Cum s-a fâsâit așa-zisa Paradă a Victoriei: Rusia – IZOLATĂ de propria-i agresivitate și EVITATĂ de toți conducătorii statelor libere

  • ACP
  • May 10, 2019, 09:14
  • 3042

Ca în fiecare an, începând din 1945, și anul acesta a avut loc pe 9 mai, la Moscova, Parada Victoriei, o defilare a forțelor armate ruse în amintirea victoriei asupra Germaniei naziste, dar și pentru a reaminti lumii puterea militară a Rusiei momentului.

Pus în scenă cu mare rigoare, cu imagini studiate, cu veteranii și cadeții care au apărut în imaginile televizate aleși cu maximă atenție, cu Putin în mijlocul întregului eveniment, spectacolul momentului din Rusia a avut totuși un imens viciu, atât pentru spectatorii ruși cat și pentru imaginea Kremlinului în lume – nu a fost prezent nici un lider occidental.

Pretenția Rusiei este că la 9 mai 1945, odată cu învingerea Germaniei naziste, a fost eliberată Europa de către trupele sovietice, trupe conduse de comandantul suprem Stalin. Lucrul acesta este repetat de fiecare dată de la tribună oficială, în discursul de la 9 mai.

Tradiția era că în fiecare an să fie invitați și lideri europeni ai țărilor ”eliberate” de armata sovietică, ai țărilor foste aliate în război, lideri care stăteau în jurul lui Putin la tribuna oficiala. Spectacolul era complet astfel, atât pentru propaganda care se adresa rușilor, care puteau fi convinși că stăpânul de la Kremlin e recunoscut de întreagă lume, cât și pentru extern, pentru cei care puteau fi atrași de ideea că puternicul președinte al Rusiei poate fi un apropiat al lumii libere.

Numai că era tare nepotrivit să fie prezenți lângă Putin președinți și premieri ai țărilor europene ori oficiali americani, la sărbătoarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, victorie care a însemnat înlocuirea ocupației germane cu ocupația sovietică. De la acel moment, genocidul nazist a fost înlocuit de genocidul comunist și vreme de 45 de ani estul Europei a trăit toate nenorocirile experimentate deja de sovietici pe ai lor – lagăre, execuții, foamete, lipsuri de toate felurile, pe lângă lipsa libertăților civile.

Odată cu atacul și ocupația părților din estul Ucrainei, liderii occidentali au început să înțeleagă mult mai bine cu cine au de-a face și au început să acționeze așa cum trebuia făcut dintotdeauna – să refuze participarea la o sărbătoare a Uniunii Sovietice alături de cel care vrea să refacă gloria acelor ani ai Imperiului răului, folosind de multe ori mijloacele celor care au condus în perioada rememorată. Astfel că s-a ajuns la momentul acesta când, pentru a evita iar să primească un refuz categoric, Kremlinul nu a mai invitat liderii europeni la paradă, știind bine aceștia nu vor mai veni.

Explicația oficială a fost data la sfârșitul lunii aprilie, când Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a explicat pentru presă: ”Acesta nu e o situație unică, pentru că nici anul trecut nu au fost trimise invitații speciale. Liderii străini sunt invitați să participe, de regulă, la momentele jubiliare” – mai multe detalii AICI.

Acum doi ani, la alt moment nejubiliar, singurul președinte care a răspuns invitației Kremlinului a fost Igor Dodon. În 2015, la moment jubiliar, dar și la un an după începerea războiului împotriva Ucrainei, mai mulți lideri europeni au fost invitați, dar au refuzat să meargă la Moscova pentru a participa la festivitățile de la 9 mai. Au răspuns în schimb invitației lideri ca Robert Mugabe, Raul Castro și ”președinții” Abhaziei și Osetiei.

Anul acesta, singurul lider străin care a participat la sărbătoarea rusă a fost Nursultan Nazarbaev, fostul președinte al Kazahstanului.

Iar Putin a ținut discursul obișnuit despre eliberarea Europei de către armata sovietică, dar adăugând și o parte despre eliberarea ”vechii capitale ruse – Kiev”, ori a Odesei și Sevastopolului. Asta deși e greu de închipuit că mai e cineva acum în Ucraina care să nu știe ce e ”eliberarea” rușilor.

Iar parada, oricât ar fi fost de bine regizată, nu a putut ascunde faptul că Rusia e o țară izolată de propria agresivitate, evitată de toți conducătorii statelor libere, civilizate și nu numai – mai multe detalii AICI.