Epidemia de coronavirus adâncește iadul comunist din Coreea de Nord. Spitalele populației nu au curent electric și nu sunt încălzite

  • ACP
  • Feb 25, 2020, 14:28
  • 1298

Una dintre țările care au raportat că nu au nici un caz de îmbolnavire cu coronavirus, Coreea de Nord, a prezentat în publicațiile centrale imagini despre pregătirile ”serioase” a bătăliei împotriva epidemiei momentului, pentru a dovedi că deși a avut ”norocul” fantastic să nu aibă nici un pacient cu coronavirus, abordează cât se poate de serios problema.

Cadre medicale purtând maști chirurgicale în spitale gata pregătite pentru internarea celor care au contactat coronavirusul, cadre de partid pe străzi și în mijloacele de transport în comun, alături de angajați ai administrațiilor locale care pulverizează substanțe dezinfectante, sunt imaginile cele mai prezente în presa nord-coreeană.

Toate acestea fac parte din modul obișnuit de prezentare a realității de către statele comuniste, unde realitatea se află la o distanță astronomică de discursul oficial și de declarațiile date în presă atât pentru intern cât și pentru extern.

O prezentare reală a sistemului de sănătate nord-coreean (realizată cu ajutorul mărturiilor nord-coreenilor care au reușit să fugă din țara-lagăr) a apărut într-o publicație specializată pe Coreea de Nord și dezvăluie o poveste de groază greu de imaginat în timp de pace, în secolul al-XXI-lea.

Cele câteva spitale cu arhitectură extravangantă și cu aparatură cât de cât modernă, care sunt prezentate deseori de propagandă, nu primesc în nici un caz cetățenii obișnuiți. Oficialii comuniști, cei cu ranguri superioare în administrație, poliție, servicii secrete și armată sunt singurii care au acces la cele 11 spitale generale, la spitalul Crucii Roșii ori la spitalul Kim Man-yu, care au cel mai bun nivel de echipare din Coreea de Nord, iar cei de la vârful piramidei puterii au la dispoziție spitalul Namsan și oficiul medical Bonghwa. Poporului i se servesc, din partea sistemului de sănătate comunist, în loc de condiții decente și medicamente, doar slogane lămuritoare – ”Devotamentul (pentru partid) este cel mai bun tratatament” ori ”Medicamentul socialist este prevenția”. Atât.


Spitalele populației nu sunt alimentate cu energie electrică, de regulă, și nici nu sunt încălzite. Toate procedurile medicale se fac la lumină naturală, pentru operații folosindu-se și lumina lanternelor. Cei care vor caldură trebuie să vină cu lemne sau cu cărbuni de acasă, dar și cu baterii pentru lanternele din spitale, dacă trebuie operați. Evident, trebuie să ai ceva bani acolo ca să îți poți permite lemnele și bateriile, dar asta nu e cea mai mare cheltuiala.

Pacienții trebuie să dea mită personalului medical și trebuie să își facă rost de medicamente, totul contra cost în una dintre cele mai sărace țări ale lumii. Mita e obligatorie și pentru că majoritatea celor care au ajuns să lucreze în spitale au de dat la rândul lor mită celor care le-au făcut posibilă angajarea ori transferul în orașe, în locul cabinetelor medicale din zonele rurale unde sărăcia și izolarea sunt la un nivel greu de imaginat pentru noi.

Mulți medici sunt tineri și nepregătiți, asistentele la fel. Nord-coreenii spun că nu mai există medic care să nu ia șpagă. Iar aceștia lucrează cu echipamente foarte vechi și făcute să meargă doar cu improvizații grosolane, în timp ce tot ce ar trebui să fie consumabil e refolosit cât de mult se poate.

Lipsesc mănușile, seringile, pansamentele, dezinfectantul, cum a fost și în România până în '89, când încă nu aveam seringi de unică folosință în țară... Pacienții își fac rost de medicamentele de la cei care le aduc din China, dacă au banii pentru acestea. Fără bani, cei care nu fac parte din elita nord-coreeană sunt abandonați și pot muri fără nici un pic de ajutor din partea sistemului medical.

Tae-il Shim a povestit pentru publicația NK News cum a trebuit să facă rost de pansamente, de novocaina pentru anestezie și de penicilină atunci când soția sa a trebuit să fie operată pentru îndepărtarea unei tumori. ”A trebuit să plătim chirurgului până la 100 de RMB (valută chinezească) și să oferim restului de 10 membri ai echipei sale o masă la un restaurant unde e servit un meniu mai bogat. Asta a costat alți 100 RMB, ceea ce a dus toată chetuiala pentru o operație minoră la 200 RMB”, a spus Tae il Shim reporterului NK News.

Asta e o sumă imensă pentru nord-coreenii de rând, care au posibilitatea să cheltuiască alți bani în afară de cei dați pentru mâncare, când se găsește mâncare în afara cotelor date pe cartelă, ori pentru cărbunii necesari încălzirii. Numai cei din elita comunistă, adica numai cei bogați au serviciile medicale gratuite. Adică 1% din populație. Pe lângă aceștia, doar 20% din populație își mai poate permite să își achite parte din serviciile medicale. Pentru ceilalți 70% serviciile medicale sunt un lux la care nici măcar nu mai visează. Oamenii aceștia se tratează doar cu plante medicinale și cu sloganele comuniste – mai multe detalii AICI.

Acest așa-zis sistem medical ar trebui să se lupte acum să facă față epidemiei de coronavirus. În realitate, singura șansă a nord-coreenilor e că sunt în bună parte izolați unii de ceilalți, neputând circula dintr-o provincie în alta fără aprobare, iar dacă ar avea aprobare, cei mai mulți nu au bani ca să poată pleca din localitățile unde trăiesc.

Statul bagă mai toți banii în industria de apărare, iar sistemul medical nu a interesat pe nimeni până acum. În prezent, cu mai multe decese cauzate de epidemia venită peste granita de 1500 de km cu China – mai multe detalii AICI –, cu o populație înfometată, așadar foarte slăbită imunitar, comuniștii nord-coreeni trebuie să găsească soluții, altele decât împușcarea celor bolnavi, cum au făcut la începutul crizei. 

Achiziționarea kiturilor de diagnoză ieftine și prea puțin eficiente de pe piața chineză și distribuirea lor în 13 centre medicale din țară arată că elita nord-coreeană încă nu vrea să facă prea mult efort împotriva epidemiei, iar respingerea ajutorului american format din aparatură medicală și medicamente dovedește clar că dictatura comunistă  rămâne în continuare prea puțin interesată de pericolul prin care trece acum poporul pe care îl ține captiv.