Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat că ia în considerare o posibilă demisie în viitorul apropiat, pe fondul unor proteste masive anticorupție organizate de opoziție. Totuși, analiștii politici și presa internațională consideră acest gest o strategie politică pentru a provoca alegeri prezidențiale anticipate, oferindu-i șansa de a obține un nou mandat legitim și de a opri presiunea străzii.
Declarația liderului sârb a fost făcută în timpul vizitei sale în China.
Deși a minimalizat numărul participanților la protestul de sâmbătă, Vučić a declarat că mandatul său va expira în curând și că ar putea demisiona, precizând că nu își va scurta mandatul așa cum a făcut cândva președintele Boris Tadić: „ori demisionezi, ori ești președinte până la sfârșitul mandatului”.
„Așadar, este posibil să demisionez în curând”, le-a declarat, așadar, Vučić reporterilor de la Beijing.
Vučić a anunțat deja intenția de a organiza alegeri parlamentare anticipate în perioada septembrie - noiembrie. Care ar fi, așadar, strategia demisiei: prin depunerea propriei demisii, Vučić ar putea forța unificarea scrutinului parlamentar cu cel prezidențial. Această tactică îi permite să își maximizeze șansele de a rămâne la putere. El dorește să folosească propria popularitate ca locomotivă electorală pentru partidul său.
Vučić a fost ales pentru prima dată președinte al Serbiei în 2017. În 2022, a fost reales pentru un al doilea mandat. Mandatul său prezidențial expiră în 2027.
El a respins semnificația protestelor de sâmbătă din Piața Slavija, calificându-le drept goale și lipsite de conținut clar. El a contestat și numărul raportat de participanți — trei agenții de securitate au estimat între 30.500 și 34.300 de persoane; autoritățile au acceptat estimarea cea mai mare. Vucic a acuzat, de asemenea, organizatorii că sunt responsabili pentru incidentele care au avut loc după încheierea mitingului.
Zeci de mii de studenți și alți cetățeni au demonstrat, sâmbătă, în capitala Serbiei, Belgrad, pentru alegeri anticipate și pentru sfârșitul regimului condus de președintele Vučić (În mod normal, următoarele alegeri parlamentare ar urma să aibă loc abia la sfârșitul anului 2027).
La sfârșitul manifestației au avut loc și ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine.
Poliția a vorbit despre peste 34.000 de persoane care s-au adunat în centrul orașului. Observatorii au estimat însă numărul la aproximativ 100.000.
Protestele din Serbia împotriva guvernului și a corupției din țară au început în urmă cu aproximativ un an și jumătate. Factorul declanșator a fost prăbușirea copertinei gării din Novi Sad în noiembrie 2024. În acel incident au murit 16 persoane.
Mişcarea inițiată de studenţi, care au ocupat practic toate universităţile din Serbia timp de un an, este acum susţinută de milioane de cetăţeni care cred că de vină este corupţia din timpul guvernării preşedintelui Aleksandar Vucic pentru tragedia de la Novi Sad.
Patronul RTV, Sebastian Ghiță, a fugit din România în decembrie 2016 pentru a scăpa de dosarele de corupție. El a fost localizat și reținut la Belgrad în aprilie 2017. Cu toate acestea, în 2018, autoritățile sârbe i-au acordat azil politic, iar instanțele de la Belgrad au respins definitiv cererea de extrădare trimisă de România. La nivel oficial, Aleksandar Vučić a evitat mereu subiectul în întâlnirile cu liderii români, invocând „justiția independentă” din țara sa.