Coronavirusul intră nestingherit în România autorităților nepăsătoare! Minciunile sfruntate ale lui Arafat și Streinu Cercel. „Demisia”, le strigă un român abia venit din Italia

Situația dramatică din Italia, cea mai afectată țară europeană de coronavirus, agită apele și în România, în condițiile în care în peninsulă trăiește una din cele mai mari comunități de români, iar deplasările între cele două țări sunt foarte frecvente și numeroase. Presa a fost acaparată, în a doua jumătate a zilei de duminică, de zelul cu care autoritățile române „previn” apariția coronavirusului pe teritoriul patriei.

S-a vorbit despre carantină, filtre, măsuri etc. Numai că realitatea din teren este, ca de obicei, tristă și înspăimântătoare căci vorbim de un virus care ucide, este extrem de contagios și se răspândește și în perioada de incubație când cel care îl poartă nu are nici cel mai vag simptom. O istorie în acest sens a fost spusă de jurnalistul Dan Bucura, sosit duminică la amiază pe Otopeni din cea mai afectată regiune a Italiei – Lombardia. Jurnalistul i-a calificat drept mincinoși pe secretarul de stat Raed Arafat și pe doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Dan Bucura: „Prostie și ticăloșie la un loc! Carantina de pe aeroportul Otopeni a fost o bătaie de joc și o minciună ordinară! Am fost în primul avion care a aterizat la București, direct din patria coronavirusului italian (provincia Lombardia) Adică zborul de Bergamo care a aterizat undeva la ora 15. Anunțurile lui Arafat, Streinu Cercel și alții vorbeau încă de dimineața despre o carantină strictă, culoare separate, asistență medicală și alte măsuri luate pentru toți cei ce vor veni din Italia..

Povești și minciuni! În afară de polițiștii de Frontieră, depășiți oricum de situație, nu ne-a întâmpinat nimeni. Ne-au înghesuit ca pe vite într-un holișor, unde am completat niște formulare. Fiecare cum a vrut și cum a știut. Apoi le-am predat acelorași polițiști. Nimeni nu ne-a spus nimic de vreo carantină, de obligații sau masuri de prevenție!

Câteva ore mai târziu l-am auzit la TV pe medicul Streinu Cercel că noi suntem în carantină la domiciliu! La domiciliul cui, măi mincinoșilor?! Nu ne-a spus nimeni de așa ceva pe aeroport!! Oare câți dintre sutele de români întorși din Lombardia au ascultat la TV bazaconiile doctorului Cercel?! De la tv trebuiau sa afle?! Vă bateți joc de noi, incompetenților!!

Cercel, Arafat, Costache... DEMISIA!! Dacă aveți onoare...”

Sursa foto: Dan Bucura/Facebook

CITEȘTE ȘI: Coronavirus. Virusații care nu se îmbolnăvesc, dar răspândesc boala arată cât de greu de oprit va fi epidemia. Studiu de caz

Coronavirus în Europa. Carantină cu ARMATA și POLIȚIA în Italia! Bilanț alarmant: doi morți, peste 150 de îmbolnăviri