Unul dintre cei mai siniștri propagandiști din siajul Kremlinului, Serghei Karnauhov, cu o complicată și complexă carieră în cadrul războiului informațional al Moscovei, vorbea, în urmă cu doar câteva zile, despre un atac împotriva României, arătând că „țiganii singur nu vor avea nicio reacție”. Sluga regimului criminal de la Moscova se referă, evident, la toată populația României, nu la un grup etnic anume. El își exprima, de asemenenea, convingerea că orice atac al Rusiei împotriva Poloniei și României nu va fi urmat de un răspuns NATO.
În mod evident, afirmațiilor lui pot fi interpretate ca un semnal deloc neglijabil că atacul rusesc de la Galați de vineri dimineață ar fi putut fi unul intenționat, nu accidental cum au apreciat oficial autoritățile române și cele de la nivelul NATO.
Iată și traducerea aproximativă a unui video care surprinde amenințările lui Karnauhov de acum câteva zile - și pe care l-am postat pe pagina de Facebook a Podul (video mai jos!);
„Încă un subiect. Poduri, tot felul de traversări, puncte de intrare ale mercenarilor polonezi, ale instructorilor polonezi și, în general, ale întregii logistici din Rzeszów. Acolo trebuie făcut praf totul. Pur și simplu, totul trebuie distrus.
Faptul că nu putem lovi Rzeszówul, eu consider că este o un lucru de neînțeles. Trebuie bombardat și, pur și simplu, de curiozitate, să vedem ce va fi. Să lansăm cu precizie un Oreșnik și gata. Și pur și simplu să vedem care va fi reacția Poloniei, ce veți face, „пшеки”. (pșeki - argoul slav pentru polonezi)? Ce vor întreprinde? Ce, ne va declara NATO război? Nu, desigur, oricum luptă deja. NATO nu va merge niciodată să lupte împotriva noastră. Rzeszówul, iată centrul logistic. Să fie ars din temelii și gata.
Și, cu siguranță, am vorbit cu o duzină de oameni care se ocupă de planificarea acțiunilor de luptă. Înainte nu aveam certitudine, pentru că nu sunt militar, nu pot exprima o asemenea poziție. Dar, după ce am consultat un număr mare de mari experți care se ocupă de planificarea operațiunilor de luptă în cadrul operațiunii militare speciale, calculul este absolut precis: Polonia nu va face nimic. Va înghiți în sec și nu va acționa mai departe. Pentru că este periculos.
Și e clar unde vor muta bazele: le vor muta în România. Și centrele logistice vor fi în România. Cu țiganii ne descurcăm. Acolo va fi deja mai simplu. Țiganii sigur nu vor merge nicăieri (în sensul că nu vor avea curaj să miște în front). Și gata. Și de aceea, pentru ca oamenii să reacționeze altfel la toate, trebuie să începem deja.”
Precizări despre Rzeszów din sud-estul Poloniei, oraș aflat la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Ucraina
Acesta a devenit, din 2023, principalul nod logistic NATO pentru aprovizionarea Ucrainei cu armament, echipamente și ajutor umanitar, datorită poziției sale strategice. Pe lângă tranzitul de echipamente, la Rzeszów funcționează și un centru de mentenanță și reparații pentru echipamentele militare ale armatei ucrainene. Acesta este și motivul pentru care este detestat atât de tare de propagandiștii ruși.
Cine este Serghei Karnauhov, aflat pe lista de sancțiuni a Ucrainei
Karnauhov are 51 de ani și este unul dintre cei mai înflăcărați participanți la propaganda Kremlinului, implicându-se activ în războiul informațional al Kremlinului, prin propagarea dezinformării și narațiunilor rusești. De asemenea, s-a remarcat ca un virulent apărător al crimelor de război ale Federației Ruse, făcând apel la escaladarea războiului împotriva Ucrainei și a Occidentului.
În trecut, a deținut funcții operaționale și de comandă în cadrul Ministerului de Interne al Rusiei și al agențiilor de contrainformații, deține gradul de colonel al Ministerului de Interne și este veteran al operațiunilor de luptă din Republica Cecenă. Pentru activitățile sale publice constante a dobândit statutul neoficial de „agent al Kremlinului”.
Astăzi, activitățile sale vizează mai ales justificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, discreditarea guvernului ucrainean și a partenerilor internaționali ai Ucrainei, precum și incitarea la ură împotriva ucrainenilor.
Este gazda emisiunii „Labirintul lui Karnaukhov” de pe canalul de propagandă Solovyov LIVE, unde răspândește sistematic narațiunile Kremlinului, falsurile și dezinformările menite să justifice războiul. Principalele sale teme includ acuzarea Ucrainei de „nazism”, justificarea crimelor de război ale armatei ruse și promovarea necesității de a „extinde granițele Rusiei” prin anexarea de noi teritorii.
Karnaukhov solicită în mod regulat o escaladare a ostilităților, justificând atacurile asupra infrastructurii civile a Ucrainei. El aprobă represiunile împotriva populației civile din teritoriile ocupate temporar, acuzând Forțele Armate ale Ucrainei că folosesc localnicii pe post de „sabotori” și „agenți”.
În declarațiile sale, acesta susține activitățile Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, susținând că serviciile speciale trebuie să „curățe” orașele ocupate de locuitorii pro-ucraineni. O astfel de retorică contribuie la intimidarea populației locale și la legitimarea măsurilor represive ale autorităților de ocupație ruse.
De asemenea, el justifică în mod deschis atacurile asupra infrastructurii NATO și sugerează extinderea războiului dincolo de granițele Ucrainei. În special, pe canalele sale publice, Karnaukhov a cerut un atac cu rachete asupra orașului Rzeszow, care este un centru logistic cheie al Alianței. El și-a exprimat în mod explicit disponibilitatea de a „apăsa butonul” și de a-și asuma responsabilitatea pentru un atac asupra teritoriului polonez, ceea ce reprezintă un apel clar la o escaladare militară internațională. Retorica sa vizează justificarea agresiunii Rusiei nu numai împotriva Ucrainei, ci și împotriva statelor membre NATO.
Karnaukhov promovează, de asemenea, narațiunea conform căreia Ucraina ar fi „sub controlul extern” al puterilor occidentale, iar invazia rusă ar fi o „eliberare” a ucrainenilor. El prezintă agresiunea armată ca o „cruciadă” pentru readucerea Ucrainei sub stăpânirea Rusiei, justificând crimele de război prin necesitatea „denazificării”. Declarațiile sale includ amenințări deschise la adresa Ucrainei, apeluri la distrugerea completă a acesteia și susținerea represiunilor împotriva ucrainenilor.
Prin intermediul rețelelor sale de socializare, el oferă în mod sistematic sprijin informațional campaniilor de strângere de fonduri destinate armatei ruse și vizitează periodic, personal, așa-numita „zonă SVO”.