Externați la cerere - mărturii halucinante. Merg la „izolarea” de acasă cu taxiul sau cu transportul în comun. Un bătrân pozitiv care nu crede în COVID își aruncă masca pe jos la ieșirea din spital și se urcă în autobuz


Externați la cerere - mărturii halucinante. Merg la „izolarea” de acasă cu taxiul sau cu transportul în comun. Un bătrân pozitiv care nu crede în COVID își aruncă masca pe jos la ieșirea din spital și se urcă în autobuz

Condițiile din unele spitale COVID sunt imposibile. Am preluat mărturiile unor pacienți și e adesea foarte de înțeles că e greu de rezistat un număr mare de zile într-un salon fără aer condiționat unde temperaturile sunt sahariene sau unde o baie e folosită de 30 de persoane.

Izolarea la domiciliu, unde, cel puțin psihic, ai șanse mai mari să rămâi integru și ești ferit de nosocomiale, pare o soluție decentă dacă e vorba de forme ușoare. Cu condiția ca pacienții să înțeleagă gravitatea situației, contagiozitatea bolii și să aibă un comportament responsabil. Doar că asta nu prea se întâmplă, iar, din mărturiile mai multor medici sau chiar ale pacienților, rezultă că mulți testați pozitiv, externați la cerere, nici măcar nu cred în existența acestui virus, nu se izolează, folosesc transportul în comun și devin surse importante de răspândire.

Jurnalista argeșeană Camelia Bădulescu descrie pe larg situația complicată în care se află județul său, ajuns în fruntea clasamentului la infectările zilnice și unde virusul a pătruns în mai toate instituțiile publice (Jandarmerie, Poliție, DSP, primării etc). Spitalul Județean e în prag de colaps. Numărul cadrelor medicale infectate a ajuns la aproape 100, pacienții infectați sunt tot mai mulți de la o zi la alta, infectând la rândul lor pacienți cu alte boli sau personal medical, fondurile alocate sunt pe terminate, secția ATI e plină ochi, iar un loc într-un spital COVID din județ mai prinzi doar dacă moare sau se externează cineva.

Și la Dacia e crunt, numeroși angajați fiind testați pozitiv.

„Colosul industrial de la Mioveni, în ciuda tuturor măsurilor, nu a reușit să scape de blestemul unui virus care îi culcă la pământ angajații. Cantină este focarul, dar fabricile de pe platformă sunt decimate de la o zi la altă, pe formula butterfly effect. Și la Dacia, vin, din ce în ce mai des, ambulanțele. 100 de cazuri? 200 de cazuri? E greu de spus. Nici Uzina, nici DSP-ul nu mai pot ține socoteală. Li se face rău pe secție, li se face rău acasă. Virusul nu iartă pe nimeni, indiferent de contribuția la PIB. Fiecare angajat infectat este un potențial micro-focar. Calculul epidemiologic este vechi: odată ce-a intrat acolo, în uzină, Dumnezeu să ne ajute!”, mai scrie jurnalista pe siteul sursata.ro.

Camelia Bădulescu scrie și despre externații la cerere care plimbă virusul cu mijloacele de transport în comun. Unii nici măcare nu cred în existența lui și se comportă în consecință:

„Vidul și haosul legislativ lasă propagarea bolii la latitudinea, mintea și valoarea morală a fiecărui argeșean.

Testat pozitiv, simptomatic, refuzând internarea, un pacient al SJU a răspuns săptămâna trecută relaxat medicului din UPU care îl întreba siderat cu ce pleacă acasă:

“Cum cu ce? Cu ce am venit! Cu taxiul!”

Testat pozitiv, simptomatic, refuzând internarea pe motiv că nu crede în COVID, un bătrân, pacient al Spitalului Miliar, a purtat masca până la ieșirea din curtea unității, după care a aruncat-o pe jos, pe stradă, imediat ce a ieșit pe poartă. S-a urcat, probabil, în autobuz.

Mintea și morala fiecăruia, expuse în două cazuri reale de mai sus, înseamnă că străzile, cozile la magazine, ghișeele, farmaciile, autobuzele sunt pline nu doar de suspecți, asimptomatici, oameni sănătoși sau oameni de bună credință. Mulți pozitivi, cu simptomatologie chiar (tuse, strănut) sunt pe stradă. “Drepturile” lor sunt, deocamdată, mai presus decât ale tale”. Mai multe detalii AICI

Despre inconștiența sau neputința de a înțelege gravitatea bolii a unora dintre pacienții externați la cerere relatează și observatornews.ro: „Pacientă infectată care se externează: Mamaie, azi externarea! Păi, n-am nimic, la ce să stau? Dar eu nu ştiu de unde l-am luat, eu cred că l-oi fi luat de la biserică, când m-am împărtășit. Medicii n-au mai avut cum s-o ţină în spital. La doar câteva zeci de minute de la acest interviu, a ieșit pe poarta spitalului, deși încă este infectată”.

Și la Radio România Actualități povestește un medic revoltat despre pacienții care pleacă spre casă pe jos prin oraș, cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun. Nu crede că aceștia au înțeles nici gravitatea propriei situații, nici pericolul la care îi expun pe toți cei cu care intră în contact.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.