Liberalii pun lupa pe Raed Arafat. Deputatul Ovidiu Raețchi: "Nu sunt de acord cu ideea că cineva poate să fie de neînlocuit! Nu putem să stăm într-o stare din asta de admirație continuă!"

Vicepreședintele Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, liberalul Ovidiu Rațechi, a acordat joi un interviu pentru publicația Adevărul, iar una dintre temele de discuție a fost soarta secretarului de stat Raed Arafat

În acest context, liberalul a subliniat că este necesară o analiză, întrucât Raed Arafat a adus și un aport pozitiv, "dar există și multe eșecuri care s-au adunat în ultimii ani". Astfel, deputatul a adus aminte de filmarea ascunsă a intervenției ISU de la Colectiv, dezvăluită de Libertatea, atrăgând atenția că scenariul că a fost descoperită de abia acum nu este deloc plauzibil: "Deci filmarea respectivă nu e nici un accident, nu e nici că s-a gândit cineva să scoată telefonul mobil și să filmeze, ci este o instituție a statului român, prin care statul român obține beneficii atât de mari încât e dispus să scoată un om din dispozitiv și să-l plătească să filmeze. Și tu să vii și să spui "Hei! E o filmare. Am descoperit-o acum, după câțiva ani. Dintr-o întâmplare nu a ajuns unde trebuia să ajungă" e o explicație iresponsabilă".

Mai mult, Raețchi a subliniat în privința lui Raed Arafat că nu este "de acord cu ideea că cineva poate să fie de neînlocuit pentru că poate să apară la un moment dat uzura, pot să apară erorile".

Ovidiu Raețchi: "Cred în soluțua propusă de domnul Orban și anume o analiză temeinică pentru că sunt argumente care sunt în favoarea domnului Arafat, care țin de crearea sistemului de urgență, dar există și multe eșecuri care s-au adunat în ultimii ani și nu putem să stăm într-o stare din asta de admirație continuă. Avem dreptul să ne punem întrebări, avem dreptul să judecăm critic prestația unor lideri administrativi și asta cred că tebuie să se întâmple în sfârșit cu mandatul domnului Arafat. 

Sunt totuși semne de întrebare și vă dau exemplu numai acea filmare de la Colectiv care e de o gravitate excepțională dacă te gândești la rolul juridic al unei astfel de filmări. Deci ai în față un eveniment extrem de grav în care oamenii mor pur și simplu sub ochii tăi, iar tu stat român ai decis, printr-o reglementare specială, ca un om din angrenajul de intervenție să nu facă nimic pentru oamenii respectivi într-o situație teribilă, ci să filmeze. De ce să filmeze? Pentru că filmarea respectivă are un rol esențial atât în analiza juridică ulterioră, cât și în cea tehnică. Deci filmarea respectivă nu e nici un accident, nu e nici că s-a gândit cineva să scoată telefonul mobil și să filmeze, ci este o instituție a statului român, prin care statul român obține beneficii atât de mari încât e dispus să scoată un om din dispozitiv și să-l plătească să filmeze. Și tu să vii și să spui "Hei! E o filmare. Am descoperit-o acum, după câțiva ani. Dintr-o întâmplare nu a ajuns unde trebuia să ajungă" e o explicație iresponsabilă. Lucrul ăla era făcut să ajungă imediat oriunde trebuia să ajungă. E genul de exemplu care ne arată că sunt probleme în sistem, că eșecurile înregistrate de-a lungul timpului nu au fost întâmplătoare, că avem nevoie de o analiză ca peste lucrurile bune realizate de domnul Arafat să așezăm lucruri bune cu sau fără domnul Arafat". 

Jurnalist: Cine face această analiză în ceea ce-l privește pe Arafat?

Ovidiu Raețchi: "Ministrul de Interne, care sunt convins că și-a format o echipă în sensul ăsta. Dacă se va ajunge la concluzia că domnul Arafat este indispensabil pentru sistem sunt convins că se va merge în continuare pe mâna lui. Pe de altă parte, într-un mecanism al statului, nu sunt de acord cu ideea că cineva poate să fie de neînlocuit pentru că poate să apară la un moment dat uzura, pot să apară erorile și sunt convins că vom găsi în generația tânără, școlită prin străinătate, oameni care pot să facă asta".