Situație delicată pentru premierul nipon Sanae Takaichi, primul aliat al SUA care ajunge în Biroul Oval după debutul războiului cu Iranul. Înconjurați de presă, Donald Trump ar forța un răspuns din partea Japoniei privind implicarea în Strâmtoarea Ormuz. Ar putea fi cel mai tensionat moment de după scandalul cu Volodimir Zelenski din 2025


Situație delicată pentru premierul nipon Sanae Takaichi, primul aliat al SUA care ajunge în Biroul Oval după debutul războiului cu Iranul. Înconjurați de presă, Donald Trump ar forța un răspuns din partea Japoniei privind implicarea în Strâmtoarea Ormuz. Ar putea fi cel mai tensionat moment de după scandalul cu Volodimir Zelenski din 2025

Prim-ministrul Sanae Takaichi s-ar putea confruntă cu una dintre cele mai dificile încercări din cele cinci luni de mandat, în cadrul vizitei pe care o va efectua joi la Casa Albă, după ce Donald Trump a îndemnat Japonia să trimită nave de război în Strâmtoarea Ormuz.

Apelul lui Trump la ajutor pentru redeschiderea acestei căi navigabile vitale a creat panică în rândul oficialilor japonezi, care se concentraseră pe acorduri de investiții pentru a-l mulțumi pe președintele american și pe obținerea de sprijin pentru Takaichi, pe fondul criticilor din partea Chinei cu privire la comentariile acesteia privind rolul pe care l-ar juca Japonia în cazul unui atac al Chinei asupra Taiwanului.

Kurt Campbell, fost secretar de stat adjunct al SUA care a lucrat cu Japonia timp de zeci de ani, a declarat că Trump va pune probabil o „presiune enormă” pe Sanae Takaichi pentru a o determina să-și asume un angajament militar în campania americană împotriva Iranului.

Japonia ar fi preferat să observe reacția celorlalți lideri, dar, fiind primul aliat care vizitează Casa Albă de la debutul atacului împotriva Iranului, persoane familiarizate cu vizita au declarat pentru publicația Financial Times că Takaichi ar trebui să se pregătească pentru una dintre cele mai complicate întâlniri din Biroul Oval de după izbucnirea lui Donald Trump la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski din februarie 2025.

„Va fi ca într-un amfiteatru, cu ei așezați pe scaune, înconjurați de presă”, a spus Campbell, care prezidează firma de consultanță The Asia Group.

„Președintele va dori să sublinieze contribuția Japoniei la efortul de război... Va dori resurse concrete și, dacă japonezii îi vor oferi doar generalități, va fi extrem de nemulțumit”, a spus Campbell. „Nu cred că există vreo șansă pentru un moment de Zelenski, dar ar putea fi ceva scântei.”

CITEȘTE ȘI: Noi tensiuni în NATO. Donald Trump amenință după ce unii dintre aliați au refuzat să se implice în deblocarea Strâmtorii Ormuz. „Am fost foarte amabili. Nu ar fi trebuit să-i ajutăm cu Ucraina. Ucraina este la mii de kilometri distanță de noi...” / „Cred că va fi foarte rău pentru viitorul NATO”

În Japonia s-a simțit o oarecare ușurare după ce Trump a declarat marți că nu (mai) are nevoie de ajutorul aliaților, însă oficialii rămân foarte îngrijorați, deoarece președintele american și-a schimbat deja de mai multe ori poziția în această privință. 

Unii oficiali de la Tokyo consideră această vizită drept cea mai dificilă întâlnire la vârf dintre Japonia și SUA din memoria colectivă.

Takaichi a cerut oficialilor săi să analizeze scenariile care ar putea apărea în cadrul întâlnirii cu Trump, care, potrivit unui diplomat american, și-a „transformat imprevizibilitatea într-o armă”.

Tokyo este, de asemenea, conștient că Trump se află sub o presiune intensă, întrucât închiderea Strâmtorii Ormuz a dus la creșterea prețurilor petrolului și a costului benzinei la pompă în SUA — ceea ce ar putea avea un impact asupra alegerilor intermediare americane, în cadrul cărora prețurile accesibile ar putea fi o problemă centrală pentru alegători.

