Erdogan a declanșat ofensiva militară în Siria


Erdogan a declanșat ofensiva militară în Siria

UPDATE

Turcia a efectuat miercuri ”atacuri aeriene” în regiunea Ras al-Ain, situată în nordul Siriei, la frontiera cu Turcia, a anunţat un ONG, la puţin timp după ce Ankara a anunţat lansarea ofensivei sale împotriva Unităţilor Protecţiei Poporului (YPG), o miliţie kurdă, relatează AFP, citat de stiripesurse.ro

Potrivit corespondentului AFP, tiruri de artilerie aveau loc continuu împotriva oraşului Ras al-Ain, care au determinat civili să fugă după ce şi-au luat unele lucruri cu ei pe motociclete, cu maşini iar unii pe jos.

”Raiduri aeriene” şi tiruri de artilerie au vizat oraşul Ras al-Ain şi împrejurumile acestuia, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

ȘTIREA INIȚIALĂ

Președintele autocrat al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat pe Twitter că a declanșat ofensiva în Siria. 

"The Turkish Armed Forces, together with the Syrian National Army, just launched #OperationPeaceSpring against PKK/YPG and Daesh terrorists in northern Syria. Our mission is to prevent the creation of a terror corridor across our southern border, and to bring peace to the area", a spus Erdogan pe Twitter. 

Conform Digi24, trupele turce vizează grupările înarmate ale kurzilor din nordul Siriei.

Potrivit lui Erdogan, armata turcă acționează în coordonare cu cea siriană, care e fidelă dictatorului Bashar al-Assad. Erdogan pretinde că obiectivul invaziei în Siria e de a aduce pacea și stabilitatea. Siria e marcată de un război civil din 2011 încoace. 

"Zona de securitate pe care o vom crea va permite repatrierea refugiaţilor sirieni", a susţinut Erdogan.

Totodată, potrivit AFP, sunt înregistrate deja mai multe explozii în zona de frontieră. Ofensiva turcă din Siria vine în contextul în care SUA și-au retras zilele trecute instructorii militari care-i consiliau pe kurzii din Siria.

"Vom lupta acolo unde avem ceva de câştigat şi vom lupta doar ca să câştigăm. Kurzii vor trebui să se descurce pe cont propriu în ceea ce priveşte situaţia în care se află", scria preşedintele SUA, luni, pe Twitter

Mai mult, Donald Trump avertiza zilele trecute în privința unor excese ce ar urma să aibă loc în privința civililor kurzi. Uniunea Europeană a solicitat Turciei, de asemenea, să nu recurgă la o astfel de acțiune, în timp ce Rusia lui Putin i-a cerut lui Erdogan să fie foarte atent la  consecințele ce ar urma să apară în urma unei intervenții armate.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.