Acordul dintre MAI și BOR a fost un succes. Biserica i-a adus pe creștini împreună sufletește, vestindu-le Învierea Domnului

  • ACP
  • Apr 20, 2020, 15:33
  • 761

Decizia ministrului Internelor – liberalul Marcel Vela – de a accepta cererea Bisericii de a fi împărțită pasca și lumina de la Ierusalim, de la Biserica Sfântului Mormânt, a fost, cum ne putem aminti cu ușurință, violent atacată de bună parte din comentatorii din media și de pe rețele sociale, în special de cei mai ignoranți dintre ei.

Două lucruri i s-au reproșat ministrului liberal – că a permis discriminarea Bisericii Catolice și a celorlalte culte, care nu au avut posibilitatea să beneficieze de aceeași libertate de exercitare a tradițiilor creștine, dar și că a dat posbilitatea ca un număr necontrolat de oameni nepregătiți să iasă pe străzi și să împrăștie virusul la scară națională prin lumina și pasca aduse din biserici.

Prima acuzație, absolut ridicolă, a fost primită cu jenă chiar de ierarhia catolică și de pastorii protestanți și neoprotestanți, care nu au solicitat absolut nimic autorităților pentru vreo sărbătoare din această perioadă și care se întrecuseră în a-și anunța îndepărtarea fizică de credincioși, dar și închiderea lăcașurilor de cult pentru aceștia, pe durată nelimitată, cu multă vreme înante de Sărbătorile Pascale.

Și cea de-a doua acuzație s-a dovedit a fi absolut nefondată. Știm acum cât de bine s-au comportat voluntarii din parohiile Bisericii Ortodoxe, cum au respectat datele înțelegerii dintre Biserică și Ministerul de Interne fără să pună vreun fel de probleme autorităților ori creștinilor.

Au fost înregistrate zero incidente legate de voluntarii Bisericii Ortodoxe în noaptea Sfintelor Paști. În fiecare parohie au fost aleși cu grijă, dintre consilierii parohiali ori dintre creștinii dispuși să ajute, cei care să ducă pasca și lumina de la Ierusalim, aceștia au purtat echipament medical de protecție și nu s-au apropiat prea mult de creștinii cărora le-au împărțit. Totul s-a făcut impecabil, ceea ce arată cât de bine se poate mobiliza Biserica Strămoșească și cât de strălucit se pot organiza românii în afara sistemului de stat.

Nu e cazul să stăruim prea mult asupra beneficiilor aduse moralului creștinilor în acestă perioadă când, pe lângă pandemie, cu toate pericolele ei, se anunță și o criză economică de anvergură istorică. Ce altă acțiune putea ajuta la ridicarea moralului unui număr atât de mare de români? Sănătatea mintală a unui număr mare de cetățeni europeni era deja în rapidă deteriorare înainte de pandemie, iar acum numarul mare de persoane fragile psihic a primit o lovitură aproape mortală din cauza pandemiei și a crizei economice care se anunță. Iar numărul acestor persoane crește rapid. Grupa de risc cea mai amenințată, cea care suportă și cea mai mare presiune acum, adică persoanele peste 65 de ani, a fost și cea care a beneficiat cel mai mult de acțiunea Bisericii, făcută cu acordul ministrului de interne liberal.

Oamenii închiși în case, tulburați de problemele momentului, au primit hrana binecuvântată a sărbătorii Învierii Domnului, pasca și Lumina acestei Învieri, iar astfel au primit un spor de putere psihică să reziste pe mai departe și să lupte cu neajunsurile izolării și ale însingurării. Nu e deloc puțin lucru. Și totul a fost posibil cu ajutorul ministrului liberal Marcel Vela, care a riscat și să devină indezirabil pentru președintele Iohannis, dar și să fie bălăcărit în buclă de cei mai vulgari comentatori din presă sau de pe rețelele sociale. Marcel Vela a făcut cu mult curaj un lucru foarte folositor mentalului celor mai mulți dintre români, având încredere în puterea de mobilizare a acelora care sunt credincioși apropiați ai Bisericii Ortodoxe.

Biserica a făcut ce știe de două mii de ani – a căutat să își aducă creștinii împreună sufletește, vestindu-le Învierea Domnului. Hrana binecuvântată și Lumina au fost aduse iar din Biserică. Românii au făcut o treabă exemplară ducând la îndeplinire fără nici o problemă ceea ce a recomandat Biserica. Și toate acestea au fost posibile cu ajutorul lui Marcel Vela. Mulțumim, domnule Vela!