Regimul dement de la Teheran i-a condamnat la moarte prin spânzurare pe trei dintre protestatarii revoltați de doborârea avionului ucrainean

Regimul dement de la Teheran i-a condamnat la moarte prin spânzurare pe trei dintre protestatarii revoltați de doborârea avionului ucrainean

Zeci de persoane au fost arestate în Iran ca urmare a protestelor masive care au avut loc, mai multe zile la rând, în orașe importante ale țării, unde mii de cetățeni au ieșit în stradă pentru a-și manifesta revolta față de doborârea avionului ucrainean cu 176 de oameni de bord. În timpul protestelor au fost exprimate și mesaje dure la adresa liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. De asemenea, regimul islamic de la Teheran a fost catalog drept unul criminal.

„În mod normal, la astfel de manifestaţii se taie direct în carne vie, protestatarii fiind întâmpinaţi cu glonţul în cap! De această dată însă, fiindcă nenorocirea produsă de regim prin doborârea unui avion comercial a fost prea mare şi prea în atenţia comunităţii internaţionale, protestatarii au fost primiţi, într-o primă fază, doar cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă.

Cei care au prins curaj, profitând de acest „tratament blând“, după standardele unui regim care îşi ucide cetăţenii cu sânge rece, au început să dea jos şi fotografiile lui Soleimani şi, în unele oraşe, să atace şi sediul poliţiei.   A fost momentul în care regimul de la Teheran a trecut la măsurile care îl caracterizează de 41 de ani. S-au făcut arestări şi, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Justiţiei, Gholamhossein Esmaili, s-au şi dat deja primele sentinţe în cazul celor arestaţi.  Cei care au fost arestaţi la Ahwaz (un oraș din sud-vestul Iranului și capitala provinciei Khuzestan, n. red.) au fost identificaţi drept duşmani ai Revoluţiei Islamice. Au participat la un atac terorist asupra sediului poliţiei, în urma căruia doi soldaţi au devenit martiri, iar alţii au fost grav răniţi. Unii dintre protestatari au intenţionat să înregistreze acţiunile lor pentru a le distribui pe reţelele de socializare. Au fost însă arestaţi şi judecaţi. Dintre ei, trei au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare, iar alţii au primit condamnări la închisoare ce variază între 5, 10 şi 15 ani“, scrie în Adevărul jurnalistul român de origine iraniană Amir Kiarash, citând agenția ISNA care a făcut public mesajul purtătorului de cuvânt al Ministerului Justiţiei, Gholamhossein Esmaili (foto jos).

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Avionul ucrainean a fost doborât cu două rachete! Prima a lovit chiar aproape de cabina piloților

Protestatarii au ieşit pe străzi în oraşele iraniene timp de patru zile după ce forţele armate au recunoscut în cele din urmă sâmbătă, după mai multe zile de negări, că au doborât avionul de pasageri al unei linii ucrainene. În multe locuri, ei au întâmpinat un răspuns dur din partea forţelor de ordine.

Iranienii au lansat şi miercuri apeluri pe social media pentru participarea la proteste, dar nu au mai existat demonstraţii ca în zilele anterioare. În clipuri video postate pe social media pot fi văzuţi poliţişti anti-revoltă masaţi în faţa universităţilor, relatează agerpres.ro

După protestele anterioare au fost postate înregistrări în care se poate vedea cum poliţia îi bate pe protestatari, se aud focuri de armă şi se văd gaze lacrimogene, precum şi sânge pe asfalt.

Nu se poate şti cu exactitate amploarea protestelor şi a represiunii, din cauza imposibilităţii trimiterii la faţa locului a unor jurnalişti independenţi, notează Reuters.  

Poliţia neagă că a deschis focul şi pretinde că oamenilor săi li s-a cerut să dea dovadă de reţinere. Cu doar două luni în urmă, o reprimare dură a protestelor provocate de creşterea preţurilor la combustibil a dus la uciderea a sute de oameni.

“Guvernul se simte sub asediu din toate părţile acum şi nu va permite niciunui protest să se transforme într-o mişcare naţională”, a declarat Ali Vaez, director al proiectului iranian din cadrul International Crisis Group.

Iranul se luptă acum pe mai multe fronturi. O nouă criză internaţională a izbucnit din cauza programului său nuclear, economia este grav afectată de sancţiunile americane, iar disputa de lungă durată cu SUA a degenerat pentru scurtă vreme înr-un conflict deschis.

Avionul ucrainean de pasageri a fost doborât de forţele de apărare aeriene într-un moment în care armata iraniană era în alertă în aşteptarea unor eventuale represalii ale SUA, la câteva ore după ce Iranul lansase mai multe rachete asupra unor baze irakiene în care se aflau soldaţi americani, în replică la atacul aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani pe 3 ianuarie.

Investigatorii din Canada au vizitat miercuri locul prăbuşirii avionului şi urmează să examineze mai târziu şi resturile avionului, a declarat ministrul transportului, Marc Garneau.  

Universităţile din Canada au ţinut un moment de reculegere miercuri în memoria victimelor, multe dintre ele din mediul academic, cercetători şi studenţi cu legături cu 19 universităţi canadiene.

Majoriatea celor din zborul 752 al Ukraine International Airlines, cu destinaţia Kiev, erau iranieni sau oameni cu dublă cetăţenie, mulţi dintre ei studenţi care se întorceau la studii în străinătate sau familii ce revenau acasă după ce-şi văzuseră rudele din Iran. 

Şeful biroului de medicină legală din Teheran a declarat că 123 din cele 176 de victime ale tragediei au fost identificate până acum, relatează agenţia de ştiri ILNA.

Mai multe victime au fost îngropate în cimitirul Behesht-e Zahra din sudul capitalei Teheran, în timp ce alte trupuri neînsufleţite urmează să fie transportate peste hotare, au relatat media iraniene. 

Joi, Canada, Ucraina, Marea Britanie şi alte ţări care aveau cetăţeni în avionul doborât urmează să se întâlnească la Londra pentru a discuta ce acţiuni legale vor întreprinde împotriva Iranului, au anunţat Ucraina şi Canada.

 Armata iraniană şi oficiali de rang înalt şi-au cerut scuze pentru “greşeala de neiertat” care a fost doborârea avionului şi au spus că cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere. Justiţia din Iran a anunţat la rândul ei că au fost arestaţi oameni care au fost acuzaţi că au avut un rol în dezastrul aviatic.

Pe de altă parte, guvernul iranian încearcă să-i mobilizeze pe loialişti. Un organism de stat a lansat apeluri la organizarea de adunări vineri, pentru a exprima sprijinul populaţiei faţă de conducere şi a-i comemora pe “martirii” dezastrului aviatic, a relatat media din Iran.

Miercuri, ambasadorul britanic în Iran, Rob Mâcâire, a revenit la Londra pentru discuții, după ce a fost arestat pentru scurt timp, sâmbătă, de autoritățile de la Teheran și în contextul tensiunilor diplomatice în creștere între cele două state.

Potrivit Ministerului de Externe de la Londra, deplasarea ambasadorului Rob Macaire în Marea Britanie "a fost planificată de ceva vreme", iar diplomatul intenționează să revină la Teheran, informează miercuri Association Press.

Diplomatul a fost numit "persona non grata" de autoritatea judiciară iraniană, care a chemat la expulzarea lui Macaire după ce acesta a fost reținut timp de mai mult de o ora pentru că a participat la o adunare de veghe în memoria celor 176 de victime, printre care patru britanici, ale prăbușirii unui avion civil ucrainean, doborât "din eroare" de forțele armate iraniene.