DNA anchetează finanțele PSD și PNL. Procurorii au solicitat documente din epoca Dragnea


DNA anchetează finanțele PSD și PNL. Procurorii au solicitat documente din epoca Dragnea

Verificările DNA asupra finanțelor PSD vin, potrivit Europa Liberă, după controlul Curții de Conturi și a dosarului în care este implicat fostul trezorier al social-democraților, Mircea Drăghici.

Conform Europa Liberă, Direcția Națională Anticorupție a cerut documente de la PSD și PNL pentru a verifica cum au fost cheltuite sumele din subvenția primită de la bugetul de stat, susțin surse politice pentru Europa Liberă. Potrivit acestora, solicitarea DNA către Autoritatea Electorală Permanentă privind PNL a fost făcută în decembrie 2019, iar pentru PSD în martie 2020. În cazul liberalilor, acțiunea DNA vizează campania de la europarlamentare, fiind anumite probleme în plan local, iar în cazul social-democraților documentele cerute au fost pentru perioada 2017-2019, epoca în care Liviu Dragnea a condus PSD.

Surse social-democrate au precizat pentru Europa Liberă că documentele solicitate de DNA au fost trimise în această săptămână, în ziua de marți, către procurori. Adresa pe numele PSD venise în urmă o săptămâna. Din informațiile obținute de Europa Liberă, controlul procurorilor DNA asupra finanțelor PSD a început în martie, când o solicitare a fost făcută către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

„Pe 6 martie a venit solicitarea către Autoritatea Electorală Permanentă, după ce AEP și Curtea de Conturi au finalizat controlul asupra activității financiare a PSD în 2018. Acolo s-au descoperit mai multe nereguli, care au fost prezente în raportul Curții de Conturi”, au declarat surse politice.

Citiți AICI întregul articol

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.