Rusia pune în pericol pacea într-o regiune sensibilă a lumii. Mercenarii ruși, implicați în doborârea unei drone americane în Libia


  • ACP
  • Dec 9, 2019 18:37
  • 2197
Rusia pune în pericol pacea într-o regiune sensibilă a lumii. Mercenarii ruși, implicați în doborârea unei drone americane în Libia

Un incident militar grav în care a fost implicată o dronă a armatei americane, doborâtă în Libia la sfârșitul lunii noiembrie, a fost lămurit de purtătorul de cuvânt al U.S. Africa Command (Africom), colonelul Forțelor Aeriene Christopher Karns - drona respectivă a fost lovită de o rachetă rusească lansată de combatanți libieni ori de contractori ruși care nu aveau de unde să știe sigur cui aparține aceasta.

Libia este împărțită acum între două părți aflate în conflict armat de mai mulți ani - Armata Guvernamentală (GNA), susținută de Turcia, și Armata Națională Libiană (LNA) condusă de generalul Khalifa Haftar, care are susținerea Emiratelor Arabe Unite, Arabiei Saudite și a Rusiei. Dronele au fost folosite de mai multe ori, în operațiuni importante, în războiul dintre cele două forțe. Armata Guvernamentală Libiană, susținută de Ankara, a folosit în mai multe rânduri drone turcești Bayraktar TB2 pentru a ataca în vară forțele conduse de generalul Haftar din jurul orașului Gharyam, pentru a bombarda un convoi militar în Tarhuna și pentru a distruge două avioane de transport Il-76 ale LNA. Armata generalului Haftar a folosit drone chinezești Wing Loong II pentru a distruge jumătate din flota de drone turcești ale GNA pe când se aflau la sol, dar și pentru alte operațiuni duse împotriva trupelor lui Haftar. În războiul acesta al dronelor turcii au marcat o premieră mondială - au distrus cu o armă laser, de pe o platforma mobilă, o dronă a LNA. (citește mai multe AICI)

Într-o zonă de conflict haotică în care sunt implicate forțe din mai multe țări care nu sunt cunoscute pentru rigoare și disciplină, în care dronele aeriene au fost folosite des pentru lovituri decisive, este ușor de înțeles că drona americană a putut fi ușor confundată cu una aparținând uneia dintre părțile aflate în conflict. Deși doborârea unei drone aparținând armatei americane de către iranieni, în vara, în Golful Oman, a fost considerată un incident foarte grav, care a dus atunci cele două părți foarte aproape de începerea unui război, în cazul de față circumstanțele fac total diferită abordarea situației. (citește mai multe AICI)

Dar nici acum nu lipsesc problemele - generalul Stephen Townsend a declarat pentru Reuters că dacă cei care au doborât drona nu știau cui aparține, cu siguranță știu acum, când refuză să returneze epava, cui aparține această. "Ei spun că nu știu unde se află drona prăbușită, dar nu îi cred" a mai spus generalul american. (citește mai multe AICI)

Deși participarea mercenarilor ruși în conflictul din Libia, confirmată de surse independente din Rusia, nu părea să merite luată prea mult în seamă, distrugerea dronei americane de către aceștia și încercarea de ascundere a epavei arată că prezența lor produce de fiecare data probleme noi care pot escalada ușor.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.