Investigație EXCLUSIVĂ. Epigonii Securităţii (V): „Operaţiunea Hŭrrem”. Culisele unui plagiat despre care nu vorbește nimeni

În primăvara anului 2019, după mai multe dezvăluiri care au zguduit Ministerul Afacerilor Interne, Emilia Şercan declanşa „urgia” la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi primea ameninţări cu moartea. Ordinele de intimidare ale jurnalistei soseau din partea fostei conducerii a instituţiei de învăţământ superior din cadrul M.A.I. În 21 martie 2019, după reacţii întârziate şi ezitări privitoare la scandalurile de plagiat, rectorul Adrian Iacob a încercat o manevră prin care să-şi fidelizeze colegii din conducerea universităţii aflată în subordinea M.A.I. În aceiaşi zi, spre surprinderea opiniei publice, Academia de Poliție anunța printr-un comunicat de presă verificarea tezelor de doctorat ale rectorului, prorectorilor, decanilor și șefilor de servicii; un total de 14 persoane. Hotărâre a fost luată într-o ședință a Consiliului de Administrație al universității din Pădurea Băneasa (vezi AICI). Panica s-a aşternut în rândul celor vizaţi.

CITEȘTE și Investigație EXCLUSIVĂ. Epigonii Securităţii (IV): Dosar de cadre

Hotărârea Consiliului de Administraţie prevedea „ca tezele de doctorat ale rectorului, prorectorilor, decanilor și șefilor de servicii să fie depuse în termen de o săptămână în format electronic/letric la Comisia de etică pentru a fi verificate antiplagiat”. Comisia de Etică era condusă de Marius Florin Mihăilă, cel care avea să devină rector în 2020. Decizia prevedea că „verificarea antiplagiat a tezelor de doctorat a persoanelor sus menționate se va face indiferent de anul când au fost susținute sau universitatea unde au fost finalizate aceste studii”. Patru din cei şase decani ai facultăţilor din cadrul Academiei de Poliţie au invocat diverse pretexte pentru a nu îşi preda tezele. Surse din interiorul instituţie vorbesc de o înţelegere a celor patru şi o sacrificare a rectorului Adrian Iacob.

Ministrul Carmen Dan a trimis Corpul de Control al M.A.I., în lunile aprilie – mai 2019, la Academia de Poliție. Ancheta a scos la iveală faptul că patru decani au refuzat să pună la dispoziția Comisiei de Etică, sub diverse pretexte, o copie electronică a tezei. Iulia Cheşcă (născută Coţofană) este unul dintre ei. Aceasta este soţia comisarului-şef de poliţie Dumitru Cheșcă, împuternicit Director general al Corpului de Control al M.A.I. (2017-2018) şi şef al Serviciului verificări interne din I.G.P.R. din 2019.

Iulia Cheşcă a demisionat din funcţia de Decan al Facultăţii de Arhivistică în noiembrie 2019, după o discuţie în contradictoriu cu rectorul Natalia Veronica Stoica. Investigaţiile jurnalistei Emilia Şercan au continuat să dinamiteze universitatea Ministerului de Interne, dar nu s-au atins şi de protejata unei fracţiunii a vechii Securităţi a statului român şi a grupurilor mafiote P.S.D.-iste din ministerul de forţă.

Prin trecerea instituţiei Arhivelor Statului în cadrul Ministerului de Interne (1951), din raţiuni strict politice, „mentalitatea cazonă nu a fost preluată în sensul unei rigori şi al unei discipline, care în ultima instanţă, ar încuraja activitatea de natură arhivistică, ci în cel al unei interpretări nefericite, conform căreia întotdeauna şeful are dreptate”. Preluând modelul mentorului şi protectorului său, Corneliu-Mihail Lungu, decanul Iulia Cheşcă a transformat Facultatea de Arhivistică într-o „baronie locală”, în care voinţa sa ţinea loc de lege. Nu au lipsit angajările de personal pe filiera firma protectorului (S.C. Stefadina Comserv S.R.L. din Bucureşti) – Academia de Poliţie.

