Minoritățile naționale din Parlament, front comun cu Tăriceanu anti-anticipate


Minoritățile naționale din Parlament, front comun cu Tăriceanu anti-anticipate

Grupul minorităților naționale din Parlament va face front comun cu șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, împotriva declanșării de alegeri parlamentare anticipate. Anunțul a fost făcut liderul grupului minorităților naționale, deputatul Varujan Pambuccian, după consultările pe care le-a purtat joi cu președintele României, Klaus Iohannis

"Noi am expus domniei sale motivele pentru care mai degrabă nu am dori alegeri anticipate şi că vom vota absolut orice propunere ne va face preşedintele pentru un prim-ministru", a declarat liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Amintim că Tăriceanu i-a transmis joi președintelui Klaus Iohannis, la consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său se opune organizării de alegeri parlamentare anticipate. 

CITIȚI ȘI: Tăriceanu i-a transmis lui Iohannis că NU vrea anticipate: "Cetățenii nu au de ce să sufere"

Tăriceanu a precizat că românii ar avea de suferit în cazul în care se merge pe scenariul alegerilor anticipate, întrucât ar apărea un blocaj economic, dar și unul administrativ.