FOTO Mutu își face campanie electorală în școli. În tot acest timp, mai mulți elevi vor fi înghesuiți în containere din cauza primarului PSD, o serie de unități de învățământ fiind șantiere în lucru

Primarul PSD al Sectorului 6, Gabriel Mutu, își face campanie electorală, pe bani publici, chiar și în școli, odată cu începerea anului școlar. Concret, Mutu a pus sigla primăriei, cu sloganul lui, pe geamurile despărțitoare din sălile de clasă.

Este vorba despre aceeași siglă prevăzută pe materialele electorale ale primarului pesedist, așa cum veți observa în imaginea următoare:


În timp ce pesedistul Gabriel Mutu își face campanie electorală chiar și în școli, trebuie menționat că din cauza incompetenței acestuia nu a început școala în 5 unități de învățământ pe raza Sectorului 6, situație reflectată de candidatul PNL-USR-PLUS la Primăria S6, Ciprian Ciucu. De subliniat că lucrările de renovare a celor 5 școli au început abia în luna august a anului 2020, deși contractele au fost atribuite de anul trecut.

Ciprian Ciucu, pe Facebook: "În Sectorul 6, în Drumul Taberei, nu va începe școala în 5 școli. Pe primar l-a surprins deschiderea școlilor în luna... septembrie.

Primarul Mutu (PSD) s-a apucat de renovat cinci școli din Dr. Taberei în luna... august!

Şcoala „Sfântul Andrei”, Şcoala „Adrian Păunescu, Şcoala „Sfinţii Constantin şi Elena” precum şi Şcolile 59 şi 197 sunt şantiere în lucru (foto) .

Deși contractele pentru lucrări au fost atribuite încă de anul trecut, lucrările au început în această vară, în august! Eu când am văzut că se montează contaienere în școli mă gândeam că pentru asigura o distribuire mai largă pentru distanțarea fizică între elevi. Când colo, elevii vor fi înghesuiți în containere (vezi foto, la comentarii, cu spațiul interior!). Primarul Mutu este inconștient!

Firma câștigătoare, abonată la reabilitări de blocuri în sectorul 6, a demarat lucrările foare târziu iar primarul Sectorului 6 nu a avunt nicio problemă cu acestă situație".