Ciolacu minte grosolan: "Confiscarea extinsă a averilor este un proiect votat de PSD"! Ce s-a întâmplat de fapt cu respectiva inițiativă legislativă

Președintele PSD Marcel Ciolacu continuă campania electorală solicitând Guvernului Orban să acorde un bonus salarial pentru profesori și personalul școlar auxiliar, dar fără să vină cu o serie de date economice privind gradul de sustenabilitate a unei astfel de măsuri. Ca replică, un cetățean i-a cerut președintelui PSD ca pesediștii să doneze din banii furați pentru ca Guvernul Orban să nu mai fie nevoit să se împrumute și, totodată, i-a amintit lui Ciolacu că partidul lui a votat contra confiscării averilor ilicite. Mințind cu nonșalanță, Ciolacu i-a răspuns cetățeanului că PSD a votat proiectul privind confiscarea extinsă a averilor.

Ciolacu, pe Facebook: "PSD nu acceptă ca Guvernul PNL să își bată joc de profesori și pensionari!


De asta propunem acordarea unui bonus salarial pentru profesori și personalul școlar auxiliar, pentru că și ei sunt acum în linia întâi odată cu deschiderea școlilor, dar și respectarea legii în privința creșterii pensiilor.

Orban are majoritate în Parlament împreună cu aliații săi USR, PMP și UDMR. Să își asume respingerea acestor propuneri și să nu mai caute vinovați pentru că nu mai au nicio scuză.

Sau aveți majoritate numai când vreți să rămâneți pe funcții?!".

Cetățean: Faceti o donatie din averile ilicite, am inteles ca confiscarea extinsa nu v-a convenit...Poate asa se imprumuta guvernul mai putin! 🤔

Ciolacu: Confiscarea extinsă a averilor este un proiect votat de PSD. E adevărat, că de un an de zile nu s-a recuperat aproape nimic!

Amintim că Senatul a respins pe 11 august o inițiativă legislativă a USR care simplifica procedura confiscării extinse a bunurilor obținute din infracțiuni. Din datele publice, modificarea legislativă a fost respinsă cu 116 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă”, ceea ce înseamnă că PNL a votat cot la cot cu PSD, UDMR, PMP și neafiliații. Legea a fost trimisă la Camera Deputaților care este for decizional. Totodată, reiterăm că fosta ministră a Justiției, deputata Ana Birchall, a tras un semnal de alarmă pe 27 august în legătură cu majoritatea din Parlament care continuă să îi apere pe marii corupți. Concret, în Camera Deputaților este un proiect de lege privitor la confiscarea extinsă a prejudiciilor, care de mai bine de 2 ani de zile așteaptă să intre pe ordinea de zi a plenului, Camera Deputaților fiind camera decizională, a precizat Ana Birchall.

Redăm declarația Anei Birchall:

"S-a tot vorbit, pe bună dreptate, despre confiscarea extinsă. În Camera Deputaților este un proiect de lege (PL-x 537/2017) care de mai bine de 2 ani de zile tot așteaptă să intre pe ordinea de zi a plenului, Camera Deputaților fiind camera decizională (acesta este și motivul tehnic pentru care un alt proiect de lege cu același obiect a fost respins în Senat). Practic este vorba de transpunerea integrală a directivei 2014/42/UE privind confiscarea extinsă! Prin acest proiect de lege se are în vedere în primul rând extinderea domeniului de aplicare a confiscării extinse prin renunțarea la reglementarea care cuprinde o listă limitativă de infracțiuni pentru care această putea fi aplicată. Cu alte cuvinte, prin adoptarea acestui proiect de lege, confiscarea extinsă va putea fi aplicată infracțiunilor de serviciu (abuzul în serviciu, conflictul de interese de exemplu). O altă prevedere importantă privește modificarea cerințelor necesare aplicării confiscării extinse. Astfel, se elimină restricțiile prevăzute în actuală reglementare astfel încât instanța va putea să își fundamenteze convingerea că bunurile provin din activități infracționale pe baza oricăror împrejurări, disproporția de valoare fiind doar o circumstanță exemplificativă. Mai mult, confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării. În concluzie, este un proiect de lege extrem de important care trebuia adoptat de mulți ani! În 2019, în calitate de ministru al Justiției, am solicitat comisiei juridice urgentarea adoptării acestui proiect de lege, știut fiind faptul că, din motive de constituționalitate, nu puteam adopta un act normativ în Guvern! Sigur că cei certați cu legea nu vor dori adoptarea unui astfel de act normativ... probabil de aceea se tot întârzie..dar este un act normativ important pentru recuperarea prejudiciilor cauzate statului român. Și da, este și un semn de respect pentru românii cinstiți care își doresc ca fiecare leu furat statului român să fie recuperat. Sper totuși ca în perioada imediat următoare acest proiect de lege atât de important va ajunge la votul final și va fi votat!

P.S. Marți am solicitat să iau cuvântul tocmai pentru a cere introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege dar Iordache, faimosul Iordache, nu mi-a dat cuvântul...Pur și simplu este o rușine și o insultă pentru Camera Deputaților ca acest Iordache să tot conducă ședințele plenului Camerei Deputaților...".

Judecătoarea suspendată Camelia Bogdan a avertizat pentru Europa Liberă că România riscă noi sancțiuni: "Pe termen scurt, pentru netranspunerea Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European, România riscă o nouă procedură de infrigement, cu mențiunea că o nouă amendă în cuantum de milioane de euro, ce ar trebui suportată de cetățenii României, ar trebui suportată de autorități. Aceeași amendă o riscă România și pentru dezincriminarea spălării banilor în varianta cel mai des uzitată de către infractori cu corolarul violării regimului global de prohibire a faptelor spălării banilor, a obligațiilor asumate fără rezerve de România prin ratificarea Convențiilor adoptate sub egida ONU împotriva corupției și a criminalității organizate".

Liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu a explicat motivele pentru care liberalii au votat contra inițiativei USR: "În forma inițiatorilor, confiscarea extinsă s-ar aplica la 90 la sută dintre infracțiunile din Codul Penal, toate infracțiuni cu pedepse de peste 4 ani. Eu știu că la ministerul Justiției există un proiect de lege la care se lucrează pe zona asta și aștept ca acesta să fie cât se poate de articulat și să aibă și avizul CSM-ului. Dacă votăm lucruri de genul acesta, ne trezim în situația pe care am avut-o cu votarea legii privind eliminărea pensiilor speciale. Sper ca votul pe proiectul nostru să se dea în viitorul Parlament al României, astfel încât să aibă și șanse să treacă. În actualul Parlament, oricât de bine ar fi făcut, nu trece un proiect pe confiscarea extinsă.

Mai este o prevedere acolo în proiect care spune că dacă se dispune clasarea, distinct de clasare, se poate dispune confiscarea extinsă. În momentul în care dispui clasarea, stingi acțiunea penală. Nu poți să iei asemenea măsuri dacă nu mai ai acțiune penală. Le-am spus celor de la USR, terminați cu populismul. Dacă o faceți, faceți-o cum trebuie, să treacă și să stea în picioare. Se lucrează la MJ pe acestă temă și va fi un proiect eficient".