Oraș din Rusia, fără electricitate, apă și încălzire, după atacuri cu drone și rachete ale Ucrainei. Moscova se plânge că peste 100 de civili au fost răniți / Kievul a primit un împrumut uriaș pentru a rezista invaziei. Experții estimează că economia Ucrainei ar putea înregistra chiar o creștere, iar inflația s-ar putea reduce semnificativ


Oraș din Rusia, fără electricitate, apă și încălzire, după atacuri cu drone și rachete ale Ucrainei. Moscova se plânge că peste 100 de civili au fost răniți / Kievul a primit un împrumut uriaș pentru a rezista invaziei. Experții estimează că economia Ucrainei ar putea înregistra chiar o creștere, iar inflația s-ar putea reduce semnificativ

Rusia raportează „pagube importante” în orașul de frontieră Belgorod după ce rachetele ucrainene au lovit instalațiile energetice, întrerupând alimentarea cu energie electrică, apă și încălzire. 

Belgorod, situat la 40 km de granița cu Ucraina, districtul din care face parte au fost atacate masiv de forțele Kievului în ultimele zile, iar pagubele sunt atât de importante încât între regiuni întregi din oraș mai primesc energie doar cu ajutorul generatoareloe.  

 „În urma unui nou atac masiv cu rachete asupra obiectivelor energetice din orașul Belgorod, aproape 60.000 de persoane au rămas astăzi fără electricitate. „Au fost provocate pagube grave instalațiilor de infrastructură energetică. Ca urmare, au avut loc întreruperi de curent, întreruperi în alimentarea cu apă și defecțiuni ale sistemului de încălzire, a precizat guvernatorul rus Viaceslav Gladkov, într-un mesaj video.  

De asemnea, ministerul rus de Externe a transmis într-un comunicat că aproximativ 120 de civili – inclusiv doi minori – au fost răniți în ultimele zile ca urmare a acțiunilor militanților ucraineni. Cea mai tânără victimă are trei ani, iar cea mai în vârstă – 91 de ani. 

Forțele ucrainene au lovit, cu drone și rachete, instalațiile civile din regiunile Belgorod, Herson și Zaporojie. Aceste regiuni au înregistrat cel mai mare număr de victime civile.  

Însă, per total, atacurile au fost efectuate împotriva a 16 regiuni rusești situate la o distanță semnificativă de zona de luptă. 

Oficialii ucraineni nu au comentat bilanțul prezentat de Rusia.  

Între timp, Fondul Monetar Internațional a aprobat un împrumut de 8,1 miliarde de dolari pe patru ani pentru Ucraina, din care 1,5 miliarde de dolari vor fi plătiți imediat pentru a acoperi deficitul în creștere, în condițiile în care războiul cu Rusia intră în al cincilea an. 

Premierul ucrainean, Iulia Sviridenko, a declarat că finanțarea va ajuta, alături de sprijinul acordat de UE sub forma unui împrumut de 90 de miliarde de euro, la acoperirea unui deficit bugetar estimat la 136,5 miliarde de dolari pe o perioadă de patru ani. 

FMI a declarat că programul va stabiliza economia Ucrainei, va răspunde nevoilor sale în materie de balanță de plăți și va sprijini reformele menite să stimuleze creșterea economică, să combată corupția și să consolideze instituțiile. 

Se preconizează că economia Ucrainei va crește cu 1,8-2,5% în 2026, în timp ce inflația ar trebui să scadă la aproximativ 6,1%.  

FMI a estimat costul reconstrucției țării la 588 de miliarde de dolari în următorul deceniu, citând o evaluare comună cu Banca Mondială, UE și ONU. 

Programul va fi revizuit trimestrial și ar putea fi ajustat dacă negocierile de pace vor înregistra progrese. 

Volodimir Zelenski a declarat că următoarea rundă de negocieri trilaterale de pace între Rusia și Ucraina, mediate de SUA, va avea loc probabil la Abu Dhabi la începutul lunii martie, după încheierea negocierilor privind reconstrucția postbelică la Geneva. 

 „Totul va trebui finalizat. Tot ceea ce s-a realizat pentru garanții reale de securitate și pregătirea unei întâlniri la nivel de lideri”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn, referindu-se la viitoarea întâlnire. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.