Oficial, poziția Japoniei este că nu va trimite nave ale Forțelor Maritime de Apărare pentru a răspunde solicitării lui Trump.

Takaichi a declarat recent că nu a fost făcută nicio solicitare oficială din partea SUA și că Japonia nu a luat vreo decizie pe această temă. 

Dar oficialii japonezi știu că Trump ar putea face o solicitare publică în Biroul Oval, în fața presei, ceea ce ar pune liderul japonez într-o poziție dificilă.

După victoria electorală zdrobitoare de luna trecută a partidului premierului, oficialii japonezi presupun că Washingtonul va exercita presiuni asupra acesteia pentru a lua măsuri decisive, știind că ea deține un control parlamentar mai mare decât predecesorii săi. 

Takaichi s-a angajat să modifice Constituția pacifistă a Japoniei, care limitează strict operațiunile militare pe care țara le poate desfășura la nivel mondial. Deocamdată, spun experții, totul depinde de faptul dacă situația din Strâmtoarea Ormuz reprezintă o „amenințare existențială” pentru Japonia, care importă aproximativ 90% din petrolul său din Orientul Mijlociu.

„Takaichi nu va respinge ideea implicării în sine, dar în acest moment acțiunile SUA sunt atât de stângace încât Japonia nu se poate alătura”, a declarat Kuni Miyake, consilier special la Institutul Canon de Studii Globale. „Niciun aliat nu se va alătura, pentru că nu se știe niciodată ce va face Trump în continuare.”

Între timp, ziarul de dreapta Sankei a publicat marți un editorial în care o îndemna pe Takaichi să trimită nave de război.

Într-un avertisment direct adresat prim-ministrului conservator, Sankei a afirmat că alianța SUA-Japonia riscă să devină „disfuncțională”, argumentând că Japonia „își va pierde poziția onorabilă pe care o deține în comunitatea internațională” dacă nu va trimite nave în timp ce alte țări o fac.

Deși niciun aliat al SUA nu a dat încă curs solicitării lui Trump, unii experți au sugerat ca Takaichi să încerce să găsească o modalitate de a trimite unele dintre dragele de mine avansate ale Japoniei, o mișcare care se confruntă, de asemenea, cu obstacole legale.

O persoană familiarizată cu gândirea lui Takaichi a spus că vizita ei la Washington va fi foarte diferită de schimbul cordial de opinii dintre cei doi lideri de la Tokyo din  octombrie 2025, când și-au reafirmat alianța.

„Are abilitatea de a-l cuceri pe Trump, nu asta e problema. Ci substanța. Data trecută nu era nevoie de substanță... dar de data aceasta, Ormuz a creat o problemă reală, concretă”, a spus sursa, adăugând că, deși Takaichi ar fi probabil de acord cu ideea trimiterii unor nave militare, ar avea dificultăți în a obține sprijin politic intern pentru o astfel de măsură.

„Poporul nipon este de acord cu modernizarea capacităților militare defensive ale Japoniei, dar nu este pregătit pentru o demonstrație de forță”, a spus persoana respectivă.

Stephen Nagy, expert în Japonia la Universitatea Creștină Internațională din Tokyo, a spus că Takaichi trebuie să execute o echilibristică delicată în încercarea de a se asigura că răspunsul ei garantează menținerea „alianței solide ca stânca” dintre SUA și Japonia.

„În esență, Japonia dorește să împiedice hegemonia Chinei în regiune și va face tot posibilul pentru a se asigura că alianța dintre SUA și Japonia rămâne solidă”, a spus Nagy.

„Delegația niponă în SUA va transmite mesajul că Japonia este dedicată singurei opțiuni disponibile, și anume SUA. În același timp, Japonia va trebui să ofere cadouri economice atractive pentru a reuși să contrabalanseze solicitările lui Trump în legătură cu Strâmtoarea Ormuz.”

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.