JAF NAȚIONAL. Pensii speciale majorate la 12 miliarde de lei; hrană pentru bugetari de peste 2,7 miliarde de lei

  • Podul
  • Feb 18, 2019, 09:22
  • 371

Într-o postare pe facebook, deputatul USR Claudiu Năsui detaliază felul în care actuala coaliție de guvernare își unge electoratul fidel, vandalizând efectiv bugetul și acceptând creșterea alocațiilor pentru copii, dar pe datorie, deși bani ar fi fost dacă s-ar fi umblat la sacrele pensii speciale, recent majorate sau la uriașele sume alocate bugetarilor pentru hrană.  

 Claudiu Năsui: PSD-ALDE crește alocațiile pe datorie, deși nu este necesar.

După ce nu au mai putut da înapoi amendamentul de creștere a alocațiilor, coaliția de guvernare a început să caute surse pentru suma de 2,1 miliarde de lei.

Câteva soluții care să fie clar în favoarea cetățenilor ar fi atacat direct sursele de finanțare pentru aparatul de partid și pomenile electorale. Din acest motiv, PSD-ALDE a modificat legea plafoanelor, optând pentru a crește și mai mult deficitul deja subevaluat pe 2019.

Poate va gândiți ca aceasta era singura soluție, însă acest lucru nu este adevărat. Surse care să nu ne coste pe noi în dobânzi și împrumuturi existau. Iată câteva exemple:

Pensiile speciale proaspăt mărite prin votul direct al unor beneficiari ajung la aproape 12 miliarde de lei în 2019. Aceasta ar fi fost o soluție de finanțare de bun simț și care sa nu creeze presiune pe populație, însă clar acesta nu este interesul partidului social democrat.

De asemenea, norma de hrană pentru bugetari a fost votată sa fie continuată nu numai în 2019, ci și în 2020. Doar pe anul acesta, bonusul angajaților de la stat ne costă peste 2,7 miliarde de lei. În fond, eficiența este evidentă când avem de interacționat cu diverși funcționari publici, deci de ce nu i-am recompensa și mai mult?

Apoi, România are deja îndeajuns de multe terenuri de fotbal în pantă și parcuri în pustietate. Fondul pentru baronii locali special creat de domnul Dragnea și denumit PNDL ar fi putut acoperi această creștere, ba chiar ar mai fi rămas bani, pentru că în 2019 se preconizează cheltuirea a peste 2,5 miliarde de lei care, mai mult ca sigur, vor merge în diferite pomeni electorale.

Acestea sunt numai câteva exemple care să arate respect pentru banii noștri, ai contribuabililor. Dacă ați urmărit însă dezbaterile pe buget, ați văzut că banii românilor sunt împrăștiați prin ridicare de mâna și fără vreo întrebare. Comanda de partid e cea care decide soarta finanțelor noastre, nu nevoile reale pe care noi le avem.