Iulia Cheşcă a absolvit Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Slobozia, promoţia 1993. Între 1993 şi 1996, fără a urma cursurile vreunei facultăţi, a devenit profesor suplinitor necalificat de Limba şi literatura română la Şcoala Generală cu clasele I-VIII din Perieţi, judeţul Ialomiţa. În 1996 a abandonat provincia pentru o carieră de succes în Capitală. Anul 1996-1997 a găsit-o pe Iulia Cheşcă la Institutul de cercetare-dezvoltare pentru biotehnologii din Bucureşti. A fost secretar şi gestionar al Institutului.

CITEȘTE și Investigație EXCLUSIVĂ. Epigonii Securităţii (III): Discriminare şi sinecuri bănoase la Academia de Poliţie

La vârsta de 23 de ani şi jumătate a devenit, în împrejurări destul de stranii, studenta Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie, pe care a absolvit-o în 2001. Între 2001 şi 2003 a obţinut o diplomă de master în Istorie la Universitatea Bucureşti. După licenţierea în Arhivistică, în baza înţelegerii existente în cadrul Ministerul de Interne, absolvenţilor li se acordau posturi în cadrul sistemului Arhivelor Naţionale. Pe 1 septembrie 2001, în urma unui concurs specific absolvenţilor de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie, singura din ţară în care se studia această specializare, Iulia Cheşcă a devenit inspector asistent (funcţionar public) la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti. Pe parcursul încadrării la Arhivele Naţionale a trecut pe la Serviciul Valorificare şi Documentare, Biroul de Microfilme; Serviciul Arhive Feudale, Personale şi Colecţii. Conducerea Arhivelor Naţionale Istorice Centrale era asigurată la acea vreme (1991-2001) de Corneliu-Mihail Lungu, conferenţiar univ. dr. la Facultatea de Arhivistică şi, aşa cum susţin unele dintre sursele Podul.ro, un apropiat (posibil rudă) al doamnei Iulia Cheşcă. În 2002, beneficiind de susţinerea colegului şi prietenului Ioan Scurtu, consilierul preşedintelui Ion Iliescu, C.M. Lungu a ajuns Director general al Arhivelor Naţionale ale României (2002-2007) şi profesor univ. dr. la Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie, unde a predat între 1992 şi 2007 (vezi CV C.M. Lungu).

Numirea lui Dorin Dobrincu la conducerea Arhivelor Naţionale le-a permis angajaţilor să critice mizeria din cadrul propriei instituţii:

„Din păcate, deceniile în care Arhivele a avut la conducere persoane lipsite de deschidere şi al căror aşa-zis «management» conducea ireversibil către mentalităţi precum cele de mai sus şi-au pus din greu amprenta asupra mentalităţii angajatului de la ANR. După ce, în perioadă comunistă, atitudinea cazonă a «comandanţilor» ANR s-a manifestat pe faţă, ea a căpătat în anii post-decembrişti o coloratură care nu a făcut decât să mimeze deschiderea. Aşa se face că, în ultimii ani, Arhivele au devenit un bastion al conservatorismului său, după cum se spune «ultima redută stalinistă». Poate mai grav decât atât, instituţia Arhivelor a reprezentat chiar o «baronie locală», în care voinţa unui singur om ţinea loc de lege. Schimbările survenite în iulie 2007 s-au manifestat la nivelul conducerii şi a apărut voinţa de a modifica traiectoria până atunci inertă a instituţiei. Însă această schimbare nu are cum să ducă în sensul dorit decât dacă ea va impregna acest tip de voinţă şi la nivelul angajatului de rând”. (vezi AICI)

În anul 2007, după pensionarea forţată a lui C.M. Lungu, protectorul şi-a adus „pupila” la catedră. Iulia Cheşcă a devenit, în împrejurări dubioase, asistent univ. drd. la Facultatea de Arhivistică şi titular al unor cursuri pentru care nu deţinea o diplomă de specialitate: Limba documentelor medievale şi moderne (Limba izvoarelor): turco-osmana şi Paleografia turco-osmană. Analizând datele menţionate în propriul CV, Iulia Cheşcă nu stăpânea, doar în urma unor cursuri urmate pe parcursul facultăţii, cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a preda o limba străină (de izvoare istorice) în mediul universitar. Nu a urmat niciun curs pentru perfecţionare în acest domeniu. Cel puţin până la angajare. Deşi cei mai mulţi dintre universitarii contactaţi susţin că trebuia să fie absolvent de filologie pentru a putea preda un curs de o asemenea complexitate (Limba turco-osmană), s-a făcut o excepţie în cazul doctorandului Iulia Cheşcă.

