Ciolacu începe săptămâna cu poftă de ciolan: "Vom avea o strategie de a veni cu o propunere de nou Guvern"! Scenariul invocat de președintele PSD

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni înaintea şedinţei Biroului Politic provizoriu că PSD și alți parteneri din Parlament vor depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ludovic Orban în cazul în care se va asuma răspunderea pentru a fi modificată legea electorală, mai ales în sensul organizării alegerilor locale în două tururi. 

Mai mult, Ciolacu a precizat că PSD va veni cu o propunere de nou Guvern dacă se dovedește că moțiunea de cenzură are șanse. 

"O decizie foarte clară, în cazul în care actualul Guvern o să vină cu asumarea răspunderii pe legile electorale, decizia să fie ca PSD împreună cu alţi parteneri din Parlament să depunem o moţiune de cenzură. Cu siguranţă, dacă vom depune o moţiune de cenzură şi vom constata că avem o majoritate pentru ca această moţiune să aibă şi efecte juridice, respectiv Guvernul Orban să cadă, vom avea o strategie şi de a veni cu o propunere de nou Guvern", a spus Ciolacu.