"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Una dintre ipostazele neobișnuite ale rezistenței românești împotriva comunismului a fost aceea a partizanului-iconar. Particularitatea este documentată în cazul organizației anticomuniste de la Răchițele (jud. Cluj), rolul iconarului fiind exercitat de tinerii frați Teodor și Avisalon Șușman.
Înzestrat cu multiple daruri, inclusiv cel al desenului, icoanele au fost pictate de Teodor între anii 1952-1957 și răspândite, împreună cu Avisalon, în satele de lângă Huedin (cu zecile, dar poate chiar cu sutele). Întreagă această activitate, de la confecționare la comercializare, s-a desfășurat într-o perioadă extrem de tensionată, frații Șușman fiind căutați necontenit de Securitate și de Miliție. În schimb, pentru cei doi, calitatea de iconari ambulanți a devenit o neașteptată posibilitate de a-și ascunde identitatea, dar și de a-și continua activitatea subversivă la adresa regimului. Alături de semnificațiile religioase, icoanele îndeplineau funcția unui manifest vizual îndreptat împotriva ateismului puterii comuniste. Subsecvent, prin stilul pictural și tematica frecventată, partizanul-iconar își manifesta loialitatea pentru Biserica Greco-Catolică (în care era născut) și care, la rându-i, căzuse victimă a regimului comunist, fiind desființată în 1948. Totodată, cromatica predominant tricoloră a picturilor religioase (roșu, galben și albastru) era o modalitate de a reliefa și de a denunța caracterul antiromânesc al regimului de la București, impus și controlat de la Moscova.
Cum se știe, sfârșitul fraților Șușman a fost deosebit de brutal, probabil cel mai tragic/șocant din acest fenomen al luptei armate anticomuniste, în general presărat de violențe extreme. Refuzând să se predea, pe 2 februarie 1958 au murit incendiați de Securitate într-o șură din cătunul Dealu Mincii (Apuseni). Teodor împlinise în octombrie 34 de ani, iar Avisalon avea 29 de ani.
Într-un fel, dârzenia lor, dusă până la ultima consecință s-a transferat parcă și asupra destinului icoanelor care, de asemenea, aveau să treacă prin tot felul de grele încercări. După moartea celor doi frați, prin satele de la poalele Vlădesei, organele de represiune le-au căutat asiduu pentru a le confisca sau nimici. Unele dintre cele găsite au devenit probe materiale pentru susținerea acuzației „de crimă de favorizare a infractorului”, sub care au fost judecați/condamnați cei incluși în ultimul lot Șușman (vara 1958). O altă parte a icoanelor, de presupus din teamă, au fost distruse voluntar de cei care le dețineau. Altele, de-a lungul anilor, au devenit victime, la fel de inocente, ale schimbării preferințelor în privința decorării caselor.
Totuși, câteva dintre aceste icoane pe sticlă au reușit să supraviețuiască vicisitudinilor. Mai mult, din când în când ies la lumină (de prin poduri, hambare sau beciuri), pentru a ne aminti, timid și tăcut, de o perioadă istorică învolburată, sumbră, apăsătoare, distructivă. Patru au fost descoperite de mai mulți ani în două case din satul Tranișu și sunt cunoscute public. Zilele trecute, acesta fiind și elementul care prilejuiește prezentul text, a apărut o a cincea în aceeași localitate. „Noua” icoană este de dimensiuni mari (37/34 cm), chenarul central găzduiește o Mater Dolorosa, ale cărei trăsături sunt întru totul specifice iconarului Teodor Șușman alias Petrea Icoanelor. Cu aceeași cromatică în care predomină roșu, galben și albastru, brâul decorativ, exterior medalionului central, excelează prin densitatea și estetica deosebită a motivelor florale. Ele formează aproape o sinteză a întregii iconografii a partizanului Teodor Șușman, accesibilă nouă pe baza icoanelor originale și a celor din fotografiile Securității. Această Mater Dolorosa a fost amplasată într-o ramă din lemn de molid (vopsită în roșu), care se remarcă prin ornamente simple, probabil executate cu ajutorul unui briceag. Icoana a fost confecționată în primăvara lui 1955, probabil în luna martie. Posibilitatea datării este înlesnită de hârtia de ziar așezată în spatele icoanei, anume prima pagină a cotidianul România Liberă, numărul de duminică, 6 martie 1955.
Precum conținutul, povestea care se înseilează în spatele acestei icoane este deosebită. Cu totul din întâmplare, a fost găsită zilele trecute de lelea Nastasia într-un "lădoi" (hambar de cereale) abandonat în podul casei de pe la începutul anilor ’60 ai secolului trecut. Așezată cu grijă între mai multe haine, "clandestinitatea" icoanei s-a întins, așadar, pe mai mult de 6 decenii. Este de bănuit că a fost ascunsă în acea ladă de Floarea Florea, soacra Nastasiei care l-a cunoscut pe Teodor Șușman – fiul ținând în casa ei mai multe dintre incoanele partizanului. De asemenea, la nunta lui Ioan (feciorul Floarei) cu Mărioara în 1955, Teodor Șușman le-a dăruit mirilor cca. 10 icoane. Cel mai probabil, icoana Maicii Îndurerate s-a numărat printre acestea, alcătuind darul de nuntă cu totul special, de la cel pe care mulți dintre nuntași îl credeau a fi „Petrea Icoanelor”. Ulterior, din cauza legăturilor cu partizanii, cu „bandiții Șușman”, în limbajul regimului, Floarea Florea și fecioarii săi, Ioan și Gheorghe au fost condamnați în 1958, de Tribunalul Militar Cluj, la muncă silnică pe viață.
Definite de o accentuată fragilitate, inclusiv estetică, aceste icoane pictate pe sticlă provoacă o mirare cu privire la modul în care au reușit să înfrunte și să supraviețuiască unui timp istoric ostil. Desigur, importanța lor este amplificată de legătura directă, spirituală, materială, chiar emoțională, pe care o crează cu rezistenții anticomuniști – frații Șușman și organizația lor. Personaje tragice ale unei istorii recente complicate, partizanii anticomuniști au consacrat un tip uman de excepție, pe care l-a caracterizat curajul, caracterul, onoarea, în lupta sa pentru libertate și independență existențială. Pe de altă parte, icoanele sunt documente vizuale remarcabile care livrează informații despre realitățile mentale si culturale din ruralul Apusenilor de la jumătatea secolului al XX-lea, unele angrenate pe valori etice de factură traditional-creștină, ce se aflau într-o contradicție ireconciliabilă cu secularismul ateu comunist.
P.S. Pe data de 19 septembrie, ca parte a evenimentului Apuseni Serbările Memoriei (detalii AICI și AICI), va putea fi vizionată expoziția de icoane realizată de pictorița Mirela Ungureanu, alcătuită din reconstituiri de excepție ale iconografiei partizanului Teodor Susman - fiul. Sursele de inspirație ale autoarei sunt icoanele originale, inclusiv aceasta recent descoperita, respectiv icoanele pozate de Securitate în iarna și în primavara anului 1958. Cu privire la expoziția din 19 septembrie, există și intenția, cred că se va și realiza, ca icoana închinată Maicii Îndurerate să fie prezentată publicului participant inclusiv în original.
