INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ Epigonii Securităţii (II): băieţii cu halatele albastre rămân pe poziţii

În primul episod al serialului nostru v-am prezentat cum angajaţii Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, plătiţi cu bani publici, sunt adevăraţi continuatori ai fostei Securităţi comuniste, colaboratori loiali ai „revopsitului” serviciu de informaţii al Ministerului de Interne şi „mâna invizibilă” prin care dosarele de cadre ale fostului preşedinte Ion Iliescu şi ale altor tovarăşi au dispărut de la Arhivele Naţionale. Aceşti sinecurişti sunt îndoctrinaţi, devotaţi şi datori până peste cap sistemului care i-a creat şi promovat în funcţii şi poziţii călduţe (vezi AICI).

Dar ancheta despre sinecura din pădurea Băneasa nu se opreşte aici. Vă propunem noi dezvăluiri despre cadrele de nădejde ale unui sistem mafiot cu rădăcini adânc înfipte în vechea orânduire de partid şi de stat a României de dinainte de Revoluţia din 1989.


Zilele acestea se împlinesc 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, cea de a treia acţiune de acest gen întreprinsă în România postdecembristă, când trupele Ministerului de Interne, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. A fost considerată cea mai sângeroasă şi brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor de după 1989. Se încumetă vreunul dintre „istoricii” din breasla arhivisticii româneşti să abordeze o asemenea temă?

Recent, soţii Oana şi Mihai Demetriade, doi cunoscuţi cercetători de la Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au dat publicităţii rezultatele cercetărilor lor cu privire la casele conspirative ale Securităţii din anii 1980 (vezi AICI). Mulţi dintre dumneavoastră se vor întrebare care este legătura dintre casele în care vechea Securitate a Statului român îşi desfăşura activităţile şi lumea arhivelor. Cei doi cercetători de la CNSAS prezintă modul prin care era creată legendarea unor case de lucru ale Securităţii (case conspirative) şi îi prezintă pe unii dintre complicii acestora: arhiviştii. Sub denumirea de „Laborator zonal de conservare şi recondiţionare din cadrul Arhivelor Statului”, Securitatea reuşea să-şi mascheze activitatea Serviciului de filaj. Mihai Demetriade ţine să sublinieze un aspect demn de luat în calcul şi asupra căruia vom stărui în articolul de faţă: „trebuie spus un lucru, care sigur e deranjant pentru istoria Arhivelor Naţionale. Arhivele Naţionale au funcţionat şi sunt şi acum în subordinea Ministerului de Interne. Casa aceasta de lucru a Serviciului Filaj, s-a făcut această legendare cu sprijinul direct al personalului din Arhivele Statului […] Complicitatea este şi la nivel central, cu acordul conducerii Arhivelor Statului care a avizat, a trimis materiale de documentare, reviste, halate pe care securiştii să le poarte în sediu. Intrai în sediul Serviciului ‹F›, iar securiştii erau îmbrăcaţi în halate albastre de muncă ca nişte arhivişti conştiincioşi”.

În urma publicării primului material despre „Epigonii Securităţii” (16 mai 2020), o serie de istorici şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la studiul arhivisticii la Academia de Poliţie. Am primit suficiente mesaje care ne atrag atenţia că am intrat pe un tărâm controlat de „o mafie” care dictează componenţa comisiilor de la susţinerea publică a tezelor de doctor şi abilitare, dar şi de la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul superior. Punctul de vedere al preşedintelui Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, reprezintă poate cea mai coerentă şi reprezentativă luare de poziţie a unui membru al unei bresle care s-a săturat de existenţa a două sisteme pentru studiul unei specializări care nu are, nicăieri în lume, vreo legătură cu mediul militarizat. Concurenţa este cu atât mai mult neloială din partea Facultăţii din cadrul Academiei de Poliţie, întrucât aceasta prezintă (doar în aparenţă şi pe hârtie) garanţiile unei instituţii de învăţământ superior. Neregulile sunt la tot pasul şi le vom diseca în cele ce urmează.

Istoricul Ioan Aurel Pop consideră că „Arhivistica este o ştiinţă (disciplină, metodă) auxiliară a istoriei şi este o specializare civilă oriunde în lume. Prin urmare, studiul arhivisticii generale nu are ce să caute la Academia de Poliţie ‹Al. I. Cuza›. La Academia de Poliţie se poate studia, prin una-două materii de la specializările de bază (cele tipic poliţieneşti), modul de arhivare a documentelor interne, specifice. De altminteri, noi suntem între puţinele ţări din lume în care arhivele istorice ale statului aparţin Ministerului de Interne, ca pe vremea comunismului. Existenţa unei astfel de facultăţi la Academia de Poliţie este nejustificată şi din alt motiv: în nomenclatorul specializărilor din învăţământul superior românesc, avem cuprinsă Arhivistica drept specialitate la nivel licenţă şi masterat în universităţi civile (de exemplu, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca). Paralelismul nu are niciun sens, creează confuzii, discriminări, duce la cheltuieli nejustificate şi inutile. Această opinie este una personală şi nu are legătură cu Academia Română, nici cu vremelnica mea calitate de preşedinte al Academiei Române. Exprim aceste gânduri în calitate de istoric şi de profesor de istorie”.

În spatele şcolii româneşti de arhivistică de la Academia de Poliţie se află „academicieni” precum Ioan Scurtu, Corneliu Mihail Lungu şi Gheorghe Onişoru. Academia Oamenilor Ştiinţă reprezintă o nouă abonare la banul public pentru aceşti eterni sinecurişti cu operă insignifiantă la nivel internaţional.

