Rogozanu, un profesor de limba română și critic de text, încearcă să aplice grile de lectură literară asupra unei realități geopolitice brute. 

Când viața ta se învârte în jurul analizei predicatului și a nuanțelor de gri din literatura de stânga, e normal să vezi „jocuri periculoase” acolo unde există, de fapt, doar necesitate strategică.

Dacă l-am așeza pe domnul Rogozanu alaturi de D.nul Vancu în prima bancă și i-am da o dictare despre ce înseamnă cu adevărat Puterea de Stat, s-ar produce un fenomen interesant: ar muri cu stiloul în mână înainte de a termina prima frază. 

Și nu din cauza efortului fizic, ci din cauza șocului de a realiza că lumea nu este o compunere școlară despre „echitate și solidaritate europeană”.

Să-l pui pe un critic literar să explice de ce e important statutul de observator la Washington este ca și cum ai pune un antropolog politic să seteze coordonatele unei baterii Patriot. 

El va începe să-ți vorbească despre „semiotica impactului” și despre „discursul hegemoniei”, în timp ce racheta trece pe lângă el pentru că a uitat să calculeze traiectoria.

Domnul profesor ar trebui să se întoarcă la Hemingway; măcar acolo, dacă nu înțelege ce înseamnă „onoarea sub presiune”, poate măcar să aprecieze stilul.

În politică, „stilul” lui de a nu înțelege nimic este deja o marcă înregistrată a eșecului intelectual.

Dacă Rogozanu ar fi la comanda analizei literare, Bătrânul și marea n-ar mai fi despre lupta omului cu natura, ci despre „eșecul managementului resurselor piscicole într-un context post-colonialist și lipsa unei politici de stânga pentru protecția pescarilor cubanezi.”

Discursul lui Nicușor Dan în SUA: 

”Înainte de toate, domnule președinte Trump, vă mulțumesc că ați stabilit această întâlnire importantă și pentru implicarea dumneavoastră pentru planul de pace în Gaza, un plan cuprinzător și stabil și, de asemenea, pentru eforturile și rezultatele dumneavoastră în alte părți ale lumii. Cred că toată lumea își dorește pace în Gaza, dar întrebarea e cum să o obținem, și de aceea întâlnirea în acest format e importantă. Ce poate să facă România – în primul rând, situația umanitară – putem crește numărul de zboruri de urgență pentru a extrage copii bolnavi și să-i tratăm în spitale românești, facem asta deja. Și putem face asta pentru 1000 de copii și 4000 de membri ai familiilor lor.

În al doilea rând, avem o expertiză bună în sisteme de urgență - cum ar fi ambulanțe sau vehicule de stingere a incendiilor - și putem să ajutăm să reconstruim sistemul și putem să și donăm ceva echipament.

În al treilea rând, noi deja asigurăm învățământ copiilor palestinieni și putem să dezvoltăm programul. Și de asemenea, putem să contribuim la dotările școlilor din Gaza.

Iar în al patrulea rând, cred că cel mai important lucru este că avem de asemenea ceva expertiză, putem contribui la reconstrucția instituțiilor - cum ar fi poliția, sistemul de justiție, administrația publică. Noi am făcut deja asta în alte părți ale lumii, deci avem ceva expertiză, putem contribui cu experți și specialiști.

Și, de asemenea, e important de menționat că noi avem o relație tradițională bună cu poporul evreu, dar și cu cel palestinian, așa că va fi de ajutor.  

În concluzie, contați pe noi”

Din delegaţia președintelui României au făcut parte consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, consilierul prezidenţial pentru politici economice şi sociale, Radu Burnete, şi consilierul de stat din cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni, Vlad Ionescu.