CITEȘTE și INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ Epigonii Securităţii (II): băieţii cu halatele albastre rămân pe poziţii

În octombrie 2005, cu doi ani înainte de a devini asistent univ. la Academia de Poliţie, Iulia Cheşcă a fost admisă la doctorat, sub coordonarea profesorului C.M. Lungu, la Universitatea din Craiova. Pentru a putea face faţă orelor de limbă şi paleografie turco-osmană pe care le susţinea la Facultatea de Arhivistică, Iulia Cheşcă a urmat mai multe cursuri de limba turcă modernă la Centrul de limbi străine de la Universitatea din Bucureşti (octombrie 2008 – martie 2009; martie – mai 2010; mai – iulie 2010) şi Universitatea din Ankara (iulie – august 2011). Pe lângă cursurile de limbă modernă turcă audiate, Iulia Cheşcă a fost preocupată să obţină mai multe certificate din partea Institutului de Siguranţă şi Ordine Publică al Ministerului de Interne.

În decembrie 2014, printr-o ordonanţă de urgenţă, a fost modificată legea educaţiei, dându-le posibilitatea asistenţilor şi lectorilor universitari fără titlu de doctor să-şi prelungească activitatea până la 30 septembrie 2015 (în loc de 9 februarie dată limită), timp în care urmau să-şi susţină teza de doctorat. Aceştia au avut la dispoziţie 4 ani, de la intrarea în vigoare a legii educaţiei, respectiv 9 februarie 2011, ca să obţină titlu de doctor. Pe 30 septembrie 2015, guvernul condus de Victor Ponta a amânat cu un an aplicarea acestei măsuri. Între cei vizaţi de obligativitatea deţinerii titlului de doctor se afla şi Iulia Cheşcă. C.M. Lungu, un apropiat al cercurilor politice PSD-iste şi ale fostei Securităţi, era la curent cu planurile Guvernului Ponta privitoare la mediul universitar.

În iulie 2014, la aproape 9 ani de la admitere la doctorat, Iulia Cheşcă îşi susţinea teza de doctorat la Universitatea din Craiova. Comisia de evaluare a lucrării De la suzeranitate otomană la protectorat rusesc. Repere în evoluţia instituţională a Ţării Româneşti (1831-1856) a fost formată din următorii referenţi: prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu (coordonatorul ştiinţific; Universitatea din Craiova), Constantin Buşe (membru; Universitatea din Craiova), prof. univ. dr. Gheorghe Sbârna (membru; Universitatea Valahia din Târgovişte) şi prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean (membru; Universitatea din Craiova). Teza de doctorat a fost confirmată de CNATDCU, fiind emis OMECS 3181/06.02.2015.

Doctorandul, coordonatorul ştiinţific şi referenţii au devenit de nedespărţit. În 10 decembrie 2014, sub pretextul unei vizite de lucru, C.M. Lungu şi Mihai Nicole au deschis larg porţile propriei firme din domeniul arhivisticii pentru colegii de breaslă. Vizitatorii sunt „subordonaţii” lui C.M. Lungu, formula fiind regăsită şi la susţinerea tezei Iuliei Cheşcă (vezi AICI).

Pe 25.11.2015 apărea în „Monitorul Oficial” postul de lector universitar, poziţia 275 din statul de funcţii al Departamentului de Arhivistică-Istorie de la Academia de Poliţie, pe care îl ocupă în prezent Iulia Cheşcă. Disciplinele vizate din planul de învățământ erau Limba izvoarelor: turco-osmana, Scrierea româno-chirilică (sec. XIX) şi Instituţiile în România modernă.

