Comuniști au fost, comuniști sunt încă: Statutul Uniunii Ziariștilor Profesioniști, modificat pentru o nouă candidatură a dinozaurului Doru Dinu Glăvan

Invitația Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România la aniversarea centenarului trimisă mai multor instituții și redacții ne-a făcut să privim dincolo de festivismele penibile cu care ne-a obişnuit dl. Doru Dinu Glăvan şi să vedem că, de fapt, evenimentul organizat cu bani de la Guvern, la Casa Radio, în 26 septembrie, după un altul, în 11 ianuarie, la Capșa, este mai degrabă un pretext, o deghizare de clovn, decât simbolul unei excelenţe comportamentale.

Pentru că a doua zi, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare, Statutul UZPR va fi modificat pentru a-i  permite lui Doru Dinu Glăvan să candideze pentru un al treilea mandat în funcția de președinte al Uniunii.

Surse din interiorul UZPR au declarat, în exclusivitate pentru Podul.ro,  că în noul Statut nu mai apare articolul potrivit căruia președintele  poate fi ales în această funcție pentru cel mult două mandate.

Așadar, dintr-o sete nemăsurată de putere, Glăvan schimbă regulile jocului (în timpul jocului, firește), ca să rămînă etern agăţat de funcţia supremă pe care o deţine în UZPR. Cu un asemenea gest, Glăvan își dezonorează funcția de președinte și demonstrează că își tratează colegii jurnaliști ca supuși, iar principiile ca pe niște simple etichete.  

UZPR nu mai reprezintă de mult interesele jurnaliștilor muritori de rând, ci a celor care o stăpânesc – președintele și apropiații săi.  Aceștia conduc Uniunea  într-un dispreţ total faţă de principiul – esenţial în toate democraţiile – rotaţiei la putere şi al limitării clare a mandatelor la două, prevăzute de actualul Statut.

O privire asupra stării Uniunii ne arată că majoritatea membrilor ei nu sunt interesați de problemele breslei din care fac parte și nici nu emit opinii publice față de deciziile, programele și acțiunile ”organului conducător”.

În 2017, când în UZPR lucrurile puteau intra în normalitate, membrii acesteia au absentat, comod şi laş, în dezbaterea publică, iar acum mediocritatea îi înghite.  

Față de o asemenea amorțire a spiritului, există, totuși, printre membrii Uniunii câțiva jurnaliști care, din când în când, comentează hotărârile luate la vârf și pun probleme. Așa cum s-a întâmplat la Adunarea Generală din primăvara acestui an. Înregistrarea ei, ca și a celei din 2018 a fost respinsă de instanță pentru neregulile constatate de judecători.

Mai mult, aceștia au cerut procurorilor  urmărirea penală in rem a conducerii Uniunii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată,  înșelăciune și uz de fals.  Toate acestea pot duce la pierderea utilității publice și implicit a indemnizației de care se bucură în prezent aproximativ 1200 de jurnaliști pensionari.

La conducerea UZPR, cred cei mai mulți dintre membrii Uniunii, e nevoie de cineva mult mai tînăr, energic, dinamic, cu studii universitare, cu o viziune proaspătă asupra Asociației şi cu o capacitate reală de a construi un nou proiect de breas­lă pentru jurnaliști.

Un nou mandat al dlui Doru Dinu Glăvan, al treilea, nu va avea alte consecinţe decât să osifice şi mai tare nişte structuri deja bine înţepenite, să îndepărteze tinerii de Uniune şi să arate că – din păcate – intelectualii nu se poartă altfel decît baronii locali pe tarlaua pe care au reuşit să se impună.