Dictatura lui Putin începe să se clatine. Încrederea rușilor în autocratul de la Kremlin a scăzut cu peste 10 procente față de anul 2017

Autocratul Vladimir Putin a început să piardă din popularitate în Rusia. Un sodaj al Centrului Levada,  cea mai importantă instituţie independentă de sondare a opiniei publice din această ţară, arată că aproximativ 38% dintre ruși nu-l mai vor pe fostul KGB-ist în fruntea statului din 2024, atunci când îi expiră actualul mandat. Putin se află la conducerea Rusiei de 19 ani, cu un interludiu între 2008 și 2012, atunci când Medvedev, a acționat ca președinte, iar Putin a ocupat funcția de premier, rămânând însă de facto principala autoritate în stat.

În continuare însă, 54% dintre cei intervievaţi consideră că Putin ar trebui să continue să guverneze ţara, conform rezultatelor sondajului publicat de ziarul economic rus Vedomosti. În 2017, această cifră a atins un nivel maxim, atunci când 67% dintre ruşi s-au pronunţat în favoarea preşedinţiei lui Putin. Vestea bună e că procentul ruşilor care nu mai doresc ca Putin să rămână la conducerea statului după încheierea actualului mandat este cel mai mare din ultimii ani, după valul de naţionalism apărut ca urmare a anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova în 2014.

De când se află în fruntea statului Vladimir Putin a transformat Rusia în principalul pericol la adresa ordinii internaționale, oferind țării o agendă revizionistă. El însuși un nostalgic al trecutului URSS, Putin a declarat în mod public că disoluția Uniunii Sovietice a reprezentat cea mai mare catastrofă din istoria acestei țări. Reprimarea brutală a oricărei opoziții interne, măsluirea alegerilor, anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, întreținerea unui conflict separatist în Estul Ucrainei, amestecul în alegerile prezidențiale din Statele Unite și finanțarea partidelor extremiste și a liderilor populiști pentru a zgudui unitatea Uniunii Europene, au reprezentat temele predilecte ale autocratului rus din ultimii ani.

Săptămâna trecută peste 1.000 de persoane au fost reţinute la un protest al opoziţiei în centrul Moscovei. A fost cel mai mare număr de reţineri la un protest în Rusia în ultimul deceniu.