Printr-o adresă din 20 mai 2020, Ministerul Educaţiei şi Cercetării ne înştiinţează că a transmis comisiei de specialitate a Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, pentru verificare, problemele semnalate cu privire la ocuparea de către doamna Ana-Felicia Diaconu a unui post de conferenţiar univ. dr. prin neîndeplinirea standardelor minimale naţionale ale CNATDCU. Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat un punct de vedere Academiei de Poliţie, iar „după primirea răspunsului universităţii vor fi decişi paşii procedurali următori” (conform răspunsului oficial oferit de către domnul director Ion Ciucă).

Tăcerea pare ca s-a aşternut asupra posibilului plagiat din cazul doamnei lector univ. dr. Iulia Cheşcă, protejata lui Corneliu Mihai Lungu, cerberul numit de apropiaţii lui Ion Iliescu la conducerea Arhivelor Naţionale ale României şi pensionat cu greu la stăruinţele consilierilor premierului Călin Popescu Tăriceanu.

În altă ordine de idei, în ultimele săptămâni, am solicitat punctul de vedere al celor implicaţi în ancheta noastră. Atât aceştia, cât şi conducerea Academiei Poliţie din ultima vreme a refuzat să ofere vreun material presei cu privire la dezvăluirile Podul.ro.

Sperăm să ne răspundă la solicitarea de a afla informaţii publice referitoare la derularea proiectului „Arhiva genealogică virtuală – instrument informatic pilot destinat Arhivelor Naţionale şi utilizatorilor terţi” depus la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovări. Proiectul a fost derulat de Academia de Poliţie, între anii 2014 şi 2017, în cadrul programului Parteneriate, Proiecte Colaborative de cercetare Aplicată (PCCA 2013) componentă a Planului Naţional II, finanţat din fonduri publice naţionale. Considerăm că ar fi oportun ca opinia publică să aibă acces la informaţii despre cei care au derulat acest proiect şi veniturile obţinute de aceştia. De asemenea, ar trebui oferit un răspuns cu privire la temeiul legal după care site-ul proiectului invocat mai este găzduit de serverele Academiei de Poliţie şi întreţinut de angajaţii acestei instituţii. În ianuarie 2020, un cetăţean a solicitat un punct de vedere despre derularea acestui proiect şi a primit răspunsuri vagi, dar care trasează tuşele unei „ţepe” asupra banilor publici (vezi AICI). Răspunsul oferit de către coordonatorul proiectului lasă să se înţeleagă scopul pur material al derulării acestui efort intelectual (vezi AICI).

Deşi legislaţia în vigoare prevede ca începând cu anul universitar 2016-2017 toate cadrele didactice universitare, angajate pe perioadă nedeterminată, au obligaţia să deţină titlul de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea ori relaţiile contractuale ale acestora cu instituţiile de învăţământ superior urmează să înceteze, lucrurile au stat cu totul altfel la Academia de Poliţie. Cazul asistentului univ. drd. Cătălin Sandu este elocvent în acest sens şi încalcă flagrant legislaţia în vigoare. Acesta a desfăşurat activităţi didactice la Facultatea de Arhivistică deşi se afla sub incidenţa legii şi nu avea pregătire de specialitate. Calitatea sa de doctorand la Universitatea Politehnică din Bucureşti nu îi conferea nicio pregătire pentru susţinerea unor cursuri (nu seminarii!!!; cum prevede legea pentru doctoranzii angajaţi pe perioadă determinată) în domeniul arhivisticii, fie ea şi electronică. Sandu Cătălin fiind inginer şi doctorand în domeniul IT.

În subordinea Facultăţii de Arhivistică funcţionează şi Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică „Profesor Aurelian Sacerdoţeanu”, în cadrul căreia se desfăşoară programul de formare profesională-perfecţionare pentru ocupaţia „arhivar” (COD COR 441501). La finalul stagiului de pregătire teoretică şi practică, cursanţii sunt evaluaţi de către o comisie compusă dintr-un angajat al Şcolii de arhivari şi doi specialişti din domeniu, selectaţi din afara Academiei de Poliţie. Până la acest moment, Academia de Poliţie a refuzat să ofere un punct de vedere cu privire la criteriile/procedurile legale ce stau la baza selecţiei membrilor comisiei de evaluare a cursanţilor din cadrul programului de formare profesională-perfecţionare pentru ocupaţia „arhivar” şi cu se sume sunt remuneraţi aceştia. Exceptându-i pe domnii Ionel Secăreanu (vezi detalii AICI), un posibil colaborator al fostului „Doi şi-un sfert” şi personaj influent în lumea arhivelor, şi Ioana Grigorie, una dintre sindicalistele arhivisticii româneşti, nu au fost identificate numele altor specialişti din exteriorul Academiei de Poliţie care au făcut parte din comisiile de evaluare în ultimii ani.

Să fie vorba de un privilegiu acordat celor doi evaluatori?

Având în vedere afirmaţiile publice ale domnului lector univ. dr. Marius Florin Mihăilă, rector pentru doar trei zile, cu privire la transformarea Academiei de Poliţie în şcoală de ofiţeri, rămâne de văzut ce o să se întâmple cu Facultatea de Arhivistică în urma necesarei rebranduiri a universităţii din pădurea Băneasa.

Răspunsul la aceste dileme se află în incinta fostului sediu al Comitetului Central al PCR, dar Ministrul Marcel Vela şi colaboratorii săi nu suflă o vorbă despre acest subiect. La ananghie, dosarele sunt arme imbatabile şi extrem de utile în mâinile unor specialişti în conservarea acestora…