Dan Barna reclamă noi ABUZURI față de inițiativa "Fără Penali". USR va depune plângere penală împotriva "servitorilor lui Dragnea"


Dan Barna reclamă noi ABUZURI față de inițiativa "Fără Penali". USR va depune plângere penală împotriva "servitorilor lui Dragnea"

Dan Barna, președintele USR, a publicat o postare pe Facebook joi, 7 ianuarie, în care acuză că cei de la PSD încearcă să mintă oferind explicații ireale privind motivul pentru care inițiativa Fără Penali în Funcții Publice a rămas cu 591097 semnături din cele 800 de mii. 

Pe cale de consecință, Dan Barna a anunțat că va depune plângere penală împotriva secretarului general Silvia Mihalcea care a întârziat nepermis transmiterea semnăturilor la CCR și împotriva lui Georgică Tobă de la departamentul legislativ.

"Noaptea minții la PSD

După ce au trimis o notă falsă ieri prin intermediul Biroului Permanent în care se insinua că inițativa #FărăPenali avea doar 591.097 semnatari, azi Secretariatul General al Camerei, aparatul personal al condamnatului penal Liviu Dragnea, a încercat să ne aburească cu explicații fantasmagorice.

Vrem să asigurăm cetățenii cinstiți și onești ai României care au semnat că semnătura lor va fi respectată.

Cele peste 800.000 de semnături validate de primării VOR AJUNGE la CCR.

Pentru că au încercat să ne inducă în eroare și să ne vândă gogoșile din servieta domnului Dragnea, Secretariatul Camerei va trebui să răspundă. Vom depune plângeri, una pentru abuz în serviciu pe numele secretarului general Silvia Mihalcea, care a întârziat nepermis transmiterea semnăturilor la CCR, alta pe numele șefului departamentului legislativ, Georgică Tobă, care a întocmit nota informativă mincinoasă care a ajuns în Biroul Permanent", a scris Dan Barna pe Facebook.

 fotofoto

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.