Ludovic Orban dă în vileag marea minune în medicină: Prefecții și subprefecții care se îmbolnăviseră subit se vor însănătoși în vederea organizării alegerilor

Guvernul Orban a început să dea afară nomenclatura pesedistă din funcții, iar asta le provocase subit o viroză unor prefecți puși de PSD. Digi 24 a informat că liderii PSD făceau presiuni asupra prefecților numiți de Guvernul Dăncilă să intre în concediu medical, pe de o parte pentru a face dificilă organizarea alegerilor, și pe de altă parte pentru a nu putea fi demiși din funcții. Prefecţii sunt cei care trebuie să supervizeze şi să semneze actele de organizare a acestui scrutin, la nivelul fiecărui judeţ.

CITIȚI ȘI: Amenințările guvernării liberale fac minuni. Subprefectul acuzat că a intrat în concediu medical la ordinul PSD s-a "vindecat" miraculos și revine la muncă

În acest context, ministrul de Interne, Marcel Vela, anunțase că va trimite medici din partea MAI pentru a-i ajuta pe respectivii prefecți să se însănătoșească grabnic. La auzul acestei măsuri, subprefectul județului Arad, Vasilică Damian, a declarat joi pentru universul.net că, în cele din urmă, se va prezenta la locul de muncă pentru a organiza alegerile. 

Totodată, premierul Ludovic Orban a fost chestionat vineri în legătură cu această situație oferind asigurări că prefecții și subprefecții cu pricina se vor însănătoși la timp pentru a organiza alegerile prezidențiale în mod optim.

Ludovic Orban: Am rezolvat și problema de la Arad și din celelalte județe. Apăruse și în Teleorman o problemă. S-au însănătoșit unii dintre ei. 

Reporter: Au mai ajuns specialiștii în medicină de la MAI la prefectul de la Arad sau s-a însănătoșit de la sine? 

Ludovic Orban: S-a însănătoșit un subprefect. 

Reporter: Urmează și ceilalți?

Ludovic Orban: Da.