Lia Savonea a luat foc în ședința CSM după șase încercări ratate de impunere a Adinei Florea la șefia Secţiei Speciale: Propun o modificare legislativă rapidă

Lia Savonea nu a reușit nici marți, pentru a 6-a oară, să o confirme pe Adina Florea în fruntea Secției Speciale. O parte dintre membrii CSM au boicotat din nou ședința CSM, stârnind furia lui Savonea. Concret, este vorba despre lipsa a trei dintre procurorii din instituție, care sunt membri ai CSM, respectiv Cristian Ban, Tatiana Toader și Florin Deac.

”Lucrările plenului se desfășoară în prezența a cel puțin 15 membri. Suntem 13 membri prezenți. Aș vrea și eu să știu dacă membri au anunțat motive de lipsă. Personal mi se pare ca avem o perpetuare a unui blocaj în plenul Consiliului. Trebuie să reamintesc că la patru ședințe legal convocate s-a refuzat prezentarea pentru asigurarea prezenței”, a spus Savonea în debutul discuțiilor.

Savonea îl suspectează pe procurorul general interimar al României de complicitate la lipsa magistraților din CSM și a propus ”o modificare legislativă rapidă” prin care membrii Consiliului care nu vin la şedinţele de plen să îşi piardă mandatul.

”Eu constat că nu avem pârghii, instituţional vorbind, pentru a asigura respectarea legii în cadrul CSM, situaţie în acord de care vă propun să solicităm ca, în regim de urgenţă, să fie adoptate măsuri legislative care să deblocheze actuala situaţie printr-o procedură rapidă, parlamentară, de care o fi. Este necesară modificarea art. 27 alin. 2 din Legea 317/2004, care reglementează cvorumul şedinţelor de plen”, a mai spus șefa CSM.

„Am văzut semnalele date de ministrul Justiţiei pe marginea şedinţei de astăzi. Nu pot să nu constat această stranie coincidenţă. Ministrul Justiţiei dă un semnal, iar procurorul general al României suprapune activităţi la sediul Parchetului General. (…) Procurorul general şi procurorii din cadrul CSM au şi în perioada următoare activităţi la Constanţa. Aşadar, patru zile de absenţă. Cei trei membri absenţi, domnul procuror Ban, doamna Tatiana Toader şi domnul procuror Deac, nu au adus la cunoştinţa preşedintelui sau secretarului general nicio situaţie de absenţă sau imposibilitate de prezentare. Eu nu mă feresc să spun că suntem în faţa unei situaţii de coordonare în blocarea activităţii şedinţelor de plen, aşa că vă propun modificarea art. 27 alin. 2 din Legea 317/2004, aşa încât să fie împiedicat orice membru al CSM să îşi facă propria lege şi să facă imposibilă derularea activităţii acestei instituţii. Eu aş mai propune să se stabilească şi ca un membru aflat în astfel de situaţie, când şedinţa a fost legal convocată, să îşi piardă de drept mandatul”, a propus Lia Savonea.

Amintim că ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat încă de la precedenta ședință a CSM că nu este de acord cu funcționarea Secției Speciale. Ea a cerut respectarea recomandărilor incluse în rapoartele GRECO și ale Comisiei de la Veneția.