CITEȘTE și INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ Epigonii Securităţii: cadrele Facultăţii de Arhivistică de la Academia de Poliţie duc mai departe tradiţia Şcolii de ofiţeri de securitate de la Băneasa

Prelegerea, singura probă a concursului, s-a desfăşurat pe 25.01.2016. Deşi legea prevede ca instituţiile de învăţământ superior să posteze comisiile de concurs pe Portalul posturilor vacante din învățământul superior al Ministerului Educaţiei, Academia de Poliţie a omis acest lucru în cazul postului obţinut de către Iulia Cheşcă. Pe parcursul derulării concursului, Iulia Cheşcă deţinea funcţia de Director al Departamentului de Arhivistică-Istorie din cadrul Facultăţii de Arhivistică, fiind direct răspunzătoare de formarea comisiilor de concurs pentru posturile vacante din cadrul departamentului pe care îl conducea.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (A.R.A.C.I.S) impune în procesul de evaluare academică (în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice) a programelor de studii universitare de licență și master aplicarea unor standarde și indicatori de performanță. Aceştia sunt prevăzuți în Metodologia de evaluare externă, elaborată de către instituţie şi aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.418 din 11.10.2006, precum și în standardele specifice pe domenii fundamentale aprobate de A.R.A.C.I.S., în baza Legii 87/10.04.2006, Art. 17.

În cazul domeniului Istorie, specializarea Arhivistică, printre disciplinele de specialitate se regăsesc şi cursurile de Limba izvoarelor (slavă veche/ latină/ maghiară/ germană) şi Paleografie (româno-chirilică/ latină/ germană/ maghiară/ slavă). Standardele nu prevăd nicio menţiune despre studierea limbii şi a paleografiei turco-osmane (vezi pagina 34 AICI). Poziţia 275 din statul de funcţii al Departamentului de Arhivistică-Istorie are o configuraţie care trece peste prevederile A.R.A.C.I.S., conducând la ideea că se asigură norma didactică a unei anumite persoane. Acreditarea programului de licenţă Arhivistică de la Academia de Poliţie a expirat la finalul lui mai 2020 (vezi AICI).

Iulia Cheşcă a depus la dosarul pentru postul de lector universitar o listă de lucrări din care reiese că nu şi-a publicat teza de doctorat. Acest lucru nu s-a schimbat nici până astăzi. La Biblioteca Naţională a României nu sunt înregistrate volume elaborate de către Iulia Cheşcă. De altfel, aceasta nu a publicat nici părţi semnificative din lucrare în cadrul unor studii şi articole de specialitate. Dacă nu a excelat în privinţa scrisului, fostul Decan al Facultăţii de Arhivistică de la Academia de Poliţia s-a remarcat prin participarea la diverse sesiuni de comunicări ştiinţifice, impresionând asistenţa doar prin stilul oratoric şi lipsit de conţinut inovator (vezi AICI).

Teza de doctorat De la suzeranitate otomană la protectorat rusesc. Repere în evoluţia instituţională a Ţării Româneşti (1831-1856) nu a făcut obiectul vreunei anchete jurnalistice şi, dacă ar fi supusă unei analize antipliagiat, ar trebuie să rezulte un coeficient de similitudini foarte scăzut. Nu este deloc aşa! În anul 2014, moment în care Iulia Cheşcă şi-a susţinut teza de doctorat, legislaţia românească nu impunea verificare lucrărilor cu un soft antiplagiat. Teza fostului Decan al Facultăţii de Arhivistică are 342 de pagini, incluzând tabele, facsimile după documente de arhivă şi anexe. Bibliografia lucrării este plasată între paginile 275 şi 291.

Teza de doctorat semnată de Iulia Cheşcă (Coţofană) înregistrează un coeficient de similitudine 1 egal cu 48,78% şi un coeficient de similitudine 2 în valoare de 19,86%.

Procentul mare de similitudini nu provine dintr-o posibilă autoplagiere. Autoarea nu s-a evidenţiat prin diseminarea propriilor cercetări ştiinţifice nici înainte de susţinerea tezei, nici după 2014. Care ar fi explicaţia pentru un asemenea rezultat al testului?

În urma lecturii tezei de doctorat semnate de Iulia Cheşcă, cu greu procurate, am identificat existenţa mai multor tipuri de plagiat.

