Pretențiile Franței de principală putere militară a Europei sunt periculoase pentru țările estice. Deschiderea lui Macron către Rusia

Pretențiile Franței de principală putere militară a Europei sunt periculoase pentru țările estice. Deschiderea lui Macron către Rusia

Cele mai multe știri vizibile despre Franța momentului sunt legate de greve, lupte de stradă, terorism, de insistența președintelui Macron de a impune rigorile Acordului de la Paris țărilor din Uniunea Europeană, ori despre activitatea aceluiași pentru menținerea integrării politice a țărilor Uniunii Europene la un nivel care-i face pe britanici să nu regrete deloc Brexitul.

Imaginea cea mai cunoscută a Franței, de țară gata să negocieze aproape orice cu oricine, în ciuda oricăror repere morale, mai ales când sunt la mijloc interese economice, ori imaginea de țară pacifistă care obișnuiește să evite confruntarea militară, nu sunt întocmai corespunzătoare realității din prezent. În fapt, Parisul pare angajat în cursa de a-și asigura prestigiul de lider militar al Uniunii Europene, de țară puternică, gata să facă uz de forța pe care o are la dispoziție, capabilă să intervină decisiv în politica europeană și mondială.

Deschiderea total nepotrivită și periculoasă către Rusia lui Putin, motivată și de respingerea deloc inteligentă a primatului politicii de securitate coordonată de la Washington, poate fi pusă și în seama pretențiilor Franței de principală putere militară a Europei care dezvoltă propria politică de securitate.

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost marcată de câteva evenimente care arată cât de hotărâtă este actuala conducere politică de la Paris de a impune rolul de lider european și mondial al Franței.

Pe 7 februarie, președintele Macron a prezentat noua doctrină nucleară a țării sale, anunțând că Uniunea Europeană nu poate rămâne spectatoare la noua cursă a înarmărilor. De notat că Franța a rămas singura țară din Uniunea Europeană care deține arme nucleare, după Brexit, în momentul de față ocupând locul al treilea în lume la numărul de focoase nucleare deținute (300), dar la mare distanță de Statele Unite (6550) și Rusia (6800). Macron promovează acum prestigiul de mare putere nucleară a țării sale și pentru a demonstra și consolida rolul de forță conducătoare a Franței în Europa – mai multe detalii AICI.

În Marea Mediterană, Franța este deocamdată singura țară europeană care arată că susține cu trupe Grecia și Cipru în fața amenințării militare permanente a Turciei lui Erdogan. Portavionul cu propulsie nucleară Charles de Gaulle, care are la bord avioane, elicoptere, drone și alte echipamente avansate de luptă, însoțit de o flotă de 6 nave militare, a patrulat săptămâna aceasta în zona economică exclusivă a Ciprului, unde avioanele de luptă și vasele marinei militare turce obișnuiesc să amenințe navele de prospecțiuni și foraj care au aprobarea ciprioților pentru a lucra acolo – detalii AICI.

Misiunea poartavionului francez și a navelor militare de însoțire ar trebui să limiteze libertatea de acțiune a Turciei agresoare, exercițiu făcut de Franța și în Pacific, unde a avut o prezență militară în 2018, în zona maritimă unde Beijingul forțează impunerea autorității sale împotriva legilor internaționale – mai multe detalii AICI.

Vineri s-a încheiat și exercițiul militar numit ”Alexandru cel Mare”, care a presupus simularea recapturării insulei grecești Skyros, aflată în Marea Egee, între Grecia și Turcia, de trupe aparținând armatelor Greciei, Statelor Unite și Franței. Exercițiul este un alt semnal clar îndreptat împotriva Turciei care pretinde că, deși încalcă periodic spațiul aerian al Greciei în zona insulelor, parte din acestea ar trebui demilitarizate – detalii AICI.

În ianuarie, președintele Macron a anunțat că va spori și efectivele corpului de armată care operează în Sahel, în cadrul operațiunii Barkhane, de la 4500 la 5100 de militari francezi. Alături de aceștia vor fi trimiși și militari cehi care se vor alătura efectivului de militari alocat de guvernul din Praga, care e de mai multă vreme prezent în regiune sub comanda armatei franceze.

Armata franceză a anunțat că au fost uciși peste 30 de jihadiști în ultima perioadă, în zona Liptako-Gourma (aflată între Mali, Burkina Faso și Niger), unde s-a înregistrat o creștere a activității militanților musulmani din regiune. Franta are în derulare (din 2013) o amplă operațiune militară în Mali, Burkina Faso, Niger și Ciad, pentru a preveni formarea unei entități teritoriale controlate de militanții islamiști în zona de la sudul Saharei, operațiune care costă statul francez 600 milioane euro pe an.

În luna ianuarie, Ministerul Forțelor Armate din Franța a anunțat că misiunea europeană din Strâmtoarea Hormuz (EMASOH) a devenit operațională, fregatei franceze Courbet (prezentă deja în regiune) i se va alătura imediat fregata De Ruyter a Marinei Regale Olandeze și, începând cu toamna acestui an, o fregată daneză. Navele militare europene vor asigura siguranța traficului maritim civil prin Golful Oman, în apropierea coastelor Iranului – mai multe detalii AICI.  

Eforturile Franței nu au însă cum să convingă că Europa ar putea fi apărată fără Statele Unite, chiar în eventualitatea alcătuirii unei armate paneuropene. Forța militară a Franței este, de la distanță, mai mică decât cea a Statelor Unite și este testată doar în situații limitate, iar politica greu de înțeles a Parisului față de Rusia și Iran arată cât de nepotrivită, daca nu de-a dreptul periculoasă pentru țările din estul Europei, ar fi preluarea securității europene de o armată condusă de francezi.