Metodele securiste folosite de televiziunea lui Voiculescu în „cazul Barna”. Antena 3 îl va spulbera, după ce acum îl încurajează și momește perfid cu electoratul pesedist


Metodele securiste folosite de televiziunea lui Voiculescu în „cazul Barna”. Antena 3 îl va spulbera, după ce acum îl încurajează și momește perfid cu electoratul pesedist

Liderul USR, Dan Barna, spunea într-un interviu pentru G4media.ro că prezența lui la Antena3 s-ar fi soldat cu o creștere a popularității sale, fiind recunoscut inclusiv la frizerie. În cadrul aceluiași interviu, politicianul userist lăsa să se înțeleagă că inclusiv Antena3 și RTV ar fi presă, nu instrumente de propagandă și manipulare, așa cum sunt percepute cele două televiziuni de o mare parte a societății, declarație care a stârnit revolta celor care încearcă să mai practice un jurnalism onest, dincolo de jocuri politice și bani murdari. Podul s-a alăturat demersului inițiat de Newsweek prin care politicienii prezenți în studiourile Antenei3 sunt supuși unui boicot. Adică zero știri pozitive despre ei, zero preluări comunicate, zero interviuri.

G4media.ro: Nu e cam minor câștigul ăsta în raport cu validarea unui mecanism de manipulare care a ținut România asta ani de zile în minciună? 

DB: Eu nu văd lucrurile așa, mijloacele de presă, inclusiv Antena 3, RTV, G4, toate mijloacele de media.

De ce este mai ales Antena 3 atât de toxică pentru marele public, dar și pentru politicieni a explicat foarte bine jurnalistul Mircea Marian în două postări pe Facebook:

„De fiecare dată când PSD o ia peste bot, Antena 3 și Gâdea se reorientează rapid și-i iau în brațe pe cei care câștigă. O fac din multiple motive, unele evidente, altele ceva mai subtile: știu că vor crea o serioasă disonanță cu alegătorii scârbiți de permanentele linșaje de la Antena 3. O disonanță cu bătaie pe termen lung. 

În 2014, tot anul, A3 a jucat cu Ponta. Cum a câștigat Iohannis, cum l-au luat în brațe, iar doamna Alina Gorghiu, la fel de inteligentă ca domnul Barna, a înghițit momeala. A câștigat alegători din publicul Antenei 3 de a rupt, s-a văzut în 2016. 

În 2009, au încercat același joc, dar Băsescu, animal politic, a priceput că va avea mai mult de câștigat dacă se bate cu Antena 3. 

În sfârșit, ce face Gâdea nu e nou: în 1997, toate hienele din presă care, în 1996, nu-l scoteau din „Țapul” pe Emil Constantinescu, au început să se gudure pe lângă noul președinte, iar ăsta, altă mediocritate care se credea foarte subtilă, a acceptat. Până la momentul Kosovo, când i-au rupt capul și l-au aruncat la tomberon. 

Domnul Barna n-are nici un fel de memorie instituțională sau cultură politică. E ok, e plină lumea politică de astfel de personaje. Dar, deasupra lor, a pus și o îngrozitoare aroganță, care l-a făcut să spună: „Mijloacele de presă, inclusiv Antena 3, RTV, G4, toate (sunt - nota mea) mijloacele de media”. Băi prietene, eu nu sunt nici mijloc, nici instrument. Poate ești tu instrument. Eu sunt un om, cu bunele și relele mele. Cetățeanul acesta crede că dacă i-a căzut peste ceafă partidul construit de Nicușor Dan și, în condițiile unui oligopol politic, a atras valul de nemulțumiți anti-PSD, el chiar are vreun merit. 

Și uite așa, am ajuns să ne certăm ca chiorii, findcă o cumplită nulitate ca Barna a ajuns să insiste cu o prostie, fără să-i pese că jignești niște oameni care, principial, au fost alături de USR. Read my lips: Antena 3 îl va călca în picioare, după ce, acum, îl încurajează să se rupă de nucleul dur al electoratului anti-PSD, să-l enerveze. 

Am tratat problema aceasta cu mănuși, dar acum sunt la zid și nu voi mai face nici un pas înapoi. Am scris atât de dur ca să fie clar asta. Nu vă convin opiniile mele despre asocierile cu Antena 3 sau despre domnul Barna? Nu este nici o problemă, aveți butoanele unfriend și unfollow, sunt convins că veți găsi la Antena 3 informație corectă și obiectivă. Eu nu vreau să fiu prieten sau în atenția unor oameni care cred că Antena 3 este un „instrument” utilizabil în drumul lor spre putere. Poate așa o fi, nu știu. Dacă aveți cumva dubii, uitați-vă, mărturisesc: dacă Gâdea e jurnalist, eu sunt mercenarul lui Bușoi. Sau al cui doriți. Dacă Antena 3 vă oferă ceea ce doriți, eu sunt un nenorocit de scrib, care nu merită băgat în seamă. Hai să ne despărțim, sunt convins că vă veți simți mai bine alături de domnul Gâdea.”

„Eu nu cer nimănui să fie de acord cu mine sau să simtă durerea mea de dinți. Antena 3, fiindcă am scris constant despre afacerile patronului lor, turnătorul Dan Voiculescu, nu s-a limitat să-mi organizeze mie niște linșaje ca la carte. Nu. Domnul Mircea Badea mi-a urat în repetate rânduri să mor și s-a legat de părinții mei, fapt pentru care a fost amendat de CNA. Publicul acestui post mi-a transmis constant mesaje de amenințare cumplite, atât mie cât și soției și copilului meu - episodul a fost atât de traumatizant încât îl ștersesem de pe creier și mi l-a amintit soția, acum câteva zile. 
Și nu sunt singurul în această situație, nu sunt singurul...Deci, eu nu cer nimănui să mă înțeleagă și orice critică exprimată decent este binevenită. Dar așa simt eu acum, că nu poți să te duci să te bălăcești cu Gâdea în studio și apoi să-mi ceri mie, cetățeanul Mircea Marian, să mă prefac că uit cu cine te-ai întovărășit”.

Citește și Gâdea e topit după Dan Barna-USR. Îi laudă strategia, scorul și interviurile. Ce urmărește, de fapt, nejurnalistul lui Felix?

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.