Plagiere prin recurs la colaj. Autoarea citează aparent corect sursele, dar întregul text nu este altceva decât un compozit din diferite surse, fără nicio contribuţie personală majoră. O astfel de practică a fost utilizată pentru a include pasaje întregi din lucrarea Istoria românilor, vol. VII, tom I, coord. Acad. Dan Berindei, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003. Iulia Cheşcă preia masiv informaţii din Introducerea volumului menţionat, elaborată de Gh. Platon, referitoare la partea de izvoare ale istoriei moderne a românilor (p. XXIII-XXVI). Noţiuni se regăsesc, cu mici modificări, şi în cuprinsul Introducerii tezei Iuliei Cheşcă. De asemenea, prezentarea generală a evoluţiei Ţării Româneşti la începutul secolului al XIX-lea a fost preluată, prin apelarea la metoda colajului, din capitolele I. Europa Sfintei Alianţe sub presiunea mişcărilor social-naţionale, semnat de Dan Berindei, III. Restaurarea domniilor naţionale (1821-1828), IV. Principatele Române sub ocupaţie şi reorganizare (1828-1834), V. Domniile regulamentare (1834-1848/1849) şi VI. Mutaţii social-economice în Principate (1821-1848), elaborate de Gh. Platon.

Iulia Cheşcă apelează la tehnica citării mascate pentru utilizarea informaţiilor din volumul Ioan C. Filitti, Principatele Române de la 1828 la 1834. Ocupaţia rusă şi Regulamentul organic, Bucureşti, 1934. Această metodă presupune ca autorul să citeze corect sursa între ghilimele, dar apoi preia paragrafe întregi din sursă fără a mai utilizeze ghilimele. Având în vedere vechimea lucrării utilizate, doctorandul a adaptat textul la limba vorbită astăzi. Deşi atribuie un pasaj din textul său sursei, el maschează faptul că a preluat, fără referire, alte pasaje din aceiaşi sursă. În unele cazuri, Iulia Cheşcă a apelat şi la oferirea unor informaţii inexacte referitoare la sursa citată, făcând imposibilă identificarea şi verificarea ei.

Copierea prin repovestire a constituit metoda prin care fostul Decan al Facultăţii de Arhivistică a utilizat informaţii din lucrarea Domniile române. Regulamentul organic, 1834-1848, Bucureşti, 1915, semnată de I.C. Filitti, fără a prelua cuvânt cu cuvânt conţinutul, re-traducând prin sinonime sau formulări analoge conţinutul acesteia. Autoarea utilizează, fără citarea sursei, pasaje din studiul Apostol Stan, Proiecte de constituire a unui stat naţional român în contextul echilibrului politic al Europei de Sud-Est (1829-1848), în Unirea Principatelor şi puterile europene, Bucureşti, 1984, p. 9-29; şi volumele Gh. Platon, Geneza revoluţiei române de la 1848. Introducere în istoria modernă a românilor, Iaşi, 1999; şi Vladimir Diculescu, Bresle, negustori şi meseriaşi în Ţara Românească (1830-1848), Bucureşti, 1973. Iulia Cheşcă se inspiră substanţial din lucrarea lui Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor 1774/1784-1918, Bucureşti, Editura Universitară, 2006, capitolele IV. Principatele Române de la 1829 la 1848, (p. 81-108) şi VI. Revoluţia de la 1848 în Ţările Române (p. 124-149). Multe dintre aceste informaţii se regăsesc şi pe site-urile arhicunoscute şi utilizate de cei care doresc să-şi încropească rapid o lucrare „ştiinţifică”, precum: scribd.com, regielive.ro, clopotel.ro, referate.ro, wikipedia.org.

Iulia Cheşcă a recurs la metoda copierii amestecate pentru a utiliza paragrafe sau fraze asociate, din diferite opere, fără indicarea lucrărilor consultate, pentru a încerca să piardă urma surselor originale. O asemenea practică a fost folosită pentru a include pasaje din volumul Revoluția română de la 1848 în context european, Bucureşti, Editura Semne, 1998. Lucrarea este semnată de către propriul coordonator al tezei de doctorat: Corneliu-Mihail Lungu.

