EXCLUSIV Întâlniri de taină la Kiseleff: Viorica Dăncilă i-a reactivat pe Vanghelie și Niky Scorpion pentru turul doi! S-a decis mazilirea lui Daniel Florea

În cursul zilei de luni, prezidențiabila PSD-istă Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu puțin spus controversatul Marian Vanghelie, la Kiseleff, căruia i-a solicitat susținerea pentru turul al doilea al prezidențialelor.

Potrivit surselor Podul.ro, Vanghelie – anchetat de DNA pentru șpăgi însumate la aproape 90 milioane de euro – a descins la Kiseleff însoțit de apropiații săi din așa-zisul Partid Social-Democrat Independent (pe care-l păpușează), cu toții ocupând funcții babane în Primăria Sectorului 5 și în Primăria Sectorului 1, dar și în instituțiile publice subordonate acestora.  

Surse prezente la negocieri susțin că Vanghelie și acoliții săi i-au promis Vioricăi Dăncilă sprijin politic și logistic în schimbul mazilirii lui Daniel Florea de la șefia PSD Sector 5 – cei doi se află într-un vechi conflict.

Mai mult chiar, deși nimeni nu îi poate da garanții în acest sens, cu atât mai puțin actuala șefă a PSD, Marian Vanghelie a plusat de-a lungul discuțiilor, insinuând că social-democrații ar trebui să susțină candidatura sa pentru Primăria Sectorului 5, la localele din primăvară, sau să-l susțină pe un candidat desemnat de el.

De asemenea, Vanghelie mai vrea și locuri eligibile pe listele PSD în anul 2020, fiind interesat de București, Călărași, Ilfov, Argeș și Olt, zone în care susține că mai are încă influență politică.

După plecarea lui Vanghelie, la Kiseleff au fost primiți și reprezentanții romilor, care s-au certat în permanență între ei.  Sursele citate precizează că liderii romilor au fost primiți de Mihai Fifor (poreclit ”Loverică” în PSD) și Costin Mihalache, acesta din urmă fiind considerat strategul din umbră al Vioricăi Dăncilă.

Printre cei invitați s-au numărat Dana Varga – lideră a romilor din Ardeal –, alți lideri din țară, dar și o delegație trimisă de ex-deputatul Nicu Păun (poreclit ”Niky Scorpion” și ”Tarzan”), un vechi mușteriu al DNA. Echipa Partidei Romilor a fost condusă de secretarul general Cătălin Manea și de Edu Adrian.

În mod paradoxal, oamenii lui Niky Scorpion au solicitat tot capul lui Daniel Florea, în schimbul voturilor pentru Viorica Dăncilă.

Pe surse se vehiculează și scenariul că Daniel Florea ar fi bătut deja palma cu Ponta&Pro România, prin intermediul lui Mihai Tudose și Robert Negoiță, de care-l leagă mai vechi colaborări.