Avertismentul unei jurnaliste: Scoaterea din scenă, abia acum, a lui Carmen Dan e doar o mișcare de PR politic!


Avertismentul unei jurnaliste: Scoaterea din scenă, abia acum, a lui Carmen Dan e doar o mișcare de PR politic!

Jurnalista Melania Cincea analizează pe publicația putereaacincea.ro demisia lui Carmen Dan de la conducerea Ministerului de Interne. Astfel, fondatoarea publicației "Puterea a cincea" atrage atenția că demisia lui Carmen Dan a avut de fapt ca fundament o constrângere din partea social-democraților, nefiind astfel un act unilateral așa cum pretindea secretara din Videle. 

În acest sens, Melania Cincea subliniază că demisia secretarei din Videle este o mișcare de PR politic, PSD încercând să mai salveze câteva procente electorale în perspectiva alegerior prezidențiale, inclusiv prin tentatita de a se delimita de acțiunile abuzive, represive din 10 august 2018. 

"Carmen Dan și-a dat (...) demisia din funcția de ministru de Interne. Scoaterea ei din scenă de către PSD – căci despre asta este vorba, Carmen Dan plecând din funcţie constrânsă, nu benevol şi, în plus, cu o atitudine impenitentă – este un semn că PSD încearcă să se delimiteze de represaliile din 10 august 2018. Pentru a-şi mai salva nişte procente electorale în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Scoaterea din scenă, abia acum, a ministrului de Interne, Carmen Dan, protejată a fostului lider PSD, Liviu Dragnea, pare doar mişcare de PR politic. Încă o încercare (de faţadă?) de dez-dragnizare a PSD. Pentru că episodul 10 august 2018 şi mitingul electoral anunţat anul acesta, pentru aceeaşi dată, ameninţă să atârne, în scrutinul prezidenţial, greu de gâtul social-democraţilor. Iar pentru PSD – ajuns la cel mai mic scor electoral din istoria partidului, jumătate din cel obţinut în noiembrie 2016, la parlamentare – orice procent electoral pierdut poate fi fatal din punct de vedere politic.

Dacă lucrurile nu ar sta aşa, Carmen Dan ar fi fost schimbată din funcţie sau împinsă spre demisie de mai mult timp, căci existau motive, iar minciunile referitoare la episodul 10 august, lansate de anul trecut de la vârful Internelor şi al Jandarmeriei, nu ar fi fost preluate inclusiv de doamna Dăncilă şi livrate opiniei publice şi chiar Comisiei Europene ca afirmaţii infailibile, ca adevăruri absolute.

Dacă lucrurile nu ar sta aşa, acum am fi avut deja o anchetă finalizată, nu tergiversată – după modelul patentat în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei – prin sabotarea pe toate căile judiciare posibile. Am fi avut responsabili puşi sub urmărire pentru victimele gazate şi bătute în 10 august", precizează jurnalista. 

CITIȚI AICI EDITORIALUL INTEGRAL

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.