În dorinţa de a reda traiectoria Ţării Româneşti după Revoluţia de la 1848 şi până la sfârşitul domniilor de la Balta-Liman, din anul 1856, doctorandul a apelat la copierea parţială, copierea amestecată şi copierea deghizată a unor surse arhicunoscute. Iulia Cheşcă prezintă pur şi simplu reperele evoluţiei instituţiilor Ţării Româneşti (1849-1856) pe baza sintezei academicianului Dan Berindei din capitolul XI. Domniile de la Balta Liman, inclus în volumul Istoria românilor, vol. VII, tom I, coord. Acad. Dan Berindei, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 403-435. Se apelează la preluarea liniei de argumentare, exemplelor şi altor elemente de conţinut ale materialului original, dar sunt modificate unele expresii, ordinea paragrafelor ori alte elemente pentru a face mai dificilă identificarea sursei.

Pe parcursul întregii teze de doctorat, în ideea de a introduce o notă de noutate asupra unei teme exploatate intens de cercetătorii români, Iulia Cheşcă a inclus informaţii parţial inedite din documentele arhivistice atent selecţionate de C.M. Lungu. Acesta din urmă are obsesia constituirii „patrimoniul naţional al fondurilor arhivistice”, în care, dacă este se ne luăm după propriile sale acţiuni, urmează să se regăsească şi dosarul de cadre P.C.R. al fostului preşedinte Ion Iliescu.

Concluziile unei teze de doctorat presupun o densitate ideatică mare, într-un volum restrâns, prin care autorul îşi rezumă rezultatele întregii sale cercetări ştiinţifice. În cazul tezei de doctorat semnate de Iulia Cheşcă (Coţofană), cu mici excepţii, concluziile constituie preluarea masivă a unor paragrafe din lucrările indicate mai sus, fără schimbarea sensului primar al acestora, şi fraze de umplutură prin care motivează importanţa şi rolul arhivelor în scrierea unui text ştiinţific. Contribuţia doctorandului la inovare tinde spre zero.

Normele academice impun ca lucrările ştiinţifice să conţină o listă a tabelelor, imaginilor, graficelor şi anexelor incluse în cuprinsul acesteia. Autorul are obligaţia de a indica pagina la care se regăseşte fiecare din elementele menţionate şi numerotate din listă. Iulia Cheşcă omite să facă acest lucru în teza sa şi se limitează la indicarea sursei documentelor transcrise ori incluse în facsimil.

Iulia Cheşcă (Coţofană) şi-a susţinut teza de doctorat doar pentru a-şi menţine postul privilegiat în cadrul Facultăţii de Arhivistică de la Academia de Poliţie.

Având în vedere toate aspectele tratate și dezvoltate mai sus, pentru fostul Decan al Facultăţii de Arhivistică ar trebui să urmeze o discuţie cu noii membri ai comisiei de Istorie şi studii culturale de la CNATDCU.

Plagiatul nu se limitează doar la acțiunile persoanei care îl efectuează. Sugestia de a plagiat ori tolerarea și mușamalizarea unor cazuri de plagiat sunt fapte la fel de grave. La astfel de infracţiuni sunt părtaşe mai multe persoane: coordonatorul ştiinţific al tezei, profesorii din comisiile de îndrumare din timpul stagiului doctoral, membrii comisiei de la susţinere publică a lucrării şi cei din comisia desemnată de CNATDCU pentru validarea tezei şi acordarea titlului ştiinţific de doctor. Nu în ultimul rând, asemenea practici se răspândesc şi persistă în mediul academic din cauza complicităţii existente la nivelul breslei şi a diverselor temeri. Personaje precum Corneliu-Mihail Lungu controlează reţele de acordare a titlurilor ştiinţifice de doctor în Istorie după modelul brevetat în lumea academică din România de Gabriel Oprea. El beneficiază de complicitatea unor profesori de la universităţi de rang secund din provincie ori private din Capitală.

Fără îndoială! Iulia Cheşcă face cinste comunităţii academice din cadrul universităţii Ministerului Afacerilor Interne şi poate fi catalogată drept un „epigon” loial ultimilor „dinozauri” ai Securităţii comuniste.