Bugetul lui DĂNCILĂ, făcut PRAF de investitorii AMERICANI

O analiză AmCham Romania semnalează în proiectul de buget menținerea unor vulnerabilități structurale majore confirmate și în execuția bugetului public consolidat în anul 2018, legate de evoluția cheltuielilor publice care au depășit cu mult țintele stabilite la începutul anului și au atras măsuri corective precum finanțarea necesarului suplimentar de cheltuieli curente prin venituri cu caracter excepțional și temporar sau introducerea de noi taxe.

Referitor la planul de buget aferent pentru anul 2019 sunt îngrijorătoare majorările substanțiale ale cheltuielilor publice, cu un avans de 14% față de anul 2018, și cele ale cheltuielilor de personal al căror salt cu 18,9% le va plasa la un maximum istoric de 10% din PIB.

AmCham consideră că obiectivele privind creșterea veniturilor publice și nivelul deficitului bugetar sunt foarte ambițioase, având la bază ipoteze optimiste cu privire la performanța economiei (creștere a PIB real de 5,5%), în ciuda prognozelor în scădere avansate de instituțiile financiare internaționale pentru România, toate aceastea pe fondul tendinței de încetinire a creșterii economice și la nivel global.

În acest context, riscurile sunt ca țintele de venituri publice stabilite în planul de buget să nu fie realizate, iar aceasta să se concretizeze în presiuni de creștere a deficitului bugetar. În condițiile de materializare a unui astfel de scenariu negativ, pentru a menţine deficitul bugetar la un nivel sub 3% din PIB în 2019, Guvernul ar putea să reducă din nou investițiile publice atât de necesare pentru finanțarea proiectelor de infrastructură sau a altor domenii strategice pentru recuperarea decalajelor pe care România le înregistrează comparativ cu media UE sau cu țările din regiune.

În opinia AmCham Romania, și Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu (2019-2021) ridică numeroase semne de întrebare pentru investitori cu privire la consistența și potențialul de realizare a proiecțiilor prezentate în cadrul acesteia, inclusiv prin faptul că nu iau în calcul creșterile implicate de noua lege a pensiilor în această perioadă.

În prezent, peste 430 de companii americane, multinaționale și romanești sunt membre AmCHAM.