ACUZAȚII dure ale unui deputat: IPOCRIZIA lui Dragnea e de tipul "hoțul care strigă hoții"!

Deputatul Uniunii Salvați România, Claudiu Năsui, a publicat o postare pe Facebook vineri, 4 ianuarie, în care îl critică dur pe președintele Partidului Social Demcrat, Liviu Dragnea. Concret, economistul a condamnat ipocrizia de care dă dovadă Liviu Dragnea atunci când acuză multinaționalele că nu declară profitul, deși firmele asociate ale președintelui PSD au un profit minor sau chiar 0 în condițiile în care acestea au adunat subvenții de la statul român în valoare de 2 milioane de euro.

Redăm în cele ce urmează postarea lui Claudiu Năsui de pe rețeaua socială Facebook:

"După ce am asistat la o adevărată pledoarie cum că multinaționalele sunt rele pentru ca nu ar declara tot profitul, o analiză a firmelor asociate domnului Dragnea ne arată că strategia este din nou cea de 'hoțul care strigă hoții'.

Domnul Dragnea, prin firmele conectate, a adunat subvenții de peste 2 milioane de euro de la statul român. Cu toate acestea, profitul este fie infim, fie lipsește cu desăvârșire.

Este foarte ușor să denigrezi Uniunea Europeană, dar să te bucuri de privilegiile oferite. Este simpu să arăți cu degetul la alții, pentru a distrage atenția de la propriile afaceri și calcule. Ceea ce este clar e că nu e niciodată vina actualei guvernări'', a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

Citiți AICI analiza firmelor asociate domnului Dragnea la care face referire parlamentarul USR.