Cum a devenit războiul din Ucraina un război al Europei? Sau mai bine zis al UE? Și de ce?

Două titluri din presa americană: „Războiul din Ucraina este de-acum războiul Europei” (Wall Street Journal) și „Europa se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina fără o strategie pentru sfârșitul lui” (New Yourk Times).

Cum a devenit războiul din Ucraina un război al Europei? Sau mai bine zis al UE? Și de ce?

Dacă ne uităm cu atenție la Memorandumul de la Budapesta din 1994 vedem că documentul este semnat de Ucraina, Rusia, SUA și Marea Britanie. Documentul nu prevede garanții de securitate explicite pentru Ucraina, obligații ale statelor semnatare pentru intervenție directă în cazul în care este atacată Ucraina, referirile sunt la ONU și mecanismele ONU pentru astfel de situații. China și Franța nu sunt semnatare ale Memorandumului de la Budapesta, ci doar au făcut declarații individuale în spiritul Memorandumului.

Războiul din Ucraina a început în 2014 prin ocuparea Crimeei și susținerea separatismului din Donbas, a fost escaladat de Rusia în 2022 prin invadarea Ucrainei și anexarea Donbasului. Statele semnatare ale Memorandumului de la Budapesta au ales în 2014 să încerce o soluție diplomatică pentru rezolvarea conflictului (acordurile succesive de la Minsk, episodul exploratoriu în Republica Moldova de cooperare ruso-germană în spiritul memorandumului dintre Merkel și Putin de la Meseberg din 2010). În 2022 SUA, Marea Britanie și Franța au ales să susțină material Ucraina în spiritul Memorandumului de la Budapesta din 1994, poziția generală fiind de susținere fără implicare directă. China a ales un soi de neutralitate în care a oferit Rusiei un debușeu economic față de sancțiunile occidentale.

Treptat, prin pași succesivi, Uniunea Europeană s-a implicat în susținerea Ucrainei, iar pe măsură ce SUA au început să se retragă din această susținere, problema războiului din Ucraina a devenit din ce înce mai mult o problemă a UE. Titlurile de mai sus din presa americană sintetizează excelent situația generală. Mai multe state mici din UE au o întrebare: dacă nu am fost garanți în Memorandumul de la Budapesta, de ce trebuie să plătim pentru războiul din Ucraina? Răspunsul din Ungaria, Slovacia și Bulgaria este că nu vor să plătească (chiar și după schimbarea lui Orban, Ungaria refuză să participe la împrumutul pentru Ucraina). După „neutralitatea” Chinei și retragerea treptată a SUA, dintre garanții suveranității Ucrainei au mai rămas Marea Britanie și Franța – și cumva responsabilitatea franceză asumată în 1994 tinde să devină responsabilitatea întregii UE în 2026. Nici nu-i de mirare că vedem la București o creștere accelerată a influenței franceze. Ungaria, Slovacia și Bulgaria sunt țări care au ales deschis să se retragă din mecanismele UE de susținere a Ucrainei. La București orice fel de discuție de tipul ăsta este scoasă din spațiul public, susținerea pentru Ucraina este un subiect tabu, nu există alternativă.

Însă nu asta este chestiunea cea mai îngrijorătoare, problema majoră este reprezentată de faptul că în continuare nu există o strategie pentru sfârșitul războiului, după cum constată presa americană. Marea contra-ofensivă ucraineană a eșuat spectaculos și nu este clar până în ziua de azi care au fost costurile ei, strategia „îi înarmăm pe ucraineni și ucrainenii îi înving pe ruși” a fost una falimentară. În prezent avem o strategie de tipul „poate se rupe samarul, poate crapă măgarul” – UE și Marea Britanie își asumă să țină Ucraina pe linia de plutire în speranța că Putin face buba neagră și moare din cauze de deces.

În acest moment UE începe să se poziționeze ca adversar al Rusiei. Proiectul lui Putin în Ucraina este unul simplu: demantelarea actualei structuri statale ucrainene, în orice variantă posibilă, sunt sigur că există mai multe proiecte concurente și/ sau complementare. Pentru Putin modelul ideal ar fi transformarea Ucrainei conform structurii din Belarus. Proiectul UE în Ucraina este de extindere, de transformare a Ucrainei într-un stat membru conform criteriilor de la Copenhaga. Avem două viziuni care sunt fundamental în conflict, iar în acest moment UE nu se poate baza pe SUA pentru acest viitor de adversitate asumată cu Rusia.