Întâlnire cu scântei între Trump și Erdogan. Ce i-a cerut urgent președintele Statelor Unite autocratului turc


Întâlnire cu scântei între Trump și Erdogan. Ce i-a cerut urgent președintele Statelor Unite autocratului turc

Donald Trump l-a presat miercuri pe preşedintele turc Tayyip Erdogan să renunţe la achiziţia unui sistem de apărare anti-rachete rusesc, care este ”o problemă foarte gravă” în relaţiile bilaterale, chiar dacă a descris întâlnirea dintre ei ca fiind ”minunată”, potrivit reuters.com.

După o mult-aşteptată întâlnire la Casa Albă pentru rezolvarea crizei în relaţiile dintre ei, Trump a spus că ”este un mare fan” al liderului turc şi că au avut o întâlnire ”productivă”.

Dar ambii lideri nu au explicat concret cum vor depăşi diferenţele tot mai mari pe care le au în numeroase probleme, de la incursiunea lui Erdogan în Siria împotriva kurzilor aliaţi Americii la achiziţia de către Turcia a sistemului rusesc anti-rachete S-400.

”Achiziţia de către Turcia de echipamente militare sofisticate ruseşti, cum este S-400, ne creează unele probleme grave şi discutăm permanent despre acest lucru”, a declarat Trump în timpul conferinţei de presă comună.

”Am discutat despre acest lucru astăzi, vom discuta şi în viitor, în speranţa că vom putea rezolva situaţia”, a mai spus Trump.

La câteva minute după conferinţa de presă, Casa Albă a publicat un comunicat în care a folosit un limbaj mai ferm faţă de cei doi lideri, care se laudă că au o relaţie personală bună, în timp ce guvernele lor sunt în relaţii reci.

”Pentru a face progrese pe alte fronturi, este esenţial să rezolvăm problemele legate de achiziţia de către Turcia a sistemului de apărare anti-rachetă S-400, întărindu-ne parteneriatul în domeniul apărării”, se arată în comunicat.

Washingtonul afirmă că achiziţia sistemului rusesc nu este compatibilă cu sistemele de apărare ale NATO şi implică un risc pentru avionul de luptă F-35 dezvoltat de Lockheed Martin. Partea americană este îngrijorată că Turcia, inamică a Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece, îşi întăreşte legăturile cu Moscova în detrimentul parteneriatului cu Statele Unite.

Turcia a respins ameninţările cu sancţiuni americane şi a început în luna iulie să primească primele sisteme S-400. Pentru a penaliza Turcia, Statele Unite au interzis vânzarea a avioane F-35 către această ţară şi au exclus-o din programele de producţie a avionului de luptă.

Miercuri, ambii lideri au declarat că vor lucra pentru a rezolva problema, fără să spună cum.

”Am cerut secretarului de Stat, ministrului Afacerilor Externe şi consilierilor pentru securitate naţională să lucreze imediat la rezolvarea problemei S-400”, a spus Trump.

Erdogan a declarat că cele două ţări pot depăşi disputa numai prin dialog.

”Suntem de acord să aducem legăturile turco-americane pe un teren solid. Am convenit să deschidem o nouă pagină în relaţiile noastre”, a spus liderul turc.

În pofida tensiunilor din relaţiile politice, Trump i-a oferit o primire călduroasă lui Erdogan, în contrast puternic cu nemulţumirea puternică din Congres faţă de ofensiva din Siria pentru îndepărtarea kurzilor din apropierea graniţei cu Turcia. Miliţiile kurde au fost principalele aliate ale Washingtonului în lupta cu gruparea Stat Islamic.

”Suntem prieteni de mult timp, aproape din prima zi. Ne înţelegem fiecare ţările. Ne înţelegem punctele de vedere”, a declarat Trump, adăugând că Erdogan şi soţia lui sunt ”foarte respectaţi în ţara şi în regiunea lor”.

Relaţiile bilaterale au atins un nou minim luna trecută, când Erdogan a început incursiunea în Siria împotriva kurzilor.

Trump a fost supus unor presiuni puternice din partea republicanilor, din cauza retragerii trupelor americane din regiune, care a făcut loc incursiunii turce. Miercuri, Erdogan a spus că Turcia este cel mai bun partener al SUA în lupta cu Statul Islamic.

”Turcia şi Statele Unite pot colabora pentru a termina Statul Islamic şi a aduce pace în Siria. Cel mai sigur partener al SUA în regiune pentru a face acest lucru este Turcia”, a afirmat preşedintele turc.

Într-un discurs susţinut mai târziu la Washington, Erdogan a spus că i-a cerut lui Trump să oprească sprijinul acordat miliţiei kurde YPG, considerată ostilă de către Ankara, dar care formează baza Forţelor Democrate Siriene (SDF), partenerul principal al SUA în Siria în lupta cu Statul Islamic. Erdogan nu a spus cum a răspuns Trump.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.