EXCLUSIV DISPERAREA slugilor lui Dragnea: Florin Iordache și dispărutul Nicolicea, marginalizați de Oprișan. Pleșoianu riscă EXCLUDEREA

Din momentul încarcerării infractorului triplu condamnat Liviu Dragnea, cei mai virulenți dintre oamenii săi de la Camera Deputaților – vârfuri ale ofensivei PSD-ALDE împotriva Justiției – au dispărut subit din prim-planul partidului celor trei trandafiri.

Potrivit surselor Podul.ro, controversații Eugen Nicolicea și Florin Iordache nu au mai participat deloc la reuniunile grupului deputaților PSD, cel din urmă făcându-și apariția doar în contextul moțiunii de cenzură a opoziției, când a lansat o serie de declarații paralele despre sfere oculte care ar controla Justiția (este vorba, desigur, despre mai vechea păsărică dragnistă).

Dispariția de trei săptămâni a lui Florin Iordache, ministrul Justiției care a dat OUG 13, a fost cauzată de eșecul Olguței Vasilescu de a prelua PSD în orele de după încarcerarea lui Liviu Dragnea, în condițiile în care acesta o voia pe fosta peremistă la șefia partidului, iar pe Iordache la conducerea Camerei Deputaților. De notat și faptul că Iordache a fost ales deputat într-o circumscripție electorală din Olt, oferită pe tavă de fostul vicepremier Paul Stănescu, zis baronul de la Căcâna, care acum nu-l mai are deloc la suflet, având în vedere că Iordache s-a dovedit cu prisosință, timp de doi ani și jumătate, servant obedient al lui Dragnea. Iordache nu este, nici pe departe, nici pe placul lui Marian Oprișan, zis ”Portofel”, care o susține pe Viorică Dăncilă la șefia partidului, laolaltă cu Niculae Bădălău și alte nume de exact aceeași factură.

De la reuniunile grupului deputaților PSD a lipsit cu desăvârșire și controversatul Eugen Nicolicea, pe care întregul partid îl aplauda la scenă deschisă, recent, după ce Liviu Dragnea găsise de cuviință să-l nominalizeze pentru funcția de ministru al Justiției, în urma debarcării lui Tudorel Toader, pentru a tranșa amnistia, grațierea și alte mutilări juridice cu adresă. Nici Nicolicea (parlamentar de la prima legislatură) nu se mai află în grațiile actualei conduceri a PSD. Până și ultima ”apariție” pe Facebook datează din 23 mai, când revărsa lături la adresa referendumului pe Justiției organizat de președintele Klaus Iohannis.

Desigur, pe la grupul deputaților social-democrați nu-și mai face deloc apariția junele zvăpăiat Liviu Pleșoianu, dușman al statului de drept și mare iubitor de ”Răsărit viu”, pe care baronul Marcel Ciolacu (președinte al Camerei Deputaților) și primărița Gabriela Firea îl vor exclus degrabă din partid. De altfel, Pleșoianu (care se bate cu pumnul în piept că-l va rivaliza pe… Klaus Iohannis, la prezidențiale) nu trece nici pe la organizația PSD București, și nici nu mai are de ce să facă purici pe acolo, după revenirea Gabrielei Firea pe cai mari.

Pe la grupul deputaților PSD mai trece însă controversatul Cătălin ”Mitralieră” Rădulescu, dar este evitat chiar și de colegi, și nici el nu se mai reproduce în gura mare, după ce Dăncilă și Oprișan i-au poruncit, via CEx, să lase ciocul mic.