Despre morții care își așteaptă crucea


Despre morții care își așteaptă crucea

Dumincă am fost invitat de Ion Caramitru, de care mă leagă o lungă prietenie (împreună cu el și cu Radu Filipescu am fondat Asociația Revoluționarilor fără Privilegii, la mijlocul anilor '90) la sala Atelier a Teatrului Național din București, unde am susținut o conferință cu titlul ”În căutarea poporului pierdut”.

Am vorbit aproape două ore în fața auditoriului (sala avea peste o sută de scaune ocupate) despre arheologia crimelor comunismului, despre săpăturile în căutarea victimelor ucise de Securitate sau decedate în lagăre și penitenciare. Despre drumurile de-a lungul și de-a latul țării, alături de Gheorghe Petrov, Gabriel Rustoiu, Paul Scrobota și Groza Horațiu Dorin, bunii mei prieteni arheologi, alături de care am dezgropat pînă acum 120 de asemenea victime. La capătul a 60 de campanii arheologice, însumînd peste un an de zile din viețile noastre, petrecut pe drumuri. Pentru noi, fiecare mort găsit a fost o victorie, un privilegiu de a mai fi făcut încă un pas în căutarea poporului pierdut al României.

Am fost înterbat și ce voi face acum, că nu mai lucrez la IICCMER. Am răspuns că voi continua aceste călătorii, spre mormintele neștiute în care doarme încă demnitatea națiunii noastre.

Nimeni nu mă poate opri: fiind expert arheolog, pot să caut mormintele fără cruce, indiferent de locul meu de muncă. Am fost reprimit cu brațele deschise la ”Observator Cultural” de Carmen Silvia Mușat și Ovidiu Șimonca, prieteni încercați la greu. Și ei mă vor susține să continui căutarea mormintelor fără cruce.

Voi relansa Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-am întemeiat în 2010 în cadrul unui ONG, după demiterea mea din ordinul lui Băsescu de la Institutut. Nu mai aștept cu ochii în soare. Ca și atunci, reîntoarcerea mea la IICCMER rămîne ipotetică. Certă este numai determinarea mea da a nu mă lăsa niciodată înfrînt și de nimeni, pentru că este o misiune pe care am primit-o de mai presus de voința și puterea omenească, odată cu cuvintele de neuitat pe care mi le-a spus părintele Iustin Pârvu, cînd m-a chemat la el la chilie, presimțindu-și poate apropiatul sfîrșit: ”vei avea multe de întîmpinat și mulți dușmani ți se vor pune în cale, dar tu nu vei renunța. Ce faci este desupra voinței tale. E voia Proniei și a morților care își așteaptă crucea!”.

Așa să îmi ajute Dumnezeu!